ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

Bucovina este regiunea istorică ce a făcut parte din Voievodatul Moldovei, din regiunea cunoscută sub numele de Țara de Sus, încă de la începutul existenței sale. În aceste teritorii s-au aflat primele reședințe ale domnitorilor moldoveni, Baia, Siret și Suceava, faimoasa capitală a marelui voievod și domn Ștefan cel Mare și cel Sfânt. Însăși numele Moldovei, vine de la râul Moldova, râu ce curge prin frumoasele ținuturi ale Bucovinei. Marele domn Ștefan, impreună cu urmașii săi, au construit aici faimoasele mănăstiri Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Humor, Voroneţ, Probota, mănăstiri ce se află astăzi pe listele UNESCO, fiind considerate monumente de interes mondial.

Între 1775 și 1918, acest străvechi ținut Românesc este ocupat de către Imperiul Habsburgic, perioadă de când datează de altfel și denumirea de Bucovina (Buchenland, în germana, însemnând Țara de Fagi).
În 1849, Bucovina obține autonomia, devenind Mare Ducat cu capitala la Cernăuți, Românii deținând majoritatea în Dietă, al cărei președinte devine Eudoxiu Hurmuzachi.

Orașul Cernăuți (astăzi înglobat în statul ucrainean) devine un important centru cultural, în 1875 înfințându-se aici Universitatea Franz Josef, centru universitar renumit în Austro-Ungaria.

Mari personalități ale culturii Românești, studiază sau creează aici, precum compozitorul Ciprian Porumbescu, marele istoric Dimitrie Onciul, director al Academiei Române, cărturarul și revoluționarul pașoptist Aron Pumnul sau marele poet național, jurnalist și om politic Mihai Eminescu.

În urma dezmembrării Austro-Ungariei la sfârșitul Primului Război Mondial, și în fața pericolului exercitat de forțele ucrainiene, Consiliul Național al Bucovinei, întrunit pe 28 Noiembrie 1918 la Cernăuți, și prezidat de Iancu Flondor hotărăște unirea acestui vechi teritoriu Românesc cu Regatul România. Pe plan internațional, această hotărâre a fost recunoscută oficial în 1919, prin tratatul de la Saint Germain.

În urma pactului Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 August 1939, Uniunea Sovietică cere României, în Iunie 1940, partea de nord a Bucovinei, ca “daune pentru pierderile suferite de Uniunea Sovietică în urma celor 22 de ani de dominație Românească în Basarabia“.

În urma acesti cereri, Consiliul de Coroană, prezidat de regale Carol al II-lea, îi trădează pe Românii bucovineni si basarabeni, cedând Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței, fară nici un fel de rezistență.
În cursul anului 1941, armata Română, condusă de Ion Antonescu, recucerește teritoriile ocupate de URSS in 1940.

In 1944, Uniunea Sovietică cucerește din nou teritoriul Bucovinei de nord, ce va face parte din acest moment din Republica Sovietică Socialistă Ucraina, iar după dezmembrarea URSS din statul independent Ucrainean.
Sovieticii demarează un proces de slavizare a ținutului, o mare parte a populației românești fiind deportată în Siberia sau masacrată (masacrele de la Lunca sau Fântana Albă).

Acest proces de deznaționalizare continuă și după câștigarea independenței Ucrainei, în 1991. Populația Românească de pe teritoriul actualului stat Ucraina, este împărțită de către guvernanții de la Kiev în funcție de zona geografică, în Români și “moldoveni”, existând astfel două denumiri pentru același popor. Statul ucrainian duce in prezent o politică ilegală de ucrainizare a populației, negând dreptul constituțional al Românilor de a studia în limba maternă. Astfel, în regiunea Cernăuți, din cele 92 de școli cu predare în limba Română, existente în timpul statului sovietic, mai există astăzi doar 80.

În loc să îi ajute pe cei napastuiți de vitregiile istoriei, în 1997, politicienii români își trădeaza din nou frații, semnând un tratat cu Ucraina, prin care se recunosc granițele ilegale din 1944.

În aceste condiții, noi, cei ce putem să vorbim și să învățăm în limba strămoșilor noștrii, avem datoria să ne gândim și să nu îi uităm pe cei care nu nu se pot bucura de aceste drepturi.

Dacă naţiunea este familia, statul este casa care adăposteşte şi ocroteşte naţiunea. Cum a adăpostit şi a ocrotit statul nostru familia românească? A ocrotit-o în aşa fel încât naţiunea română nu mai este stăpână în casa ei. Că puşi să gospodărească casa naţiunii şi să aibă grijă de neamul românesc, au deschis toate porţile străinilor, au ajutat la prădarea avutului naţional, la înstrăinarea tuturor locurilor şi posturilor de comandă, din viaţa neamului românesc.

