Postat pe data de : 30-03-2010 | De catre : Slujerul
Este vorba de afirmaţii de genul: “Normal ca îi respect pe ăia batrâni, care au facut puşcărie”. Nu cred că e cazul sa discutăm acum de fenomenul “respectului” la nivel general, despre cum toată lumea respectă pe toată lumea, si e respectată de toată lumea, dar la nivel verbal si atât.
Vorbim doar de afirmaţii ca cea de mai sus, si care sunt făcute atunci când vrem sa ne legitimam o opinie, invocand greutatea unor idei sau personaje validate de trecerea timpului. In mediul naţionalist, cand se pune problema respectării unei linii de luptă, sa zicem, legionară, inevitabil, apare o asemenea declaratie. Mai pe scurt, înseamnă cam asa: “Eu merg pe drumul drept, chiar dacă o mai cotesc dupa cum mă taie capul.” E folosită de oameni care, deşi blamează sistemul de gândire individualist, îi cad in plasă încântaţi, justificându-şi viciile spunând ca “asa sunt ei”. Sunt oameni care vorbesc de educatia legionară, de stilul de luptă legionar, dar ajung sa confunde verdele cămăşii cu verdele diferitor frunze, sau care înlocuiesc dusmanul real, colosal şi, deci, înspăimântător, cu unul mai convenabil, reprezentat de facţiuni anonime, periculoase mai curând pentru stocurile de alcool ale barurilor de pretutindeni, decat pentru Naţiunea Română.
Am zice ca asemenea exemplare sunt rare, sau nereprezentative, însă greşim. Odată, pentru că mare parte din lumea ” de dreapta” aşa se comportă si gândeşte, şi, mai grav, este acceptată chiar ca model si lider de opinie, pentru ca afirmaţia de care vorbim rezonează adânc si, indirect, implică o frază nespusă: “eu îi respect pe ăia batrâni, deci sunt bun, daca mă contrazici, înseamnă ca tu nu îi respecti, deci eşti rău”. Si, în al doilea rând, pentru că aceştia sunt cei sinceri, sau cei pe care îi ia gura pe dinainte, si vorbesc ceea ce gândesc. E o prostie izvorâtă din sentimentul ca dacă nu se fac auziti, nu există. Noi, restul, acceptam însă acelaşi stil de a gândi, trecem peste reguli, doar că o facem tacit.
Ceea ce vreau sa spun, in definitiv, e ca, DA, cu toţii facem bine ca îi respectăm pe bătrânii care au suferit in puşcărie pentru Dumnezeu si Neam.. Doar că… respectul nostru valorează ceva? Nu doar in ochii bătrânilor eroi, ci în ochii oricui. Ce am realizat pâna acum, pe linia de luptă pe care spunem că am adoptat-o., si care nu se limitează la “actiuni”, ci se răsfrânge in toate aspectele vieţilor noastre? Să nu ne amăgim, răspunsul e NIMIC! Şi poate că un “zero” al realizărilor ne-ar da dreptul sa îi respectăm, de la nivelul unor copii care abia acum păşesc in viaţă si in luptă, având în faţă modelul luminos al eroilor lor.
Problema e că mulţi nu mai suntem copii, suntem oameni in toată firea, şi nu doar că nu mergem pe linia de luptă aleasă şi inteleasa ca fel de a fi, ci mai şi strâmbăm acest cod. Poate că şi Codreanu ar fi fumat diverse… dacă ar fi avut. Si Codreanu s-ar fi îmbătat o data, de doua ori pe săptămână (zi?), daca avea o viaţă aşa grea ca mine, sau dacă era un suflet neinţeles (ca mine). Plus că timpurile şi obiceiurile s-au schimbat, dar noi tot pentru aia luptăm, si nu contează ce facem in timpul liber, dacă suntem acolo când trebuie… niţel buimaci, ameţiţi, dar acolo.
Să fim brutali, dar sinceri: lupta, oricare ar fi ea, presupune abnegaţie. Adică timpul liber, petrecut nu in folosul, ci spre desfătarea noastra, nu există. “Timpul liber e cea mai mare invenţie a diavolului”, spunea părintele Arsenie Papacioc. Cred in omul nou? Omul nou, in viziunea Căpitanului, spune Cioran, era un dac împlinit in sens creştin. Adică nu era nimic nou in fond, ci valorile tradiţionale erau sterse de praf si repuse la loc de cinste. Schimbarea timpurilor nu are nimic de-a face cu legile morale pe care sustinem că le apărăm. Iar acestea nu se apără pentru a fi asezate la muzeu, ci în ideea de a le putea trăi in mod real, adică invers decât suntem îndemnaţi sa o facem.
Câtă vreme una spunem, alta facem, am o singură întrebare: cu ce drept îi respectăm “pe ăia bătrâni”, pe Corneliu Zelea Codreanu, pe eroii de la Maraşeşti şi pe toţi voievozii si martirii Neamului?

Buna Vestire (sau Blagoveștenia, cum se mai numește în popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sărbătoare cu dată fixă (25 martie), de la care începe să curgă perioada de 9 luni – până la Crăciun – cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus.
Sfinții 40 de Mucenici sunt praznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 martie. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius(308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.




















