ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

Vine 2010. Un an care se anunţă mai greu decât precedentul, care şi el, la rândul său, a fost foarte greu pentru majoritatea românilor. Scumpirile care vor veni în lanţ încă din ianuarie provoacă multor români insomnii (bineînţeles acelora care trăiesc corect şi văd că resursele materiale nu le ajung de azi pe mâine).

Nimeni nu înţelege în ţara asta de la fiecare început de an vin scumpirile. Noi, deducând logic aceste fenomene care se întâmplă an de an, suntem de părere că aceste acţiuni nu au loc dintr-o întâmplare, aşa cum cred mulţi dintre semenii noştri din păcate, ci au ca scop demoralizarea şi paralizia organismului naţional pentru a fi adus în stare de apatie şi lipsă de reactivitate care să îl pregătească şi mai mult pentru nenorocirile pe care i le vor aduce pe cap anii care vor urma. Pentru că, o spunem cu durere, este doar începutul ultimei etape care vizează în final distrugerea noastră ca neam. Suntem ademeniţi în mod VOIT spre o luptă surdă pentru a ne menţine în viaţă ca indivizi şi a pieri ca neam. Asta s-a încercat din 1990 şi dacă procesul a fost câteodată încetinit, el nu a fost niciodată oprit. Românii trebuie să ştie că această criză nu este decât un pandantiv folosit cu mişelie pentru a ne lăsa pe ochi vălul minciunii având ca scop final distrugerea noastră. Nu înţelege nimeni de ce vom plăti energia electrică cu 30 % mai mult când noi aveam necesarul asigurat şi pe vremea regimului comunist când aveam coloşii industriali care consumau cel puţin dublu din consumul de azi. Atunci, cum nu mai aveam energie şi de ce trebuie mărit mereu preţul? Pentru a fi aduşi în stare de disperare, de pierdere a raţionalităţii şi de acceptare a soluţiilor care ni se vor propune sub riscul că dacă nu vor fi acceptate vom avea de suferit. Şi, atunci, fără să ne mai întrebăm dacă va fi bine sau nu, le vom accepta.

Cine a adus agricultura românească în colaps, deşi, în ciuda randamanetului ei slab din toate vremurile, asigura populaţiei necesarul de hrană şi mai dădea şi surplus la export? Şi mai ales cu ce scop? Răspundem. Politicienii aserviţi Occidentului de unde vin proiectele de distrugere a naţiunii şi care au avut drept scop transformarea noastră în colonie şi piaţă de desfacere pentru a fi total obligaţi să acceptăm tot ce ni se va impune, fie că ne va folosi sau ne va dăuna altfel riscând să avem o criză alimentară sau vreun embargo pentru că am încălcat „principiile umanitare” scoase mereu din joben când o anumită ţară (aşa cum s-a întâmplat cu Serbia spre exemplu) ieşea din rând şi instrumentele controlului nu funcţionau. Ceea ce e sigur e că ne aşteaptă un an foarte greu, dar mai ales ce nu se spune, periculos.Periculos pentru viitorul nostru ca neam şi colectivitate naţională. Dacă nu ne trezim în mod activ să ne cerem drepturile, atât naţionale, cât şi sociale, s-ar putea ca atunci când vom vrea să o facem să fie prea târziu. Avem de ales să murim lent şi pasiv sau să luptăm şi, poate, să murim eroic, ori să câştigăm. Noi, cei din această redacţie, am ales să ne jucăm şansa. Români să ne jucăm şansa! Mereu am învins când am avut încredere în forţele proprii! Aşa va fi şi acum, în ciuda tuturor greutăţilor imense care ne stau în cale.

În jurul Sfintei Sărbători a Crăciunului toate televiziunile difuzează filme, emisiuni cu tematică. Din păcate tematica pe care ei o abordează nu are nici pe departe legătura cu adevăratul eveniment al Crăciunului. Vedem filme cu Moş Crăciun, cu daruri, copii veseli, lumi de poveste la care doar gândurile copiilor mai spera, dar acestea au doar o mică legătura cu adevărata semnificaţie a acestor zile. Am văzut filme și emisiuni tv pentru copii în care nici măcar nu se pomenea că, de fapt, Crăciunul este Naşterea Domnului. Semnificaţia creştină este marginalizată în favoarea temelor cu caracter materialist. Vedem cadouri, un moşuleţ simpatic, cu un nas mare și roşu de beţiv, imbricat în rosul Coca Cola, care împarte daruri, uneori doar prin concurs. El pare bun și sufletist dar îl cam strică imaginea. Niciodată nu am auzit să se pomenească de faptul că el este un sfânt intre toţi sfinţii cerurilor și de multe ori îl vedem prezentat intr-o bășcălie primitivă, păgâna și total anticreştina. Oare acesta este moşul sfânt ce s-a căit în fața Maicii Domnului după minunea petrecuta cu şotia sa? Moş Crăciun trebuie prezentat intr-o altă lumină, în lumina unei mântuiri bruşte, în lumina unei revelaţii de care sufletul său s-a bucurat la întâlnirea Domnului.

