ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

Motto: „bărbaţii beau cu ciutura amărăciuni și dumicau prescura biruinţii…!”

La sfârşit de toamna și început de iarna, când zăpada aştepta să cearnă pe pământ, este o zi de mare întristare pentru cei ce iși iubesc țara și neamul și cunosc istoria adevărata. Pe 30 noiembrie, ziua de Sf. Andrei, ocrotitorul României, se comemorează asasinarea celui mai bun fiu și martir al Neamului, Corneliu Zelea Codreanu. Acest om, cu iubire de țară, cu speranţă de mai bine și mai ales cu infinita credinţa în Dumnezeu avea sa sfârşească tragic exact când neamului romanesc aştepta de la el totul. Si a dat totul, s-a dat pe sine pentru mântuirea sa și a neamului. S-a dat pe sine ca exemplu o viata întreaga, fiind un model pentru o întreagă generaţie de tineri creştini. Atitudinea lui în fața oricărei lovituri nu ne poate duce cu gândul decât la atitudinea mucenicilor din vechime. Urmând exemplul dat de cel mai bun prieten al sau, Ionel Moța, Codreanu iți va accepta destinul și nu se va clinti câtuşi de puţin din fata morţii pe care, ca un bun creştin nu o vedea ca pe un sfârşit ci ca pe un început mai bun și ca o săvârşire a misiunii sale. Cu nemărginită credinţa în Dumnezeu a rezistat tuturor infamiilor și calomniilor aruncate asupra lui, ştiind ca răbdarea, aceasta mare calitate creştină ii va fi încununată de realizarea scopului său, Biruinţa cea din Veac.

Biruinţa cea din Veac nu se refera la o biruinţă pământeasca, o eventuala victorie în alegeri. Ea, biruinţa, este intr-o alta dimensiune decât cea lumească iar veacul de care zicea Codreanu se confunda cu veacul vecilor, biruinţa fiind mântuirea neamului la ultima judecată.

De-a lungul istoriei mulţi s-au ridicat pentru nevoile și mai ales pentru păstrarea legilor tradiţionale romaneşti, legi nescrise dar de bun simt, legi după care veacuri întregi s-a ghidat neamul, legi cu rădăcini adânci în simţămintele creştine și legi ce definesc rostul creştin al romanului. Printre Ştefan cel Mare și Sfânt, Horea, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, putem adăuga cu voce tare și fără frica de greşeală și pe Corneliu Zelea Codreanu. El este cel care reuşit să dea cea mai concretă formă unei stări de spirit ce domnea în România de pana atunci. Naţionalismului, cum l-au denumit unii și alţii, dar termen care nu defineşte decât în parte acea stare de spirit de care vorbeam, i s-a mai adăugat termenul creştin, pentru ca pentru prima data revendicările “răsvrătiților” aveau caracter dumnezeiesc. Ei cereau schimbarea, dar nu o schimbare de regim sau de legi ci o schimbare de sine a romanului, care sub greutăţi, piedici și atacuri începea sa iși piardă identitatea. Romanul trebuia sa devina mai bun, mai legat de ale lui, mai muncitor, trebuia sa uite mişelia și trădarea și sa devina un erou.

Când Ionel Moţa a spus: Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi sa stăm nepăsători?[…] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos și am mers fericit la moarte pentru El!, Codreanu a fost o data în plus convins de misiunea pe care ei toţi, în frunte cu el și Moţa, o aveau. Misiunea aceasta a fost împărtăşita tinerilor iar tinerii au urmat-o pana la capăt fără resentimente. Misiunea dumnezeiasca pentru mântuirea neamului era de a crea o generaţie de elita, de tineri capabili și curajoşi, credincioşi și neînfricaţi, care să ințeleagă că trebuie adusa jertfa prin ei pentru o mai bună cârma a țării. Au urmat aceasta credinţă și având modele vii de în sacrificiile celor doi mari eroi ai creștinătății, Ionel Moţa și Vasile Marin și la aproape doi ani după aceştia a însăși Căpitanului lor, Corneliu Zelea Codreanu, cu smerenie au călcat bucuroşi spre moarte.

Biruința legionară, în veac, este tocmai în acest fel desăvârșită. Începe cu sacrificiul celor doi eroi creştini, Moţa și Marin, pe frontul sângerosului război civil în Spania, împotriva fiarei comuniste, continuă cu asumarea sacrificiului de către însuşi Căpitan și de elita legionara asasinată la un an după Căpitan, în noaptea unei cumplite răzbunări.

Desăvârşirea biruinţei legionare s-a făcut după ce teroarea comunistă s-a ridicat din iad și s-a aşezat în țara noastră. În temniţele groaznice din Piteşti unde adevărat este că a fost iadul pe pământ și schingiuiri și lovituri neînchipuite de mintea omenească, doar de una drăcească, au suferit acei tineri educaţi spre moarte și mântuire. În temniţa Aiudului unde frigul, foamea și bătaia au năruit vieţi și de unde trupurile fără duh ale martirilor erau aruncate pe dealul de la Râpa Robilor spre mâncarea câinilor. La canal unde trupuri de martiri au fost îngropate de pământ sau înecate de ape ori istovite de munca până la sacrificiu. La Târgu Ocna, în temniţa bolnavilor, unde s-a înălţat cel mi frumos suflet al temniţelor, al unui adevărat sfânt al închisorilor, un suflet frumos, alb, de crin de care și călăii s-au cutremurat. În neagra mina de plumb de la Baia Sprie unde preoţii au strigat în noaptea de Înviere, “veniţi de luaţi lumină” după ce în Vinerea Mare când în batjocură la masa a fost carne, ei, martirii măruntaielor pământului răbdând de foame nu au mâncat. Si peste tot, în toate temniţele negre ale însâgeratului comunism, unde fii Neamului, copii educaţi în spiritul profund creştin al lui Codreanu și a întregului neam romanesc au suit Golgota suferinţei care aduce mântuirea, întocmai precum martirii mucenici ai primelor secole.

Biruinţa cea din veac o dau toate aceste sacrificii ale tinerilor cărora Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul unei elite sfinte le zicea: “A Înviat Hristos. Aşa va învia și dreptatea neamului romanesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; sa li se pue pe cap coroană de spini, să urce pe Golgota în genunchi, cu Crucea în spate, și sa se lase răstigniţi! … Fiţi voi copiii aceştia!” (15 aprilie 1928)

Sacrificiul a fost văzut ca singura adevărată metodă de lupta pentru atingerea sublimului scop al mântuirii neamului, și noi, acum în ceasul al 12-lea trebuie sa înţelegem acest lucru și să urcăm și noi Golgota suferinţei, că niciodată în fața Lui Dumnezeu nu ştii dacă este de ajuns doar sacrificiul străbunilor. Aşa ca uitaţi-vă bine la cel de lângă voi și gândiţi-vă că poate are să vină vremea când vă veţi lua rămas-bun de la el sau chiar veţi muri împreună, unul lângă altul iar de sacrificiul vostru va trebui sa se înfioreze și moartea cum s-a înfiorat de jertfa lor. Fiţi fraţi unii cu ceilalţi și aduceţi intre voi pe Domnul și el vă va da răsplata muncii voastre. Că și Sf. Ioan Gura de Aur zicea: “Dacă unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui Hristos, acolo este și El în mijlocul lor.” Lăsaţi orice neînţelegere și fiţi ca fraţi pentru că și voi va trebui să aveţi acelaşi destin. Adevărata putere și libertate se câştigă în momentul ridicărilor pe cruce. Si toate modurile de tortură sau reeducare au făcut mai mulţi sfinţi decât robi.