Proşti şi ambiţioşi, necinstiţi şi inconştienţi, conducători oferiţi de democraţie neamului românesc, s-au lăsat cumpăraţi de cine a vrut. Cumpăraţi cu bani, cu servicii, cu teorii de împrumut, cu măguliri, ademeniri şi parveniri. Toate slăbiciunile unei pături conducătoare străine de nevoile, de sufletul şi chiar de sângele neamului nostru, cu fast speculată fără ruşine, de străinii pripăşiţi la noi în ţară. Imbecilii au fost amăgiţi cu aşa zisele principii ale revoluţiei franceze, capcană diabolică a iudeo-masoneriei. Senilii şi adolescenţii au fost ameţiţi cu fardurile de prostituată ale democraţiei, dispusă totdeauna să cadă în braţele oricui. Ambiţioşii au fost cumpăraţi cu onoruri şi escrocii cu bani.

Târgul conştiinţelor, cu tocmeală, arvună şi plată directă sau indirectă, de la caz la caz şi de la obraz la obraz, a cuprins viaţa noastră politică, punând la mezat tot ce natura a dăruit pământului românesc şi tot ce munca, priceperea şi eroismul neamului nostru au putu să creeze şi să păstreze. Între stat şi naţiune nu există altă legătură decât birurile plătite de naţiune şi încasate de stat, fără nici un fel de obligaţie din partea statului, dar cu toate obligaţiile din partea naţiunii. Între stat şi naţiune este, demult, un divorţ formal şi de fapt. Divorţ provocat de concubinajul statului cu democraţia; de risipă în averea naţiunii, făcută de stat pentru viciile şi capriciile democraţiei. Naţiunea, ca să se salveze, ca să-şi salveze neamul şi averea, trebuie să-şi găsească alt stat: statul naţional. Pentru acest stat naţional luptăm noi; şi contra acestui stat luptă străinismul, politicianismul şi falsa democraţie.

Deşi au trecut mai bine de 70 de ani de la scrierea acestui articol nu putem să nu observăm realitatea asemănătoare în mod izbitor cu cea de astăzi. Deşi România este prin Constituţie stat naţional acest fapt este credem pentru oricine o ficţiune în mod practic. Ficţiune pe care o observăm zilnic prin tot ceea ce vedem în jurul nostru şi care este contra naţionalului pentru promovarea internaţionalismului şi multiculturalismului generator de distrugere a ţesutului naţional.

Începând cu acest articol vom face cunoscute marelui public luări de poziţie din perioada interbelică ale principalilor lideri ai naţionalismului românesc. Articolele vor avea în vedere naţionalismul dar şi alte aspecte cum ar fi cele economice , de construcţie statală dar şi probleme sociale. Din mulţimea de articole vor fi selectate cele care nu au căzut în desuetudine ci doar acelea care prezintă probleme nerezolvate deşi au trecut mai bine de şapte decenii de la apariţia lor. Începem cu articolul Naţionalitatea noastră al liderului naţionalist A.C. Cuza care defineşte credem noi într-un mod clar identitatea românească în cadrul naţional dar şi în cel internaţional.

„Naţionalitatea noastră e bine lămurită şi nu se poate contesta şi nu se poate confunda cu nici a unui alt popor de pe pământ. Ea se alcătuieşte din acel neam de oameni, de origine daco-romană, de religie creştină, răspândit între Nistru şi Tisa, între Mureş, Dunăre şi Marea Neagră, care a cucerit acest colţ de pământ şi l-a gospodărit în curs de optsprezece secole. El a creat prin munca lui, şi neajutat de nimeni, toate elementele unei culture specifice, în grai, în credinţă, în datini, în port, în instituţii sociale, în podoabe, în cântece, în jucri, în literatură, în ştiinţă, tot ce există ca rod al culturii în marginile acestui teritoriu, care e al nostru, al românilor. În cuprinsul acestui pământ, pentru statul român, ca şi pentru fiecare din reprezentanţii săi, nu pot fi alte interese decât interese curate româneşti ale rasei noastre propii, şi prin urmare şi norme de purtare obligatorie pentru toţi, izvorând din înţelegerea lor.”
( articol din 15 iulie 1935)

P.s. suntem de acord cu majoritatea ideilor expuse cu claritate de către autor mai puţin cea referitoare la cucerirea pământului de către români. Credem mai degrabă că ne-am născut ca popor pe aceste pământ ca autohtoni identificându-ne practic cu aceste teritoriu din vremuri imemoriale.