Prezentarea de tip materialist a Sfântului Crăciun nu este chiar întâmplătoare. Nu din neştiinţă mediei romaneşti se face profan din sfânt. Este pur și simplu tendinţa generală. Nu este vorba doar de noi și de România și e vorba de toata lumea. Este o politică a paşilor mărunţi spre a face uitată toata spiritualitatea creştină. În acest fel Crăciunul se rezuma la porc, la cadouri, la brad și băutură iar Sfintele Paşti se rezuma la miel, ouă roşii și iar băutură. Aceste două sărbători care ar trebui să ne apropie de Domnul și să ne învețe ce înseamnă atitudine creştină de milă, smerenie și recunoştinţă sunt transformate de maşina media în motive de blasfemie. Tradiţiile sunt prezentate și ele dar doar cu aspectul unor ”obiceiuri ciudate” pe care unii români se încăpățânează să le mai țină în aceasta lume ”bună”, democratică și plina de bucurii materiale.

Ce se întâmplă la Piteşti în timpul prigoanei comuniste cu studenţii și elevii încarceraţi acolo, se întâmpla astăzi pe scară mare, prin media care a luat funcţie de torţionar al sufletelor romanilor. Scopul este acelaşi: uitarea originilor și tradiţiilor și robirea spirituală a omului care uita și se lasă manevrat.

Numai ca nu prea merge în România. Romanul prin felul sau de a fi nu lasă să ii intre în suflet mizeria aruncată de media și are un sistem imunitar pe care numai un neam născut creştin îl poate avea. Noi ca suflet avem creştinismul și Domnul nu ne lasă. Cei ce cad totuşi în greşeala uitării și blasfemiei sunt cei ce se vor cerne și astfel ei părăsesc neamul nostru fără conştientizare. Ei fac parte din alt neam, nu din adevăratul Israel, neamul creştin, ci dintr-un neam al satanei ce pedepsit va fi în veac. Cei ce rămânem sperăm în mai bine și tainele sărbătorilor sfinte ne bucură sufletul. De au sa pice toţi în latura blasfemiei în afara de unul, acela unul va fi neamul și Biserica Lui Hristos.

Doamne ajuta!

Acum, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, ar trebui să privim mai detaşaţi problema sintetizată în întrebarea Ce s-a întâmplat atunci?. Dar, cu toate acestea, nu putem. De ce? Pentru că sângele vărsat nu ne poate da liniştea necesară când scriem despre cei care l-au vărsat pentru ca nouă să ne fie mai bine.

Eu unul, în fiecare decembrie, mă simt din ce în ce mai trădat pe măsură ce trec anii. Bucuria sărbătorilor (cu câtă emoţie le aşteptam altădată?) se estompează mereu în faţa mizeriei morale şi materiale în care ne zbatem. Dar, mai ales în faptul că, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, simţim că idealul sincer care a existat în inimile câtorva idealişti a fost şi este pervertit neîncetat de realitatea zilnică, de noi înşine, de frica noastră , de neimplicare, de tot ce am ajuns să fim. E clar că mişcarea din decembrie 1989 a plecat din dorinţa românilor de a le fi mai bine şi s-a sfârşit în mascaradă, avându-l în frunte ca dirijor şef pe Ion Iliescu, dar şi mai grav, ca simplii executanţi, pe noi toţi cei care nu ne-am dat seama de toată tărăşenia.