Și cum semnau odată legionarii în scrisorile lor, semnez și eu.

Trăiască Moartea!

Grupul de acțiune din spatele ROMÂNIA VORBEȘTE pornește o campanie de afișaj pentru 1 Decembrie, pentru a sarbători 91 de ani de la Marea Unire din 1918.
Deși suntem intr-o perioadă istorică în care idealurile naționale sunt lasare la o parte pentru idealuri de moment, pentru idealuri materialiste, trebuie să ne aducem aminte de momentele de glorie ale neamului românesc, momente ce au însuflețit tot românismul prin valoarea lor de ideal realizat.

1 decembrie 1918, ziua în care la Alba Iulia se semna Unirea în aceleași hotare, a tuturor provinciilor românești, mai răsună și astăzi și își are încă un ecou în inimile noastre, lucru ce ne face să fim mândri că suntem români.

Campania este un apel spre reatingerea idealurilor de altădată, pentru că astăzi România nu mai este una Mare cum se stabilea a fi în data de 1 decembrie 1918 la Alba. Lipsește Basarabia, lipsește Bucovina de Nord, lipsește Cadrilaterul și aceste goluri ne dor și ne fac să sperăm că într-o bună zi vom fi cu toții uniți sub același drapel și în aceleași granițe.

Mai jos vă prezentăm stickerul campaniei de 1 DECEMBRIE.
Suntem mândri că suntem sânge din sângele celor care au luptat și au murit pentru idealul Unirii. Suntem mândri că ne putem numi români, chiar și acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist criminal, când datorită unei tagme mafiote ce s-a aflat la putere de atunci până în prezent, aproape ne-am pierdut identitatea.

Dacă doriți să ajutați campania, puteți descărca și răspândi afișul.

Am asistat la încă un episod caragialesc cu ocazia ultimei campanii electorale. Un episod alcătuit din întâmplări una mai haioasă decât alta. Aşa zişi viitori bărbaţi de stat care fugeau de confruntarea faţă în faţă, cu frica în sân că unul dintre rivali îi va reproşa mizeriile pe care le-a fãcut în trecut, campanii în care s-au derulfonduri de milioane de euro într-o vreme de crizã, când mulți români nu au bani sã-și plãteascã facturile la întreținere, curent sau pur și simplu de mâncare și îmbrãcãminte, promisiuni demagogice obișnuite și mitã așa zis electoralã, în fapt pumnul de bani sau de mâncare atât de necesar pentru vânzarea și cumpãrarea sufletelor. O campanie care, la fel ca și România, a arãtat cât de jos am ajuns.

Atât de jos încât nu suntem capabili de reacție în fața dezastrului în care am suntem afundați. Furturile de voturi (care, în parantezã fie spus, au caracterizat democrația româneascã din totdeauna încã din perioada interbelicã) au fost la ordinea zilei și asta nu pentru cã o spune unul ca Vadim, ci pentru cã o vedem toți. Cu toate acestea, aceste voturi mãsluite nu sunt decisive pentru cã ele nu pot schimba direcția care s-a impus în urma votului.

Avem de ales între Bãsescu și Geoanã, adicã între FSN și FSN. Între cei care au fost, sunt si vor fi eterni! Aici e cheia probelemei pe care nu o vedem și ne lãsãm înșelați. Ar mai fi putut fi Antonescu, dar ce garanție avem cã s-ar fi schimbat ceva? Cred cã niciuna. România trebuie în primul rând sã impunã garanții propiilor politicieni, ãsta cred cã e primul pas. greșesc? Cred cã nu! În primul rând trebuie sã nu uite originea acestora, care au fost organizațiile politice sau partidele-mamã care i-au lansat în politicã și i-au girat ca oameni politici. Și îmi este fricã cã aici ne întoarcem inexorabil cãtre același FSN și, dacã privim mai departe, cãtre PCR.

Suntem la o lunã de împlinirea a 20 de ani de când sângele unor tineri a curs pe strãzile României pentru ca nouã, celor care am venit dupã ei, sã ne fie mai bine. Dupã jertfa lor ne vom ghida când stabilim prioritãțile. Deci, „Punctul 8 de la Timișoara” ca punct de plecare și respingerea actualei clase poltice în totul ei ca rãspunzãtoare de dezastrul țãrii cu finalitate în idealurile de prosperitate naționalã și socialã care s-au formulat pe baricadele din decembrie pânã la deturnarea evenimentelor în folosul eșalonului doi din PCR.

În acest moment mai avem doar speranța! Depinde doar de noi dacã vom fi în stare sã o transformãm în realitate și creație sau sã o stingem în disperare și deznãdejde.

Scriu aceste rânduri din dorinţa de a spune adevărul despre Naţiunea Română. Cu multe mii de ani în urmă, de pe aceste meleguri şi mai apoi peste tot continentul european s-au dezvoltat valoroase culturi spirituale care ne-au fost oferite cu generozitate de izvoarele istorice. Aceaste culturi ne-au fost oferite de mari istorici atât străini dar şi români care au respectat istoria şi adevărul. Dorinţa puterilor străine de a distruge această Naţiune a noastră s-a declanşat cu mult înaintea cuceririi romane, s-a amplificat după cucerirea romană, fiind intensă în timpul fanarioţilor şi culminând cu stăpânirea fanariotă şi marea exterminare sovietică de după cel de al doilea război mondial. Comunismul, pe lângă distrugerea fizică a românilor patrioţi şi naţionalişti a voit şi în parte a reuşit distrugerea spiritualităţii româneşti care era reprezentată în mare parte de ţărani şi intelectuali. Comunismul a distrus respectul faţă de Dumnezeu, faţă de muncă şi faţă de valorile morale ale românismului. Cu mici excepţii, cei care aveau în jurul vârstei de 35 de ani la Revoluţie sau Lovitura de Stat din anul 1989 ca să nu mai spun de cei care aveau vârste mai înaintate au fost educaţi în mod ateist, în mod egoist şi în mod laş. Aceşti oameni educaţi numai să muncescă pentru gloria socialismului nu au avut nici o vină că s-au născut în acele timpuri bazate pe frică şi că au trimis în parlament numai securişti şi activişti. Nu am avut cu adevărat pe cineva cu care să combatem pe securişti şi activisti, forţa cu adevărat combativă, cei ce puteau să lupte a fost exterminaţi de aceeaşi securişti si activişti care după 1989 au condus România. Destui din cei educaţi în comunism nu şi-au schimbat nici acum mentalitatea şi culmea tupeului ne dau lecţii despre moralitatea socială şi principiile democraţiei.Aceste lucruri se stiau eu le-am readus aminte pentru a înţelege de ce suntem în această situaţie şi ce trebuie făcut.