Moţiunea de cenzură a trecut… După aproape 20 de ani de regim aşa zis democratic guvernul Boc este primul care se prăbuşeşte prin iniţiativa Parlamentului.

Singurul fapt pe care îl putem discuta pe marginea acestui eşec guvernamental fără precedent, fără a intra în combinaţii politice, este: urmărea guvernul Boc o ameliorare a situaţiei economice şi sociale a marii mase de contribuabili apăsaţi de dări de tot felul ? Un răspuns nu se poate da cu certitudine. Ceea ce însă am observat în cele câteva luni de guvernare a micuţului ardelean, care acum câţiva ani cădea prin emisiunile de la Antena 1 stârnind hohote de râs, este prima încercare de reorganizare pe baze echitabile a statului şi mai ales a sistemului bugetar , sistem în care haosul dusese la două decenii de la revoluţie la discrepanţe imense între salarii, la nepotisme, la umflarea artificală a aparatului şi la creşterea taxelor pentru întreţinerea acestui sistem.

Legea educaţiei nu o putem discuta aici pentru simplul fapt ca nu îi cunoaştem conţinutul. Putem însă vorbi de legea salarizării unice a bugetarilor şi de legea restrângerii agenţiilor guvernamentale cărora deşi nu le cunoaştem conţinutul le cunoaştem principiul şi acesta este unul echitabil. Avem ministere nu avem nevoie de agenţii, parlamentari în exces şi mai ales legi haotice în sistemul salarizării, şi de aceea reorganizarea statului trebuie făcută dacă nu de Boc de cine va fi după el.

În rest, nu putem să nu remarcăm la capitolul consecinţelor negative îndatorarea României cu peste 200 de miliarde de euro plus dobânzi, robirea noastră economică în faţa F.M.I-ului şi condamnarea genraţiei tinere la purtarea unei poveri financiare pentru care nu a fost întrebată şi nici consultată. Pentru aşa ceva trebuia făcut un referendum în care în mod direct să refuzăm lanţul sau să ni-l punem singuri de gât. Încercarea de reorganizare a Statului atârnă prea uşor în balanţă comparativ cu lanţul financiar pe care regimul Băsescu-Boc l-a pus pe gâtul generaţiei noastre şi a celor care vor veni. După ce negura zilelor viitoare, determinată de interminabilele lupte pentru formarea unu nou guvern, se va risipi, vom vedea în ce direcţie o va lua România. Probabil un guvern de concentrare care va marca şi mai evident criza sistemului democratic de la noi.

Dar despre democraţie şi criza sa de care nimeni nu ne vorbeşte vom mai discuta. Deocamdată să observăm evenimentele şi, mai ales, să vedem dincolo de ceea ce se vede.

Aşa este. Am asistat zilele acestea la un fapt care, pentru multă lume, mai mult sau mai puţin interesată de ceea ce se întâmplă în societate, în general, şi pe planul manipulării sociale, în special, a trecut neobservat.

Împietriţi în faţa televizoarelor am asistat la o punere la colţ şi condamnare nemiloasă a bunicilor noştri şi dintr-un unghi de vedere mai cuprinzător al întregului neam românesc. Un monument închinat amintirii unor masacre aşa zis înfăptuite de neamul nostru echivalent cu cererea de scuze şi plecarea capului. Plecarea capului în faţa cui? În faţa celor care în momentul retragerii româneşti din Basarabia şi Bucovina au batjocorit armata şi populaţia românească prin fapte care textul nu le suportă doar la simpla rememorare a lor acum, la mai bine de de câteva decenii de când s-au petrecut! În faţa celor care semnalizau noaptea avioanelor inamice sovietice ţintele strategice ale armatei române! A celor care controlau viaţa economica, politică , socială interbelică!

Şi pentru ce, mă rog, suntem acuzaţi şi obligaţi să acceptăm pe teritoriul nostru chiar în buricul Capitalei un monument care pentru noi trebuie să transmită ruşinea faţă de înaintaşii noştri, iar pentru pistruiaţii neaoşi sau recrutaţi din rândul nostru, simbolul unei victorii obţinute prin capitularea noastră mentală în faţa Iudei?

Pentru că, în teritoriile noastre, am luat decizia evacuării unei populaţii în mod constant ostilă pe parcursul celor două decenii interbelice care, în momentul izbucnirii războiului, s-a manifestat deschis pentru regimul aşa zis salvator al sovietelor. Nu vă puneţi întrebarea domnilor care regizaţi din umbră asemenea farse istorice că totul se poate întoarce peste timp împotriva voastră? Când vorbiţi de victimele datorate deportării, care de altfel au fost consecinţele fără vină a unei politici practicate de o minoritate care pe tot parcursul perioadei interbelice s-a manifestat în vorbe pro statul național unitar român şi în fapte mereu împotrivă, amintiți vă rugăm şi de retagerea din Basarabia şi Bucovina şi tot cortegiul de infamii făcute împotriva armatei şi populației românești de băieţii paşnici cu pistrui, de faptul că ne găseam în război şi stările de spirit sunt mult mai agitate în cazul unor adversităţi care pot determina reacţii dure care pot duce uşor chiar şi la crime.