Eşalonul doi din partidul comunist a deturnat Revoluţia. Aici cred că suntem cu toţii de acord. Dar cine s-a opus apoi regimului nou instaurat? Cine? O mână de “golani” şi “huligani” care au plătit scump cutezanţa de a sfida comunismul renăscut sub o altă mască. Şi ce este mult mai grav, aceşti tineri, pentru că asta au fost în fond, indiferent de vărstă, au fost reduşi la tăcere cu srpijinul masiv al semenilor lor. Sprijin care s-a realizat cu bâta, calomnia sau neîncrederea care a dus la marginalizare şi, în final, la înfrângere. Istoria s-a scris peste capul nostru aşa cum apa trece peste pietre. Noi, asemenea pietrelor, am rămas. Dar, cu ce preţ? Suntem mai goi, mai nesinceri şi mai ales mai laşi cu memoria noastră recentă ca să nu vorbesc de cea îndepărtată care, aproape că nu mai există cu excepţia câtorva grupuri mici de rezistenţă, care se încăpăţânează să nu plece steagul în ciuda tutuor dificultăţilor. Şi, pentru că nici noi nu putem face mai mult, vă spunem doar atât, eroii noştri dragi: sunteţi mereu în inimile noastre la fiecare început de iarnă! Să mai adăugăm ceva la cele scrise este greu şi, în acelaşi timp, nedrept. Nedrept pentru odihna unor oameni care s-au sacrificat pentru ca noi să nu ne odihnim. Din păcate… asta facem.

De-a lungul veacurilor, de la primii creştini și până acum, am fost supuşi la nenumărate prigoane. Satana în diversele sale ipostaze a încercat distrugerea unei simţiri atât de bine înrădăcinate în sufletele oamenilor încât nici două mii de ani nu au ajuns pentru a o înnăbuși.

Totul începe de la prigoanele romane în timpul împăratului Nero, urmând cele musulmane și culminând totul cu cea comunistă din secolul XX..
Aceasta din urmă, a fost poate cea mai brutală din toata istoria creştină. Folosind metode imposibil de imaginat de fiinţa umana ci mai mult drăceşti, aceasta a reprezentat cimitirul ultimilor martiri întru Hristos. Rezistența spirituală a condamnaţilor din lagărele comuniste a fost cea mai bună mărturie a unei îndelungi educaţii creştine a neamurilor. Prigoana s-a produs în est, în Rusia în principal, și a avut încoronarea durităţii în România, pentru ca estul Ortodox a fost reduta creştină cea mai greu de cucerit și a fost nevoie de brutalitate extremă pentru a o zdrobi. Și nici aşa nu a putut fi dărâmată de tot. Între ruine încă mai dăinuie crucile rupte ale martirilor și pe crucile lor lupta sufleteşte o nouă generaţie de copii ce trebuie martirizaţi. Ei lupta într-o nouă prigoană, de data aceasta nevăzută, deloc brutală fizic dar cu finalitate mult mai tragică.

Prigoana cea nouă, atacă întâi sufletele slabe care se pierd iar sufletele puternice rămân spre a lupta mai departe pană cele dintâi le vor copleşi, în felul acesta pierzându-se și ele. Pentru veacul acesta în care loviturile vin fără durere iti trebuie suflet îngeresc pentru a rezista tuturor încercărilor. Din păcate putini sunt aceia ce încă pot și mulţi aceia ce au căzut.

Prigoana actuala este chiar societatea contemporană care aduce omul la fiinţele cele dintâi, la Adam și la Eva care au muscat din fructul ademenirii și au picat. În felul acesta pică tot mai mulţi, uitând de Dumnezeu și de valori în fața nonvalorilor tot mai intens promovate prin tot mai diferite mijloace. Dacă atunci era doar un şarpe și acela era satana acum şerpii mişună peste tot și sunt poate de zeci de ori mai veninoşi.

Omul se îndreaptă tot mai rapid spre animal, uitând de iubire, preocupându-se doar de el, împins de la spate de o mass-media ucigaşă mincinoasă și criminală. Scopul ei unic este destabilizarea sufletească și din acest punct de vedere este mai periculoasa decât leii arenelor romane. Sub sigla umanității luptă cei ce urăsc omul, cei ce vor sa ne transforme pe toţi în roboți fără alta satisfacţie decât împlinirea poftelor animalice.

Loviturile directe la adresa creştinilor nu au decât scopul de a testa terenul, de a vedea câţi mai au repere și asta pentru a şti în ce fel trebuie acţionat pe viitor asupra noastră. Banul a înlocuit omenia, a devenit pentru majoritatea mai important decât Însuşi Dumnezeu. Pentru cine Îl are în vremea aceasta, El dă puterea, dar una lumească ce la un moment dat se va prăbuşi sub propria-i acţiune. Pe alta parte, subjugat economic, omul de rând uită de celalalt, uită că menirea lui în lume este iubirea, devenind rău, prost, sadic. El își pierde reperele morale și le înlocuieşte cu repere materiale. În acest fel își vând oamenii sufletul satanei devenind simple creaturi cu sufletele moarte.