România, nu a fost lăsată de forţele politice mondiale să fie condusă după anul 1990 de foştii deţinuţi politici şi de cei valoroşi din diaspora care au fugit din cale comunismului şi au fost educaţi în spiritul democraţiei şi valorilor morale.Cine să-i pună la punct pe activişti şi comunişti, acei care de frică nu au ştiut decât să mintă şi să-şi trădeze tovarăşii de muncă? Comunismul a creat o prea mare mizerie sufletească de aceea suntem în condiţiile de astăzi.

Numai naţionalismul moderat cu respect pentru valorile naţionale şi europene poate să combată mizeria morală care se sprijină pe:prostie aroganţă, manele, neperformanţă, obrăznicie şi nu în ultimul rând trădare de neam şi ţară.Naţionalismul moderat din greu încercata Naţiune Română încă există, mocneşte, se pregăteşte să se propage printr-o undă spirituală care va distruge mizeria morală din ţară.Românismul sau naţionalismul moderat nu este xenofob ci are respect faţă de toţi cetăţenii României care îşi respectă ţara dar este cel mai aprig duşman faţă de elementele etnice care vor distrugerea României de oriunde ar fi ele de pe Terra. Noul românism îşi are izvoarele din spiritul dacic care încă mai există în munţii noştri, din evidenţele istorice de primi locitori ai Europei şi din necesitatea continuă a luptei contra răului financiar care doreşte cu tot dinadinsul să dispărem din istorie.Nu vor reuşi. Marii noştri naţionalişti adevăraţi nu au fost exterminaţi degeaba ei ne-au dat nouă o nouă energie naţională de a combate elementele distrugătoare care sunt printre noi şi strigă tare că naţionalismul este o himeră a istoriei.Ei nu au decât să strige, noi luptăm deocamdată sub protecţia anonimatului pentru a pregăti prima linie combatantă pentru momentul când va veni izbânda neamului românesc.

Cei care vor să ne distrugă ca etnie nu stiu că orice naţionalist adevărat care va fi distrus va aduce un plus în sistemul energetic naţionalist care va birui şi va dăinui în veci.Lupta cea mai mare a românismului va fi cu trădătorii români dar odată învinşi pe aceste meleguri va dăinui pacea internă care demult nu a mai avut sorţi de izbândă.Bogăţia imperiilor vine din negura trădărilor!Un istoric adevărat nu exclude nici un izvor istoric!De ce mulţi istorici români exclud dacologia? Pentru că spune adevărul? Istoricii care nu promovează românismul de bun simţ sau au rămas cu mentalităţi securisto – comuniste sau sunt elemente trădătoare. Asupra europenilor se duce o luptă dură de distrugere prin intermediul baronilor finanţelor mondiale care stimulează cu bani universităţiile, firmele mici şi mijlocii etc să angajeze emigranţi prost plătiţi de pe continentele Asia şi Africa. Astfel europenii vor fi copleşiti numeric în viitor fapt ce va duce la omogenizarea în rău a planetei.Tot baronii finanţelor mondiale sprijină cu extremism drepturile minorităţiilor naţionale mai ales pe cea ţigănească, pentru noi neexistând cea rromă. Iredentismul maghiar este liber şi necombătut de trădătorii noştri politicieni. Pericolul ţigănesc este mult mai mare ca pericolul unguresc. Si când te gândeşti că aceste două etnii au venit din Asia. In orice etnie există si extremişti şi moderaţi.Trebuie să luptăm pentru o Europă europeana din punct de vedere populaţional şi o Europă a Naţiunilor din punct de vedere social. Idee că noi care suntem naţionalişti moderaţi exostem şi suntem destui pentru a lupta şi a ieşii biruitori şi mâmdrii că suntem români.

Aşa este deşi multora li se poate părea ciudat. Cum adică ţara nefirescului? Adică, mă rog, simplu. Pentru că atunci când ieşim din casă şi mergem pe stradă vedem nefirescul la tot pasul. Acest nefiresc are înainte de toate o puternică armătură legislativă. Legi care se bat cap în cap, confuzie care te exasperează , lipsă clară de atribuţii şi tabloul poate fi completat de fiecare dintre noi şi de experienţa sa zilnică. România a devenit în 20 de ani ce probabil nu ne imaginam niciodată. Încă o dată sintagma „Viaţa bate filmul” este confirmată.

De la politicienii care ne sfidează prin legi aberante la funcţionarii care tratează de sus în momentul când ne aflăm în faţa ghişeului pentru că avem o problemă şi continuând cu poliţiştii şi jandarmii care abuzează de putere şi cu mass-media care susţine acest sistem precizându-ne clar ce avem voie să spunem şi să nu spunem sistemul românesc aşa zis democratic frizează penibilul la fiecare pas.

Suntem atât de haotici şi lipsiţi de busolă în tot ceea ce facem încât nu este de mirare că suntem trataţi cum suntem trataţi de cei care ar trebui să ne respecte. Pe stradă ne uităm urât unii la alţii cu priviri care aşteaptă dintr-o clipă în alta declanşarea unui scandal pentru a demonstra că suntem mai tari şi pentru a ne descărca de frustrări pe care nu suntem capabili să ni le canalizăm într-un scop constructiv şi astfel să le neutralizăm. La serviciu sau la şcoală suntem invidioşi din nimic doar pentru că celălalt este mai bun ca noi şi noi nu putem fi ca el. De aceea vrem să îi punem piedici sau să îl lucrăm pe la spate ca apoi să îl facem să se simtă prost şi să fim noi deasupra. În trafic nu mai vorbesc.

Tot haosul în care trăim se răsfrânge în această oglindă a societăţii care este traficul. Am devenit atât de comozi că nu mai ieşim din casă decât cu maşina şi apoi ţipăm că sunt drumurile supra aglomerate. Suntem cauza şi vedem efectul sau numai ceea ce vrem noi să vedem. Ne plângem că nu avem bani suntem săraci dar nu facem nimic să schimbăm acest lucru. Suntem pasionaţi de politică dar nu suntem activi politic. Principiul nostru e lasă că face altul pentru mine şi atunci când face nici atunci nu avem o minimă decenţă şi strigăm din autobuze sau automobile cuvinte care nu pot fi reproduse aici.

Am devenit nefireşti ca oameni pentru că prea mult timp am fost atât de creduli încât am înghiţit tot ce ne-au spus cei din clica de la conducere prin intermediul mass-media. Cuvinte frumoase democraţie, drepturi, trai decent, aderare la UE vrăjeală chestii trestii. Am înţeles no,i cu câteva excepţii ce înseamnă lucrurile astea? Putem fi noi în concordanţă cu această frazeologie deşănţată? Sau suntem prin însăşi firea noastră altceva decât vor să ne prezinte Realitatea, Antena 3 , Trustul Pro sau alţii asemenea? Nu simţiţi că în adâncul nostru nu putem fi aşa aşa cum vor cei care ne manevrează din umbră. Simţiţi. Dar în acelaşi timp avem o simţ al paraliziei foarte accentuat.

