"Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit, iar înafara acestora se află infractorul."
"Libertatea omului e partea divină din el."
Petre Ţuţea
------------------------------------
"Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii."
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară."
"Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie."
“Cine-au îndrăgit străinii. Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia. Şi neamul nemernicia!”
Mihai Eminescu
------------------------------------
"Greşelile născute din iubire de Patrie le iartă şi Dumnezeu din Cer."
"Pe Romani, cu inima si suflet ii iubesc ca pe frati. Pentru Romani sunt gata sa ma jertfesc. Cu bratul, cu mintea, cu sufletul."
Bogdan Petriceicu Haşdeu
------------------------------------
"Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."
"În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."
Ion Brătianu
------------------------------------
"De atunci mi s-a înrădăcinat credinţa care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său nu va fi învins niciodată."
“A înviat Hristos, sădind nădejdea învierii din morţi; că viața noastră nu se termină aici, la aceşti așa de trecători 60-70 de ani; că se prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni iar cu cei dragi ai noştri și nu ne vom mai desparţi niciodată. Că vom învia din morţi în numele lui Hristos, adică în afară de credinţa în Hristos nimeni nu va învia și nu va fi mântuit.”
C.Z.Codreanu
------------------------------------
"Infrant nu esti atunci cand sangeri si nici cand ochii-n lacrimi ti-s, cele mai crancene infrangeri sunt renuntarile la vis."
Radu Gyr
------------------------------------
“Sufletul unui neam, ca să cântărească în istorie, trebuie să pună în cumpănă altceva decât câteva precupețiri reușite și un total de norocoase și dubioase afaceri.”
“Socotind, numărând și urmărind numai profitul unei clase care mâine va pieri, veți schilodi viitorul acestui neam."
Alexandru Cantacuzino
------------------------------------
“Oricum, nația este cel mai important cerc colectiv în care trăiește omul în istorie. Eu n-am decât un singur tribut de plătit în viața, fată de Dumnezeu: prin nație!”
“Neamul românesc se va afirma masiv în istorie nu pe căile bătătorite de la subsolul pasiunilor umane, ci croindu-și, prin omenia sa, drum propriu pe înălțimile spirituale pe care sufletul lui le contemplă încă de pe timpul strămoșilor “traci nemuritori”, aureolate apoi de credința creștină.”
Nae Ionescu
------------------------------------
“Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!”
Ionel I. Mota
------------------------------------
- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- sa te jertfesti pentru dreptate...
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!
© 2009. Toate drepturile rezervate. ROMÂNIA VORBEȘTE
Powered by WordPress | Theme by Web Hosting Reviews

E adevarat ce zice rusnacul in filmuletul aista. Comunismul si capitalismul au fost 2 cai diferite penru a ajunge la acelasi rezultat. Amandoua ideologiile astea au plecat de la aceleasi cercuri de influente. Comunismul s-a dovedit mai ineficient pe langa capitalism si astfel s-a renuntat la el. Amandoua sistemele au distrus intelectualitatea: comunismul in mod brutal, iar capitalismul incet, pe ascuns, speculand slabiciunile omenesti (prin viciu). Comunismul a distrus tipul de intelectual est-european: genul de om educat ancorat in valorile crestine, in dragostea de familie, neam si tara; genul de om care nu s-ar fi lasat inrobit atat de usor de viciile traiului modern (si catusi de putin civilizat). Din pacate astea sunt realitatile vietii de astazi si conditiile in care noi am vrea sa crestem copii normali. Cautarea vinovatilor pentru situatia/degradarea actuala nu ar trebui sa fie un scop. Noi ar trebui sa incercam sa gasim metode prin care sa eludam bombardamentul cu jeg psihologic la care suntem supusi non-stop.
Din pacate teoria domnului respectiva poate fi demonstrata cu usurinta folosind milioanele de romani care traiesc in minciuna promovata de cei care-si desfasoara planul bolnav.
Le vorbesti “victimelor” romanesti de eroii neamului, de istoria ascunsa, de sfintii inchisorilor si …..si tacere sau…… da bai, asa o fi, dar …. nu am timp…..hai bai sa bem o bere si lasa-i bai pe aia, aia si-au trait viata (de fapt si-au dat-o pentru noi), etc etc etc…….
Cand ne vom trezi??????