Sunt tot mai puțini cei care încă sunt înrădăcinaţi în legea strămoșească, cea a moralităţii creştine, a bunului simt, a ajutorului semenilor, a credinţei în Cel de sus și nu în ultimul rând în cea a luptei continue împotriva răului sub orice forma ar fi el. Ei trebuie să ştie că au datoria de a rezista cu orice chip. Au de asemenea datoria de a căuta în lume pe cei ce rezistă asemeni lor și încet-încet sa coaguleze o rezistență comună împotriva unei dominaţii a absurdului devenit normal. Niciunul din darurile date de Domnul nouă creştinilor nu trebuie pierdut. Trebuie să rămânem ancoraţi în vechea stare de spirit a străbunilor noştri, stare de spirit ce nu are nevoie de nici o denumire pentru că niciuna nu o poate defini complet. Păstrarea acestor daruri se face prin luptă continuă. Neamul nostru, pentru toate sacrificiile sale a primit o țară pe care noi trebuie să o apăram față de toate loviturile date. Noi, pentru viitorul nostru trebuie să dam tot ce avem mai bun. Va trebui poate să existe încă o generaţie de martiri pentru că cei ajunşi la dreapta Celui Prea Înalt sa se roage și sa plângă pentru îndreptarea cârmei Neamului pământesc.

Amestecarea neamurilor face parte tot din ultima prigoană, rupând pe om de stâlpii naţiunii lui. Se promovează acum “valorile” altor naţiuni, străine nouă și total nepotrivite. De ele nu ne putem atașa, pentru că lanţurile sunt prea scurte și astfel vom pluti în deriva unui internaţionalism criminal.

Avem de asemenea datoria sacră de a păstra tot ce este al nostru: credinţa, eroi, pământ, limba și avem datoria de a nu adopta nimic străin, pentru că sute de ani înaintaşii noştri, pe ale căror oase călcăm s-au sacrificat pentru apărarea lor pentru a le avea noi acum. Noi, ca și ei trebuie să luptăm pentru ca generaţiile de mâine sa le aibă și ele.

Cinstea, bunul simt, luciditatea în fata pericolelor trebuie să vină din suflet, nu din constrângere. Împotriva haosului actual să răspundem cu disciplina consimţita și nu constrânsa. Cel dintâi pas trebuie sa fie cel al strângerii rândurilor și al exemplului propriu, al muncii din care nu câştigul sa ne fie scop, ci mulţumirea faptului ca am reuşit să facem ceva. În fața minciunii să răspundem cu adevărul, în fata mişeliei să răspundem cu onoare, În fața lașității și nepăsării să răspudem cu luptă și curaj. Astfel, încercarea noastră va fi încununată de laurii unei biruinţe veşnice pentru că nu pentru lucruri pământeşti luptam, ci pentru cele pururea vii.

Doamne ajuta!

Efectele rezultatelor alegerilor prezidenţiale încep să se facă simţite în rândul mogulilor care controlează presa din ţara noastră. Primul care are de suferit este Sorin Ovidiu Vântu. Conform unor surse din interiorul Grupului Realitatea-Caţavencu, “Părintele FNI” şi-a înştiinţat angajaţii prin intermediul unui comunicat intern că, începând cu 1 ianuarie 2010, nu va mai susţine financiar publicaţiile Cotidianul şi Business Standard. În plus, agenţia de presă NewsIn va fi vândută în cel mai scurt timp, iar cel mai probabil va fi achiziţionată de actualul director, Cosmin Popa. Cel mai probabil, Cotidianul se va închide în cazul în care Cornel Nistorescu nu va găsi un investitor până vineri!

Realitatea-Caţavencu nu este singurul grup media care are probleme din cauza faptului că Mircea Geoană a pierdut bătălia pentru Cotroceni cu Traian Băsescu. Nici mogulul Voiculescu nu o duce prea bine. Camina Trust este în faliment de câteva luni, iar Antena 3 se confruntă cu probleme financiare din ce în ce mai mari.

În concluzie, sperăm să auzim veşti la fel de bune şi din partea celorlalţi moguli, printre care şi Dinu Patriciu.

Redăm mai jos o parte din comunicatul intern remis de conducrea Realitatea-Caţavencu:

“Grupul nu va mai fi implicat în editarea publicaţiilor Cotidianul şi Business Standard. În acest moment, se poartă negocieri pentru vânzarea companiei NewsIn”.