Nu facem nimic să ne impunem punctul de vedere care vine din interiorul nostru peste nişte formule abstracte care nu au corespondent în realitate. Tocmai din acest conflict interior vine nefirescul nostru de fiecare zi. Ştim că nu e bine în interior dar ne conformăm la suprafaţă. Dar ce faci când nu şti să te conformezi sau te conformezi pentru că aşa fac toţi. Vă spunem noi: deveniţi promotorii nefirescului.

An electoral, an de criză, an de pandemie, an de schimbări și totuși 2009 nu este diferit foarte mult de anii precedenți. Cu o singură excepție. Clasa politică se bate pe miza alegerilor prezidențiale. Toate luminile sunt puse pe această luptă aprigă în care se pare că mai sunt câțiva pași până la o bătaie în toată regula.

Ca de fiecare dată, în cursa electorală s-au înscris diverse personaje, care mai de care mai ciudate, cum este cazul filosofului fără diploma, pletosul Remus Cernea, cel care stă cu părinții și urăște religia, sau celebrul cioban infractor, Gigi Becali, care încă mai speră să ajungă președinte, să ne arate cât de ”creștin” e el atunci când sechestrează oameni, chiar și niște hoți, sau când trimite gorilele să provoace scandal în Peluza Sud a stadionului Steaua pentru a justifica intervenții în forță ale câinilor de jandarmi.

De aceste specimene prezidențiale și prezidențiabile nu are rost să vorbim pre mult. Există, știm că nu scăpăm de ele și chiar și așa nu ne deranjează pre mult. Poate doar cu excepția Becalului pe care presa atât sportivă cât și cea de scandal l-au făcut atât de celebru încât ne scârbește doar simpla pronunțare a numelui său.

Ceea ce ne deranjează cu adevărat sunt jocurile de culise și strategiile electorale murdare practicate de primii cinci, cei mai importanți candidați. Și în campania aceasta, PSD este partidul cu cea mai murdară campanie, recurgând la atacuri personale în locul prezentării într-o lumină bună a propriului candidat.

Este cert că Mircea Geoană este cam greu de prezentat în lumini pozitive, mai ales după ce chiar tătucul PSD, Ion Iliescu, l-a făcut ”prostănac”. Se pare că alegerea prostănacului pentru prezidențialele acestui an s-a făcut doar pentru că Guzganul Rozaliu și Cioara Vopsită nu au căzut de acord care dintre ei merită mai mult la președenție și, astfel, l-au pus în față pe unul pe care îl pot controla amândoi. Geoană, care se pare că fură chiar și banii colegilor din PSD pentru propria campanie, ducându-i propriei familii, este doar o mică păpușică pe bază de arc, care va fi controlată cu dexteritate atât de Hrebengiuc, cât și de “Van Ghelie”, olandezul negricios, care nu este exclus ca după venirea la Cotroceni a lui Mirciulică să se mute de la biroul teritorial din Sectorul 5, tocmai în Sectorul 1, la Palatul Victoria. Acest lucru ar fi deja cireașa de pe tort sau în acest caz, bomboana de pe coliva lor.
În campania dusă contra lui Băsescu si nu pro-Geoană, PSD, partid cu structură mafiotă, se folosește de trucuri electorale de la cele mai penibile, la cele mai murdare. Pentru a mă face mai bine înţeles, dau ca exemplu de truc pueril, afișele negre pe care scrie: “Trăiți bine?”. Un alt exemplu de joc murdar este greva de la Metrou, pentru salarii mai mari. Este de-a dreptul revoltător ca liderul de sindicat de la Metrorex, membru PSD, care are aproape 85 de mii de euro pe an salariu, să bage în grevă întreg personalul de la metrou pentru salarii mai mari când femeile de serviciu de acolo au salarii mai mari cu câteva milioane decât un medic rezident, fără a se fi chinuit ani de zile prin facultăți și fără a avea aceleași riscuri. Astfel, PSD își bate joc de noi, oamenii simplii cu abonamente la metrou, de noi cei care a trebuit sa ne înghesuim în autobuzele RATB, și așa arhipline.
Campania murdară se duce mereu pe la spate și mișelește, astfel, cea mai mare frică a PSD este confruntarea directă între Geoană și Băsescu pentru că atunci, Mircică rămâne singurel, iar păpușarii nu îl mai pot controla și sigur îi va confirma spusele tovarășului Iliescu, cel care i-a zis pe nume.
Semnul de întrebare care planează asupra lui Geoană este legat de plecarea sa la Moscova, pentru ”probleme personale”. Într-un spirit de glumă, pot spune că, poate Iliescu e prea bătrân și l-a trimis pe prostănac să vadă daca nu i-au dat jos portretul de pe tabloul cu șefii de promoţie din facultate.

Celălalt partid cu structură mafiotă este PDL, reprezentat în cursa electorală de actualul președinte, Traian Băsescu, nume de cod: Marinarul.
După cinci ani de conducere plină de ciudățenii, Marinarul nostru nu dorește să lase cârma în mâinile altuia. Mandatul lui Băse a început cu actul de ”eroism regizat” al salvării jurnaliștilor din mâinile teroriștilor arabi tocmiți de ”teroristul tocmit” Omar Hayssam. Acest eveniment i-a adus lui nea Traian multă popularitate în rândurile unei majorități naive. Mandatul său a continuat cu multe și interesante evenimente, precum cearta continuă cu premierul de atunci, Tăriceanu. Mai mult, a continuat cu scandalurile și aluziile în care a fost implicat alături de bomba sexy a PDL, Elena Udrea. Nu putem să neglijăm alegerile europarlamentare de anul trecut, când cealaltă Elenă, fata tatei, a ajuns în parlamentul european, ce e drept, nu chiar ca independentă, ci cu intervenţii ascunse și susţineri financiare din partea PDL.
Băselul, ca un un samaritean, nu putea să-i lase fără pâine pentru următorii cinci ani pe cei care și-au luat salariile de pe urma comentariilor la adresa fiecărui gest al său, cei care cu ură și câinie gros finanțată de „mogulii presei” au mușcat orice gest, oricât de nevinovat al președintelui. Cei care ajunseseră să găsescă vină lui Băsescu, chiar și pentru încălzirea globală, unii ca Ciutacu, Stan, Badea, câinii de pază ai mafiei PSDisto-PCiste. Sincer nici cu fățărnicia lui Băsescu nu mi-e rușine, atunci când plăngea după „Dragă Stolo”, ori vărsa lacrimi de durere la monumentul holocausului, ca metodă de pupat fundurile bănoase ale israelienilor.