Când analizăm un fenomen avem în vedere cauza şi, apoi, în mod logic, efectul. Dacă această cauză nu ar fi existat tot în mod logic, nu ar fi existat nici efectul. Mai vedem vreun rost monumentului din centrul Capitalei? Răspunsul îl pot da, după ce am prezentat ca în avocatură speţa, toţi cei care nu pot fi prostiţi la infinit.

… Cu atingeri evidente cu cel propus de mişcările socialiste şi comuniste şi cu absolut nicio atingere cu cel propus curentele naţionaliste.

Privind retrospectiv spre ce se vrea cu noua tipologie umană, unanim acceptată ca model, vedem în el germenul ireductibil al decăderii naţiunii fără posibilitate de salvare. Potenţarea egoismului, a invidiei faţă de cel care poate mai mult, lipsa unei idei propii despre locul pe care merită şi trebuie să îl deţină în societate, fariseismul şi ipocrizia, lipsa de ideal ascunsă în gândirea limitată: „cum să-mi fie mie bine şi celui de lângă mine rău”, fără a realizeze că răul poate veni oricând şi pentru el şi atunci va fi singur pentru că şi alţii au fost singuri când el a avut nevoie, lipsa de orientare în planul modelelor de urmat (cum să ne mai mire că modelele Gigi Becali şi alţii asemenea lui fac ravagii în mentalul obtuz al unor asemenea personaje!!), sunt liniile definitorii al unui nou tip uman care înăbuşă prin însăşi prezenţa lui acţiunile idealiste sau creatoare ale celor care simplu, încă mai pot.

Dacă adăugăm la tot ce am zis până acum încercările unor asemenea personaje de a înăbuşi valoarea în orice formă ar exista ea, în jurul lor avem tabloul complet al noului om cosmopolit, pliat perfect pe cerinţele sistemului. Şi dacă facem o scurtă incursiune înainte de 1989 şi observăm că aceste caracteristici au fost prezente şi la mulţi indivizi din aceea perioadă, atingerile între cele două tipologii umane sunt evidente sau mai bine zis între ele există o topire a uneia în alta într-un mod mai mult decât evident.

Dacă însă comparăm aceste tipologii cu cele ale omului nou propus de doctrina naţionalistă în general şi de cea românească legionară în mod special, observăm o falie care desparte practic două lumi. Omul nou al naţionalismului este de fapt, dincolo de titulatura, un om am putea spune al începuturilor. Pentru el idealul primează datorită existenţei spiritualului care transcede materialul şi impune o limită mai înaltă. Idealul este concretizat în dragostea şi respectul naţiunii ca tot care înglobează indivizii aparţinând aceluiaşi tip etnic. În timp ce curentele de stânga fie ele socialiste, comuniste, anarhiste propagă umanitatea (noţiune încă nedefinită şi abstractă care la rândul ei este alcătuită tot din naţiuni, umanitatea aceasta nici noi nu o negăm o negăm doar pe cea artificială creată de teorii contrazise de realitate), naţiunea este alături de familie elementul de bază al idealismului naţionalist. Dincolo de aceste elemente palpabile există un set de valori cum ar fi onoarea, demnitatea, respectul faţă de tradiţii, un anumit mod de comportament (excluderea beţiei în exces, a comportamentului cu jumătăţi de măsură, a categorisirii omului în funcţie de ce deţine material şi nu după trăsăturile de caracter, etc.) şi mai ales lipsa trădării ca păcat capital împotriva naţiunii şi a luptătorilor alături de care lupţi şi tu.

Dacă aceste caracteristici ale omului cosmopolit v-au întunecat sufletul şi în timp nu vă puteţi vindeca este mai bine ca în timp să vă retrageţi şi să lăsaţi locul altora care sunt încă curaţi, aşa spunea acum mai bine de 70 de ani Corneliu Zelea Codreanu. Unele lucruri rămân valabile peste timp şi acesta este unul dintre ele. O învăţătură memorabilă cu aplicabilitate universală şi transcedentală în lumea naţionalistă. Aşa încheiem şi noi cu o adăugire: nici un luptător naţionalist în lupta sa nu poate birui având o construcţie umană comunistă sau cosmopolită. Excluderile sunt mai mult decât evidente.