Cu toate alianţele politice, cu toata mafia și influența mogulilor media, Mircea Geoană nu a reușit să îl depășească pe Băsescu, decât în exit poll-uri, și alea manevrate cu mare iscusință securisto-mafiotă de către Guzganul Rozaliu. În privința furtului de voturi ambele tabere au procedat la fel. Au furat. Astfel că am sa îi consider egali, fără să mai discut subiectul.

Românii s-au săturat se pare de PSD și de așa zișii foști comuniști care acum numai comuniști nu mai sunt, fiind mulțumiți pe deplin de noua haina capitalistă. Așa că roșul a devenit o culoare la care o mare parte din români are alergie, aceștia preferând portocaliul PDL-ist și pe actualul președinte, cu toate că acesta a fost sabotat mediatic în cel mai josnic mod cu putință.

Scorul este strâns și se pare că de PSD am scăpat pentru următorii cinci ani, și poate prin reorganizarea statului, ”mult dorită” de Băsescu, tentaculele lor vor dispărea din toate structurile statale. Astfel, fața rozalie a lui Hrebenciuc, cea negricioasă a lui Vanghelie, cea scrofească a lui Năstase și cea ”blândă și cinstită” a lui Iliescu vor dispărea până la urmă. De Mircea Geoană să fim siguri că scăpăm, Bunicuța având în poșeta magică alți prostănaci. Poate și de vestitul cioban Gigi ne va feri noul mandat al lui Băsescu și poate și marii hoți, marii mafioți și moguli, Vîntu, Patriciu, Voiculescu, vor fi băgați acolo unde merită să stea. Iar dacă nu o face pentru țară, măcar să o facă din răzbunare, pentru că știm cât își dorește revanșa Băsescu.

Problema totuși nu este aceea a președenției. Oricare ar fi venit dintre cei doi ar fi găsit aceeași Românie de criză, aceleași datorii externe înrobitoare și același sistem corupt și birocratic.

Un prim pas spre o normalizare atât economică cât și organizatorică a României, sunt legile de reorganizare a statului, aceleași cu care suntem amenințați de ceva vreme de Traian Băsescu, legi ce trebuiau date încă din primi ani de după revoluție. Aceste legi antibirocratice nu au convenit PSD-ului care, ziceam, are tentacule peste tot în aparatul statal, manevrând din urmă tot ce mișcă pe plan economico-politic în România.
Există totuși o problemă. Tinând cont că și Traian Băsescu este susținut tot de cercuri mafiote, dar mult mai bine strânse în jurul său decat cele PSD în jurul lui Geoană, ceva devine dubios. Nu cred, cunoscând clasa politică românească de acum, că Băsescu încearcă reorganizarea statului din iubire de țară. Eu cred că un astfel de om, care stie foarte bine cum să se folosească de oameni și apoi să îi arunce ca pe ciorapi, poate să aibă iubire, mai ales de țară. Nu cred că un om care a mințit de atâtea ori în față o tară întreagă, o poate iubi așa din senin.

Mai mult ca sigur interesele sunt adânci în această problemă a reorganizării statului. De acum încolo, fără sula PSD în coastă, Traian Băsescu va avea liber să facă ce vrea. Parlamentul actual, bicameral va fi dizolvat la refuzul celui de-al doilea prim-ministru, urmând alegeri anticipate unde PDL va obține majoritatea într-un parlament unicameral și astfel Băsescu își consolidează poziția de lider maxim, reușind prin legile de reorganizare să scoată PSD din sistem și să își introducă proprii oameni. Astfel Băsescu poate deveni un al doilea Iliescu, ba chiar mai mult, prin majoritatea într-un parlament unicameral și prin controlarea totală a partidului majoritar, Băsescu poate să ”o pună” de o dictatură mascată.

Mafia PSD va fi decimată, mogulii au să cadă dar în locul lor se va ridica o mafie PDL și vor ieși la iveală alți moguli, unii noi, poate de care nici nu ne închipuim.
În acest fel, se face binecunoscuta înlocuire a eșalonului 1 cu eșalonul 2, eșalonul de data aceasta nu al PCR ci al FSN. Această rotație este tipică partidelor comuniste din toată lumea. Peste tot unde au existat partide comuniste, după un timp, eșalonul 2 s-a supărat pe eșalonul 1 și l-a eliminat, urând să fie eliminat de eșalonul 3 devenit 2. Un argument cât se poate de clar în favoarea acestei teorii este istoria URSS de după Stalin. Schimbarea fiind, nu a mentalităților ci doar a oamenilor dar în cadrul aceleiași mentalități.