PDL, ca și PSD, este rupt din același trunchi PCR-ist, care i-a crescut și educat pe toți departe de bunul simț, aceeași mumă care i-a crescut la sânul ei amar pe cei ce astăzi se bat pentru a conduce în acelaşi stil mafiot România.
Cineva zicea la un moment dat, acum mulţi ani: ”În România totul merge ca uns. Dar, merge invers.” Aproximativ adevărat, numai că nu merge invers, merge ca uns doar pentru ei, membrii mafiei politice, ale cărei tentacule sunt adânc înfipte până și în jurul florăreselor din piața Rahova care cotizează și ele, mai mult sau mai puțin direct, în buzunarul unuia ca Vanghelie.
Astfel, România noastră este o republică cu o conducere de tip mafiot, împărțită pe clanuri și caste, care se bat între ele pentru supremația la ciolan.
Tot se vorbește de 20 de ani de acest ciolan, dar nimeni nu a explicat ce este el. Ciolanul suntem noi, oamenii care muncim ca sclavii pentru o bucată de pâine şi care putem fi exploatați de mafioții din fruntea statului. Acest lucru a fost exprimat de fostul prefect de Teleorman, care după numire a spus următorul lucru, pe cât de direct, pe atât de adevărat: ”Cât suntem la putere să luăm și pielea de pe ei!(adică de pe noi)”

Un luptător singuratic pare a fi domn doctor de apendicite, Oprescu. Dar, doar pare singurel, căci el are în spate susținerea tătuțului PSD, Ion Iliescu, care l-a scos la înaintare pentru a transfera spre el, în primul tur, voturile Băselului, iar pentru al doilea tur să le transfere spre principalul candidat al PSD, Mircea Geoană. Astfel, putem spune că Oprescu nu este un candidat adevărat, ci este doar o manevră electorală a PSD. Cu un semn electoral cel puţin ciudat, „nici masonic, nici satanist”, după cum zicea chiar el, și cu un slogan rupt de pe stadion, Oprescu Sorin nu are nicio șansă la președinție ținând cont că singurul său electorat e în București.

PNL, partidul istoric uitat în istorie, nu putea să lipsească din acest circ. Crin Antonescu, unul dintre politicienii cu bun simț de pe scena politică Românească, cu o viață presonală destul de delicată, nu are nicio șansă în fața șacalilor gen Băsescu sau Geoană. Este poate singurul om care, personal, merită votul, dar nu putem neglija conducerea din umbră a PNL, în frunte cu Patriciu, magnatul petrolului românesc, care cu ajutorul masoneriei ajunge să aibă o avere enormă, fiind poate cel mai bogat om din România. Este și aici un gen de mafie, nu atât de bine implementată ca cea din care fac parte PDL și PSD, dar cu aceleași scopuri ascunse și aceleași interese meschine.
Astfel, eu aș zice Antonescu președinte, deși mă gândesc la Ion, nu la Crin.

Nelipsitul candidat la Preşedinţie, cel al cărui partid cu nume de ideal românesc nu mai este în Parlament, Corneliu Vadim Tudor, cel ce se dă mare că va da jos mafia, mai bine s-ar retrage undeva departe de ochii și urechile noastre că ne-am cam săturat de demagogie ieftină cu înclinații false spre extrema dreaptă.
Probabil, alături de prietenul Becali, este cel mai încrezător în propria victorie la prezidențiale, dar aceasta denotă totuși o mare naivitate sau daca nu, chiar o scelerare.
Oricât de mult ne-am dori o conducere românească, antimafiotă, de dreapta, nu putem să-l alegem pe Vadim, la fel cum nu putem să-l alegem pe Becali, pentru că suntem sătui de mizeriile și de fariseismul lor exagerat.

Cât despre candidatul UDMR… să ne ierte Dumnezeu…

Singura soluție pentru duminica aceasta rămâne totuși anularea votului!În niciun caz neprezentarea la urne datorită faptului că, un număr mare de oameni care nu se prezintă la vot va putea permite falsificarea buletinelor respective în favoarea mafiei.
Astfel, vă îndemn să mergeți la secţiile de votare, dar în semn de protest să anulaţi votul pentru a demonstra că niciunul dintre candidaţi nu vă reprezintă.

Probabil vă veţi întreba de ce am ales acest titlul şi ce vreau să spun cu el. Răspunsul îl voi da în rândurile care urmează.

La 20 de ani de la Revoluţie am constat, probabil ca mulţi dintre dumneavoastră, că nu s-a schimbat mare lucru în România. Pentru a demonstra acest lucru am ales ca exemplu cele întâmplate în urmă cu câteva zile la Liga Profesionistă din Fotbal, unde a fost ales, prin vot, preşedintele acestui for. Este vorba de Dumitru Dragomir, ajuns la al patrulea mandat consecutiv. La fel ca Nicolae Ceauşescu, Mitică a instaurat, se pare, dictatura la LPF. Fostul securist a copiat la indigo modelul lansat de Ceauşescu. Dragomir a fost singurul candidat pentru şefia Ligii şi a fost ales cu 16 voturi pentru şi o abţinere, venită din partea campioanei Unirea Urziceni. Singurul club care nu a avut niciun reprezentant la alegeri a fost Pandurii Târgu Jiu, al cărui şef, Marin Condescu, se află în război deschis cu Corleone. Imediat după ce a fost reales, Dragomir a afirmat zâmbind: “La vremuri noi, tot noi”. Cu alte cuvinte, “Fraierii au murit în ’89, iar noi, comuniştii, continuăm să roadem ciolanul”. Ca tacâmul să fie complet, vechiul, noul, eternul şef al LPF a dat o scurtă petrecere în stil comunist pentru a sărbători rămânerea în fruntea Ligii.

Colac peste pupăză, concluzia celor întâmplate la sedul LPF o putem trage folosind expresia celebră lansată de un alt comunist de seamă, George Copos: “Se scufundă Planeta”. În cazul de faţă, Planeta reprezintă fotbalul românesc, iar la nivel mai mare este sinonimă cu România.

Cine a distrus fotbalul românesc? Cei 16 care l-au ales pe Dragomir, precum şi alte figuri marcante ale perioadei de dinainte de ’89 precum Mircea Sandu, Adalbert Kassay, Valentin Alexandru etc.
Cine a ruinat România? Tot nişte personaje care au avut legătură cu Partidul Comunist Român: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu etc.
Cam asta este legătura din România, fotbal şi comunism.

PS – Ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc reprezintă oglinda perfectă a ţării!

Pornind în viaţă din mahalaua Giuleştiului, acolo unde înţelegi atâtea din bucuriile şi tristeţile vieţii, Maestrul Gheorghe Dinică a fost pentru noi toţi un simbol. Unul care în clipa în care scriu acest articol este lăsat la cele veşnice, plâns şi apaludat de atâtea si atâtea suflete româneşti.

Cine poate uita filmele şi piesele Maestrului? Poate doar cineva care nu le înţelege. Şi nu le înţelege pentru că nu trăieşte în adevăratul sens al cuvântului deşi are o existenţă fizică. Dincolo de valoarea inconfundabilă, noi îl mai apreciem pe Maestru dintr-un alt punct de vedere: pornit din stradă a înţeles durerile, bucuriile şi modul de viaţă al celor care de multe ori nu se pot face auziţi pentru că nu au cum. „Sunt vagabondul vieţii mele ca într-un film cu Raj Kapuur” …..aşa e Maestre, ai iubit şi ai înţels viaţa ca nimeni altcineva.