O altă problemă extraordinar de gravă este că Traian Băsescu este genul de om care va privi totul din contra sa ca pe un dușman ce trebuie eliminat, oricât de mic ar fi cel ce se contrează cu el. Așa că, cei ce cred încă în dreptate și speră să scape de mentalitatea comunistă și de sistemul ”democratico-mafiot” vor fi în pericol, pentru că Băsescu nu e omul care să te ignore. Este un ”ucigaș” când vine vorba de ași apăra ciolanul și blazonul.

De hoție, mișelie și nesimțire nu scăpăm, ci doar înlocuim hoții, mișeii și nesimțiții.
Așa că nu vă bucurați!

În incheiere doresc să amintesc un lucru: Dacă tot am dorit să scăpăm de Bunicuța ”săracă și cinstită” care a confiscat revoluția și a chemat minerii, trebuie să de dăm deama că nici Traian Băsescu nu este strain de evenimentele din 1990, când minerii au devastat centrul Bucureștiului. El fiind cel care din funcția de ministru al transporturilor la acea vreme le-a asigurat minerilor transportul din valea Jiului până în București.

În fiecare an pe data de 6 decembrie, creştinii ortodocşi de pretutindeni îl cintesc pe Sfântul Nicolae. Cel mai cunoscut sfânt de cei mai mulţi dintre noi încă din copilărie. Sfântul Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Şi, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinătatea şi propovăduind cu îndrazneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au inchis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Şi de vreme ce marele Şi bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi, cu ei împreună, a fost slobozit şi marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strans de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Şi i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe trei oameni năpăstuiţi, care prinzand de veste ca sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, că, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa şi pe dânşii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pară nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înştiintat cu amănuntul, arătându-i ca erau nevinovaţi, pârâţi din pizma. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci batrâneţi, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici dup] moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevărată şi neindoită credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din luna mai a anului 1087, moaştele Sfântului Nicolae se afla la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţa, din toate părţile creştinătăţii.

Mâna dreaptă a sfântului se află în Bucureşti

Puţină lume ştie că Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, situată la kilometrul 0 al Capitalei, adăposteşte de 410 ani mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.Ctitorie a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, Biserica a primit un cadou neaşteptat de la Mircea Viteazu. Cronicarul Radu Greceanu a notat: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.Mihai Viteazul avea mare evlavie pentru Sf Nicolae pentru că, acesta îi salvase viaţa. Ban al Craiovei şi condamnat la moarte de către Alexandru cel Rău, a scăpat cu viaţă prin o minune a Sf Nicolae. În drum spre locul execuţiei, Mihai Viteazul a cerut voie gărzilor să intre în Biserica Alba – Postavari pentru a înălţa o ultimă rugăciune. S-a rugat la icoana Sf Nicolae şi a scăpat.

Legenda

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Sfântul Nicolae în tradiţia populară

În tradiţia populară Moş Nicolae sau Sân-Nicoară este un moş cu barbă albă, călare pe un cal alb, patronul marinarilor, soldaţilor, călătorilor, văduvelor, orfanilor şi fetelor sărace nemăritate. Barba albă a lui Moş Nicolae este semn că în ziua de 6 decembrie trebuie să ningă, când moşul îşi scutură barba, iar calul alb simbolizează zăpada care cade la începutul iernii. Sân-Nicoară este un păzitor al soarelui, la fel ca şi Sântandrei, el stând de veghe la porţile cerului dinspre apus, lucru ce simbolizează victoria luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului.

Cel mai mare duşman al românului este chiar românul. Românul mic, conştient sau nu de valorile naţionale, care vorbeşte sau nu de eroi, de martiri şi principii, românul simplu şi mai ales românul “pseudo-naţionalist” este cel mai mare duşman al românismului. Asta pentru că, în ciuda vorbelor, a ideilor frumoase pe care spune că le arborează, el se rezumă, de fapt, la a scanda mecanic, atunci când e cazul, idei abstracte de genul “Neam”, “Credinţă”, “Libertate”, “Cinste” etc. Vorbim mereu de aceste principii, avem chiar impresia că începem să le întruchipăm, dar la prima ispită cedăm şi uităm de ele. Le facem astfel de râs, compromiţându-le în faţa generaţiilor care vin din urmă mult mai confuze decât noi, şi care ar avea nevoie de repere morale în măsură mai mare decât am avut noi, la vremea primilor noştri paşi în această direcţie. Suntem proprii noştri duşmani pentru că noi, cu viciile la care nu renunţăm, cu slăbiciunile pe care le erijăm în virtuți şi căderile pe care le trâmbiţăm ca victorii, stăm în calea propriei deveniri.