Aş vrea să scriu mai mult, dar vorbele sunt de prisos, nu au rost în asemenea momente. După moartea Dumneavoastră toţi ne simţim mai singuri. Se aud încet şi apoi din ce în ce mai furtunos aplauze …cortina însă nu mai cade niciodată.

Odihneşte-te în pace, Mastre Gheorghe Dinică.

De câţiva ani a apărut în ţara noastră o mişcare (cred că e totuşi prea mult să o numim aşa, dar totuşi să ne purtăm cavalereşte!) intitulată cu mare pompă antifascistă. „Care sunt scopurile ei?” şi „Cine are interesul să promoveze o asemenea mişcare?” sunt întrebările la care ne propunem să răspundem.

Dar, înainte de toate, să facem o mică incursiune în istorie. Antifascismul a apărut în peisajul politicii europene la jumătatea anilor 1930 (a nu se confunda cu anarhismul, curent mult mai vechi, cu rădăcini ruseşti) când politica Uniunii Sovietice cerea o repliere în faţa creşterii puterii naţional-socialiste prin intermediul unor alianţe cu puterile occidentale burgheze, în special cu Franţa, care să garanteze securitatea aşa zisului stat proletar. Prin formula lansată la Congresul al VII-lea al Internaţionalei comuniste în Europa, partidele comuniste, secţii ale acestei agenturi a politicii externe sovietice, au început aplicarea tacticii frontului popular, la început proletar, apoi antifascist.

Antifascismul a devenit o bază pentru atragerea în aceste fronturi a partidelor burgheze de stânga pentru a stopa ascensiunea organizaţiilor şi partidelor naţionaliste din Europa acelei vremi. Astfel, printr-o politică abilă, Moscova căuta atragerea foştilor inamici burghezi pentru distrugerea adversarului mai puternic, adică naţionalismul, pentru ca apoi să distrugă şi aşa zişii tovarăşi de drum burghez.

Antifascismul se deosebea doar la nivel terminologic de comunism şi reprezenta noua marotă a Moscovei pentru înşelarea lumii burgheze îndreptând-o împotriva lumii naţionaliste cu care, în mod normal, avea mai multe puncte de atingere decât de respingere. Cu alte cuvinte, scoaterea din foc a castanelor cu mâna altuia. Să revenim acum la România zilelor noastre.

Antifascismul român (e un non sens, totuşi să îl numim aşa fiind împotriva naţionalului, dar pentru înţelegere textului e mai simplu aşa) de dată recentă regrupează toţi duşmanii, mai mult sau mai puţin periculoşi, ai naţiunii noastre. Sub masca unei retorici umanitariste si anti discriminatorii antifasciştii români fie ei anarhişti, marxişti stângişti (sau ce or mai fi, nici ei nu ştiu ce presupun ideologiile astea!) vor să oprească manifestările naţionaliste, în general şi fasciste, în special (este inutil să le explicăm că fascismul a fost o manifestare specifică a naţionalismului italian din deceniile 3-5 a secolului trecut) şi discriminarea la care sunt supuse categorii sociale şi etnice cum ar fi muncitorimea, ţiganii, homosexualii şi exemplele pot continua.

Cine are interesul să fie promovată o asemenea politică şi cine stă în spatele acestor veritabile unelte ale intereselor antinaţionale? Răspunsul poate îmbrăca forme complexe şi nici noi nu îl cunoaştem în totalitate. Dar, ca şi în război, când cunoşti intenţiile adversarului după mişcarea trupelor, aşa şi în politică vezi ce urmăreşte o grupare sau un curent după ce anume promovează. Prin tot ceea ce promovează acest curent la modă în Occidentul cosmopolit şi avortat pe plaiurile mioritice se face purtătorul de cuvânt şi ideal al celor care vor să distrugă naţiunea şi anume masoneria mondială şi capitalul internaţional reprezentate politic de instituţia uniformizatoare cu sediul la Bruxelles. De aceea vedem la televizor cum acele manifestaţii care provoacă distrugeri ale băncilor şi magazinelor, precum şi ale altor bunuri, sunt justificate de problemele pe care le întâmpină tinerii (nu ni se spune ce orientare au aceşti tineri !) dar subit când alţi tineri cu idei naţionale se manifestă, intervin elemente precum represiunea, şicanele, abuzurile indiferent în ce punct al Europei s-ar produce (poate doar cu excepţia Rusiei unde dreapta naţională este încurajată pentru a se crea un curent de opinie anti integrator şi ideea unui bloc rusesc de sine stătător). Astfel, tolerând spargerea unor bănci şi magazine, cei care se află în spatele reţelelor financiare mondiale câştigă mai mult prin crearea în societate a unei mentalităţi cosmopolite, antinaţionale şi pro omogenizatoare. Când peste tot vor fi coapte condiţiile creării noului stat omogen planetar, marota antifascistă îşi va diminua activitatea fiind folosită numai în cazul unor acţiuni cu caracter naţionalist care ar supăra potentaţii sistemului.

Şi, astfel, adversarii declaraţi ai sistemului capitalist sunt de fapt aliaţii conştienţi sau nu ai acestuia în lupta împotriva singurului adversar cu adevărat redutabil şi implacabil al omogenizării naţionale şi sociale : naţionalismul.

“Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4.6). Prima parte a acestui verset din Sfânta Scriptură este valabil şi în cazul lui Gigi Becali. Candidat la Preşedinţie, patronul Stelei a reuşit să şocheze de fiecare dată prin gesturile şi acţiunile pe care le-a făcut.

Plin de mândrie, latifundiarul din Pipera s-a autointitulat „Războinicul Luminii”, s-a bătut cu pumnul în piept că este Creştin, la fel ca fariseul care spunea: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş” (Luca 18.11) şi s-a lăudat în stânga şi în dreapta că va face ca România “să strălucească ca soarele sfânt de pe cer”.

A început promiţător, a ridicat câteva Biserici, i-a ajutat pe sinistraţi, a făcut câteva donaţii… Dar, precum fariseii, a căutat tot timpul să fie în centrul atenţiei. Chiar şi atunci când a mers la Sfântul Munte Athos nu a reuşit să se stăpânească. Deşi, în astfel de momente ar fi trebuit să dea dovadă de smerenie, Becali a făcut tocmai invers şi a luat cu el o armată de jurnalişti, ca să vadă toată ţara cât de bun este el. Treptat, şi-a dat arama pe faţă. A “binecuvîntat” un ziarist, “pe partea economică”, cu expresii greu de reprodus. Apoi, a luat în collimator foste glorii ale clubului din Ghencea, precum Anghel Iordănescu, Ladislau Boloni sau Gheorghe Hagi. Totul a culminat când în gura “Războinicului” au intrat fanii stelişti, care îi cereau insistent să părăsească gruparea roş-albastră. “Javre”, “zdrenţe”, “hahalere”, “golani”, “drogaţi”, sunt doar câteva cuvinte folosite de finanţator la adresa acestora.

Cum Dumnezeu le stă împotriva celor mândri, Gigi Becali a primit un prim avertisment din partea Divinităţii. În luna aprilie a acestui an a fost arestat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. A fost eliberat după mai bine de o lună. A mers la Biserică, le-a cerut iertare tutoror celor pe care i-a supărat, a spus că nu doreşte nimănui să ajungă la închisoare. Dar, precum fariseii, a uitat repede aceste lucruri şi a revenit la vechile metehne. Avându-l în spate pe Viorel Hrebenciuc, un cunoscut reprezentant al Masoneriei din România, şi ajuns între timp europarlamentar, Becali a redeschis războiul cu suporterii. “Celor care mă contestă le voi arăta cine sunt eu”, a afirmat răspicat patronul. Măsurile draconice impuse de acesta nu au întârziat să apară. Steaua, la ordinal lui Gigi, a interzis accesul pe stadion pentru aproximativ 3.000 de fani, a scanat, fără a avea acest drept, cărţile de identitate ale tuturor suporterilor care îşi cumpără bilete la meciurile disputate în Ghencea. Mai mult, gărzile de corp ale omului de afaceri au început să-şi facă apariţia în tribune la fiecare partidă de pe teren propriu, iar Becali fariseul a decretat: “La puşcărie cu cei care mă contestă”, uitând astfel că este un “Creştin” convins!

Latifundiarul din Pipera a comis-o din nou, chiar în clipul său electoral, în care spune: “Daţi-mi mandatul vostru şi vă promit că voi face o Românie pe care s-o iubească şi Dumnezeu”. Adică Dumnezeu nu iubeşte România? Adică fără Becali la putere, Dumnezeu nu îi are la inimă pe români?

Numai un ipocrit ar putea să facă o astfel de afirmaţie! Cu siguranţă Dumnezeu iubeşte România şi nu va permite ca această ţară să fie condusă de un fariseu. Becali este mai periculos decât Anticristul! De ce? Pentru că despre Anticrist se ştie clar că este împotriva lui Dumnezeu. Însă, un fariseu ca Becali, poate induce în eroare mulţimea de oameni simpli folosindu-se de numele Bunului Dumnezeu.

Să sperăm că românii nu se vor lăsa păcăliţi de un om fără scrupule, al cărui scop este îmbogăţirea personală.

În fiecare an pe 8 noiembrie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc sărbătoarea „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tututor Puterilor cereşti celor fără de trupuri”. Sfântul Arhanghel Mihail, în limba ebraică, înseamnă „Cine este ca Dumnezeu ?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi, cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut”. Pe seama sa se pune călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Arhanghelului Mihail. Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă, în limba ebraică, „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că îşi va asuma firea omenească. Păstorilor le arată că S-a născut Pruc; pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic. Călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

Sfinţii Arhangheli în tradiţia populară

In folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptator impotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărazit să mai traiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stapânii acestor animale făceau o turta mare din făină de porumb, numita „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiti de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. În satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

Iar campanie electorală, iar bălăcăreala televizată, aceleași fețe ipocrite care știu să promită, dar odată atins scopul campaniei memoria le zboară în țările calde.
Geoană, Băse, Crin, Oprescu sunt cele mai importante nume de pe scena electorală actuală, dar pe lângă aceștia, cu care deja ne-am obişnuit, mai apar și personaje puțin spus ciudate, care reușesc ”din piatră seacă” să atenteze la funcția supremă în stat.

Unul dintre aceste personaje, care speră să ajungă sus, este cvasi-necunoscutul Remus Cernea, care candidează din partea Partidului Verde. Când am auzit numele la televizor îmi suna cunoscut și nu știam de unde să îl iau, astfel am dat fuga la prietenul Google și de pe Wikipedia am aflat: Remus Cernea (n. 25 iunie 1974) este activist român împotriva discriminării bazate pe credinţă sau religie, partizan al separării dintre Biserică şi Stat şi fondatorul asociaţiei umaniste şi seculariste Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă. Este preşedintele Asociaţiei Umaniste Române.

Mai pe înțelesul poporului, acest personaj, cu ”reale” șanse de accedere la președinție, este un simplu cetățean care nu suportă discriminarea pe baze de credință sau religie. Toate bune și frumoase, relativ, dar acest domn este, deasemenea, fondatorul și respectiv președintele a două asociații dubioase care militează tocmai pentru discriminarea pe principii religioase și de credință. Cu alte cuvinte, aceste asociații luptă cu disperare împotriva Bisericii Ortodoxe Române și împotriva celor 90% din români care susțin Credința Ortodoxă.

Conform Wikipedia, la numai 15 ani ”organizează, cu mai mulţi prieteni, un grup clandestin de atitudine împotriva cultului personalităţii promovat de Ceauşescu”. Deși citatul nu cred că mai are nevoie de vreun comentariu totuși, îndraznesc să îm spun părerea. Nu cred că o persoană sănătoasă poate să își imagineze că este adevarat. Poate grupul de care vorbește enciclopedia electronică era doar o echipă de fotbal pentru curtea școlii, iar acum, la mulți ani de la revoluție, Remus Cernea dorește să pozeze în luptător anticomunist, pe principiul ”după război mulți viteji s-arată”.

Tot enciclopedia electronică scrie că este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității București, dar cum filosofia este urmată din pasiune, ”refuză” să primească diploma de licență. Îmi permit să pun încă o întrebare : Cine refuză ? Remus Cernea sau Facultatea ? Și dacă este refuzul său banuiesc că o lucrare de licentă bine făcută este o dovadă a pasiunii pentru un domeniu. Iar dacă există pasiune de ce să nu continue în filosofie cu un master, iar apoi un doctorat ?! Dar cred că știu răspunsul. Nu este pasinue, este doar incapabilitate sau poate că subiectul acestui articol a intrat în conflicte cu profesorii din facultate datorită ideilor sale extremiste, de stânga.

Și tot citind despre umilul pesonaj rupt parcă din piesele lui Carlo Goldoni, îmi aduc aminte unde am mai auzit de el. În 2004, când se punea problema construirii Catedralei Mântuirii Neamului în parcul Carol a fost cel mai activ combatant antiortodox, organizând acțiuni de protest și campanii media împotriva proiectului pe motiv de ilegalități comise de Biserică și Stat. Adevăratul motiv este faptul că Remus Cernea este un ateu convins, care face tot posibilul să lovească în Biserica Ortodoxă, fără a combate adevărate ilegalități săvârșite de alte culte.

Dovada adversității sale față de Creștinism este accentuată în octombrie 2006 când, conform Wikipedia, ”organizează concertul de protest din Piaţa Constituţiei, împotriva cenzurii generate de Art. 13 (2) din legea cultelor (care stipulează că “În România sunt interzise orice forme acte, mijloace sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”), concert la care participă peste 7000 de spectatori şi care a fost susţinut de: Luna Amară, Sarmalele Reci, Raza, Buricul Pământului, Altar, Vama, Florin Chilian, Ţapinarii, Implant pentru refuz.