Omul nou, la care se raporta generaţia interbelică, era întrevăzut ca rezultat al schimbărilor pe care fiecare individ trebuia să le facă asupra sa. În ziua de azi, toţi criticăm lipsa de coloană vertebrală din rândul clericilor, medicilor, poliţiştilor şi aşa mai departe, dar uităm că medicii şi preoţii de mâine ne-au fost şi ne sunt colegi de joacă, şcoală, facultate şi muncă. “Valorile” pentru care îi acuzăm, le-au învăţat stând între noi ceilalţi. Când am văzut primele simptome ale lipsei de cuvânt, am trecut peste, doar nu era să punem la suflet. Era, ce-i drept, o mică scăpare. Şi nimeni nu-i perfect, nu ? Dacă preotul e prea bun prieten cu paharul, ar fi bine sa ne amintim că mulţi dintre români, poate şi noi, avem aceeaşi problemă. Dacă preotul îşi iubeşte prea mult enoriaşele, ar fi din nou bine să nu uităm că şi noi, în ciuda faptul că spunem că apărăm tradiţia, am acceptat multe din ideile new-age referitoare la femeie. Şi într-o zi, aceleaşi femei vor fi soţiile unora dintre noi, mamele copiilor noştri, şi vor transmite mai departe aceleaşi valori împotriva cărora spunem că luptăm. Biserica este formată din noi toţi, şi purtarea preoţilor, bună sau rea, este oglinda faptelor noastre. Situaţia este aceeaşi cu medicii, cu poliţiştii, pe care i-am învăţat că acela care are puterea are drept datorie să îi asuprească pe cei slabi, şi tot aşa… Ce tragedie va fi când copiii noştri vor alege aceste meserii şi le vor practica la fel ca aceia pe care îi criticăm azi!

Ne scandalizăm ori de câte ori vedem cum etnicii maghiari din Harghita şi Covasna militează pentru autonomie locală, numindu-i nerecunoscători în cel mai bun caz. Amintim de cruzimea strămoşilor lor, şi ne întrebăm cum de mai îndrăznesc, după secole în care şi-au bătut joc de români, să aibă asemenea pretenţii, de la naţiunea majoritară şi stăpână, care i-a tratat mereu cu respect. Adevărul e că dacă aş fi ungur, aş face la fel. Eu, ca urmaş al unui neam de stăpânitori, nu aş accepta niciodată să fiu egalul, şi, până una-alta, supusul unui stat a cărui esenţă etnică se caracterizează prin slăbiciune, delăsare, laşitate, lipsă de demnitate şi cuvânt. Nici nu aş putea concepe să respect un popor, când nici acesta nu se respectă. Ungurii au tot dreptul să dorească să se guverneze singuri. Noi nu suntem în stare nici propriul interes să ni-l urmăm, dar să îi mai administrăm şi pe ei.

Noi, românii, suntem plini de orgolii individuale, orgolii în numele cărora ne eschivam de la orice act de ascultare în afară de propriile porniri și închipuiri. Respectul de sine și orgoliul sunt doua noţiuni total diferite. Respectul propriei persoane nu poate exista fără respectul fată de aproapele, în timp de orgoliul nu este decât primatul instinctului și a viciului ridicate la rang de virtute. Avem pretenţia ca ceilalţi sa ne urmeze, când noi înşine nu ne putem da ascultare, când e vorba sa realizam ceva. Interpretam după bunul plac orice cod moral după care pretindem ca ne ghidam. Sunt creştin, dar nici Ştefan cel Mare nu era băiat cuminte, asa ca îmi permit diverse abateri, care de care mai neortodoxe. Nu contează ca Ştefan a purtat pe umeri crucea unei tari, iar eu nu sunt în stare sa mă trezesc dimineaţa la timp! Destinul meu de erou e sigur, sa mi se ridice o statuie! Sunt naţionalist roman, dar când beau semăn a naţionalist rus, iar sărbătoarea naţională se traduce printr-o masa copioasa sau o scandare grobiană la adresa duşmanilor etnici, unguri, ţigani, etc. Evident, duşmanul suferă de nu mai poate…

Omul nou nu poate să apară, atâta timp cat alegem sa ne închinam toate resursele, gândurile și aspiraţiile acelei părţi, îngrijorător de mare, din noi, pe care o numim “Eu”. Unul din martirii acestui Neam, Ionel Moţa, spunea că, pentru a ne împlini idealul, trebuie sa i ne dedicam într-o asemenea măsură, încât să ne confundam cu el, sa îl trăim până în cele mai mici detalii. Doar aşa idealul poate sa prindă viață – dându-i-o pe a noastră. Câtă vreme refuzam să ne propunem un ideal, la modul cel mai serios cu putinţă, și să îl urmăm, indiferent de cât am jertfi din noi pe drum, suntem sortiţi eşecului. Natura ne învață că nu poţi fi decât cuceritor sau cucerit. Si, pentru că natura e făcută de Dumnezeu, la nivel spiritual situaţia este aceeaşi. Putem sa cucerim în fiecare zi noi culmi, în războiul cu noi, sau putem sa sucombam. Nu exista cale de mijloc.