Aici nu se leagă ceva, ar zice orice minte sănătoasă. Cum poate Remus Cernea să pretindă că este un ”luptător” împotriva discriminării religioase când, prin protestul din 2006, se împotrivește unei legi ce combate discriminarea pe considerente religioase ?
Răspunsul este iar simplu. Remus Cernea nu este împotriva discriminării creștinilor, majoritari în România, ci este împotriva creștinilor de fapt, considerându-i vinovați de ”inunanism”. Și o altă întrebare : de unde are un astfel de om puterea financiară să organizeze asemenea proteste ? Aici fiecare poate gândi !

Așadar, cine este de fapt Remus Cernea, acest personaj fără nicio meserie, acest umanist inuman, dușmanul celor pe care dorește să îi conducă ? De unde apar tot felul de descreierați de acest gen care să ne învețe pe noi românii cum stă traba asta cu discriminarea ? De când are România nevoie de acest gen de arbitri care să ne spună cum să traim, cum să muncim și cum să murim ?
Nu avem nevoie, este răspunsul ! Nu avem nevoie de tot felul de maimuțoi care să pretindă că ne vor binele când habar nu au de ce avem nevoie.

Acest ultim citat nu se referă neapărat la Remus Cernea, care printre altele este bănuit și de satanism, asta pe lângă clarele idei marxiste pe care le susține. Se referă la o întreagă clasă politică ce de 20 de ani ne minte și ne ”aburește” cu tot felul de bălării electorale, ieșind în față și strigând bunul simț pe care nu îl au, interesele țării pe care nu le respectă, și Dumnezeul în care nu cred.

Vorbind în numele unei generații de care și-au bătut joc vă spun că nu mai avem nevoie de mincinoși, puturoși mafioți, masoni și tot felul de politruci care să ne învește cum să trăim și să murim. Avem nevoie de dreptate, de un adevărat bun simț și de muncă, foarte multă muncă, pentru a repara ce s-a distrus în 45 de ani de comunism și în cei 20 de ani de capitalism mafiot.

În încheiere, vă promit că dacă iese Remus Cernea, redacția Românie Vorbește se va muta în Congo alături de 10 cei mai fideli cititori ! Biletele le platesc eu !

Asta dacă nu ne vin alte idei !

Statul poliţienesc român îşi dă zi de zi măsura incapacităţii sale de a mai stăvili revolta sufletească care a cuprins uşor, uşor, o parte a tineretului nostru. Este adevărat (şi noi suntem oamenii realităţilor şi suntem primii care recunoaştem asta !) nu există ceva coordonat pentru a putea schimba lucrurile. Dar, cu toate acestea, statul antinaţional simte pericolul. Îl simte şi pentru ca acest sistem să trăiască, minciuna care îi stă la bază trebuie transmisă sub masca adevărului şi mai ales, trebuie ca minciuna să devină adevăr universal cu drept divin, care să marginalizeze, şi la nevoie sa elimine, pe cei care gândesc (nu este vorba de a gândi altceva în neconcordanţă cu ceea ce gândeşte sistemul, este o greşeală doar să gândeşti şi, mai ales, să ai capacitatea de a deveni opinie capabilă să strângă în jurul său adversari ai regimului).

Un astfel de fenomen se întâmplă cu mişcarea dezvoltată treptat de la jumătatea anilor’90 şi anume mişcarea ultras ( cu formale ei actuale, care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de forma originală ) şi care este în fapt mişcarea tineretului la ora actuală. Ea simbolizează revolta, cel puţin la nivel mental, împotriva unui sistem generalizat de corupţie, abuzuri şi mişelii care se tot derulează de aproape două decenii în ţara noastră. De aceea, pericolul pe care l-au simţit reprezentanţii sistemului, cum ar fi Dumitru Dragomir, în fotbal, s-a transbordat treptat asupra întegii societăţi printr-o campanie susţinută diabolic de mass-media unui Sârbu, Voiculescu sau Vântu.

Pericolul nu era reprezentat atât de existenţa unor suporteri care fac violenţe ocazionale, cât de existenţa unei opoziţii curate, care să nu se afle sub influenţa sistemului, cum ar fi partide si organizaţii naţionaliste care au în spate securismul, fie democraţii de salon cu rentă lunară în Occidentul cosmopolit, care vrea să distrugă naţiunea noastră şi care aparent luptă pentru dreptate sub masca reformării societăţii şi schimbării mentalităţii noastre aşa zis învechite.

Aşa stând lucrurile şi pericolul naşterii unui curent antisistemic puternic (de exemplu Mişcarea Legionară) s-a trecut treptat la înăsprirea represiunii sub pretextul existenţei unor huligani antisociali care dreanjează opinia publică (adică presa controlată, democraţii cu foste ştate comuniste – oare LPF vă spune ceva? – şi noii favorizaţi ai sistemului care dacă acesta ar dispare, i-ar face şi pei să nu mai existe). Fără să se întrebe niciodată de se produc incidentele (întrebăm şi noi oare frustrarea acumulată datorită acestui sistem aflat in metastază nu are niciun rol?) şi periolul fiind creat, s-au născut şi antidoturile pe care le cunoaştem de milenii. Adica interlopii care au vechi colaborări cu sistemul datorită imunităţii de care au nevoie din cauza infracţiunilor pe care le fac. Aceştia au devenit treptat şefii peluzelor îmblânzind, dacă putem spune aşa, mişcarea şi la nevoie raportând cu conştiinciozitate protectorilor cine sunt cei cei care nu pot fi supuşi, vezi cazurile de la marile cluburi din Bucureşti: Steaua, Rapid şi Dinamo (dar cred că situaţia se regăseşte şi în provincie). Apoi, mass-media şi-a făcut şi ea treaba şi a promovat figurile unor patroni gen Gigi Becali, George Copos, Cristi Borcea, care au devenit modele şi obiective de atracţie pentru marea masă a publicului prostită cu fraze demagogice de 20 de ani încoace, de tipul: „mai greşesc ei, dar bagă bani în fotbal”, de parcă vreun individ ar sta la un club de fotbal dacă nu ar avea profit! Şi astfel, s-a ajuns la etichetarea părţii active a suporterilor, în special, şi a societăţii, în general, cu epitete ca huligani, drogaţi şi derbedei, pentru a azmuţi restul opiniei publice contra acestei părţi active şi astfel a o reduce la tăcere. (să nu uităm că băieţii aceştia mai merg şi pe la manifestări naţionaliste, păstrează onoarea naţională aşa cum o înţeleg ei, iar asta e un păcat de moarte astăzi).

Astfel, printr-o diversiune demnă de o ipocrizie fără margini, promotorii libertăţii democratice au ajuns să ceară măsuri represive împotriva unei părţi însemnate a tineretului (nu 200 sau 300 de persoane, cum spunea un anume Tolontan) pentru a stârpi din faşă mişcarea. Anii 1938-1939 vă spun ceva? 13-15 iunie 1990 vă spune ceva? Sau poate momentul 21-25 decembrie 1989? Dacă nu, înseamnă că aţi citit degeaba articolul.