Nu cred că mai are rost să discutăm prea mult despre însemnătatea zilei de 1 decembrie, când, acum 91 de ani se împlinea idealul sublim al românilor, după un război sângeros în care a primat interesul național și visul de veacuri al românilor.
Acum 91 de ani toată românitatea era într-un suflet, alături de cei de la Alba Iulia sărbătoreau și semnau Marea Unire.

Acum la 91 de ani după acel mare eveniment suntem dezbinați și egoiști. Nu mai avem o Românie Mare și nici prea mulți nu mai au idealul reîntregirii. Basarabia vrea unire dar prin Uniunea Europeană. Ce este mai rău este că și cei se militează în România pentru idealul unirii, pe ascuns urmăresc interesele Uniunii Europene în ceea ce privește Basarabia și sub masca unirii ei promovează Uniunea.

O zi națională fără mari evenimente. Aceeași paradă militară, aceeași fasole și același vin fiert din partea autorităților locale, foarte interesate de captarea atenției românilor, în scopuri electorale. Un eveniment penibil s-a petrecut la Timișoara, unde primarul localității s-a aliat cu necuratul. Gheorghe Ciuhandu, țărănist, s-a dat de partea PSD și PNL în teribila luptă electorală dintre Băsescu și Geoană. Penlibilul din această schimbare de opinie este faptul că Ciuhandu a spus că însuși Corneliu Coposu, acest martir țărănist din temnițele comuniste, a validat opțiunea sa. Practic, Gheorghe Ciuhandu a călcat în picioare toată suferința liderului țărănist și a întregii generații tărăniste interbelice, clar anticomunistă, suferință îndurată din cauza bunicilor și părinților celor care astăzi prin PSD încearcă să ne învețe democrația, cu toate că se simte bine încă mentalitatea comunismului, în educația lor.

La Timișoara, oraș martir al revoluției de acum 20 de ani, lumea nu a uitat încă suferința și sacrificiul și nu au uitat că Iliescu, liderul din umbra al PSD, a confiscat revoluția. Astfel au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva primarului lor, a celui căruia i-au dat votul tocmai pentru că nu se aliase cu mafia PSD, ex comunisto-securistă. La fel și în București și Brașov.

Totul este electoral zilele acestea, chiar și sfânta zi de 1 decembrie când subiectul principal trebuia să fie unirea și mai ales reînvierea sentimentului unionist pentru provinciile care au fost smulse de la noi de puterea bolșevică și care au rămas în așteptare datorită unei clase conducătoare nedemne de numele de român și mai ales din cauza diavolului bolșevic, Ion Iliescu, care a avut ocazia să înfăptuiască unirea după 90 dar nu a putut să trădeze idealul bolșevic, refuzând unirea cu Basarabia.

La 91 de ani de la Marea Unire nu avem nici măcar primul pas făcut spre recuperarea provinciilor noastre înstrăinate. Suntem singura țară, care a avut de suferit din Tratatul Ribbentrop-Molotov, care nu a condamnat acest act criminal. Și probabil așa va rămâne, pentru că avem o clasă politică total aservita mafiei, care are cu totul alte interese și aservită Uniunii Europene care pentru liniștea noului comunism nu vrea să mai dezgroape peobleme vechi care totuși încă ne dor.

Și noi, totuși mai strigăm, din marea aceasta de evenimente electorale: CE AȚI FĂCUT CU UNIREA?

Lăsați Uniunea Europeana și ”bălăriile” despre unirea cu Basarabia prin UE că nu de asta avem nevoie! De UNIRE NAȚIONALĂ avem nevoie, nu de uniri prin internaționale, fie ele și europene.

Cine strigă în sus și în jos că unirea se poate face doar prin UE numai interesul național nu îl urmărește! Sunt și ei la fel de aserviți ca și clasa politică și numai patrioți nu pe pot numi!

Doar ROMÂNILOR ADEVĂRAȚI le urăm LA MULȚI ANI!