Datorii externe uriaşe, bănci şi corporaţii străine care deţin monopolul economic, scăderea nivelului de trai, sărăcie în creştere,ţară condusă de FMI… Dacă vă închipuiţi că ce se întâmplă în România este o chestie inventată recent, vă înşelaţi. S-a mai întâmplat în Argentina. Un documentar cutremurător despre cum o să ajungă România în câţiva ani, dacă nu ne trezim cât mai repede.
După prigoane crâncene, după crime oribile împotriva legionarilor, aceștia înțeleg scopul sacrificiilor. Poate cea mai răsunătoare la acea vreme este cea a lui Ionel Moța și a lui Vasile Marin care împreună cu o echipa legionară pleacă spre Spania însângerata de război civil, pentru a lupta în trupele naționaliste împotriva celor care, după cum spunea Moța, trăgeau cu mitraliera în obrazul Lui Hristos.
Netemători de moarte, pe câmpia de la Majadahonda, cad în luptă primi doi mari martiri ai Lui Hristos și ai Legiunii. Citeste mai departe »
Înfruntând prigoane, umilințe, schingiuiri și trădări, au existat momente în care legionarii nu au mai putut îndura. Astfel, din disperare au apărut Nicadorii, cei ce l-au pedepsit pe I.G. Duca, primul-ministru ce după ce acesta a ordonat interzicerea Legiunii și după arestările ce s-au soldat cu sute de schingiuiți și 17 morți din rândul legionarilor, unii îngropați chiar de vii. Într-o țară cu probleme economice, Duca împroprietărește jumătate de milion de evrei și peste toate își bate joc de armânii veniți din Macedonia la frații lor romani, datorită prigoanei grecești. Frații de sânge sunt batjocoriți, lăsați să moară de foame în trenuri iar evreii, cei ce răspândeau virusul comunist, erau tratați regeste într-o guvernare criminală. Astfel, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace, nu din dorința de a ucide ci din disperarea prigonitului își sacrifică conștient sufletele prin asasinarea-exemplu a lui I.G. Duca, pe peronul gării din Sinaia. Citeste mai departe »
Înainte de a fi o organizație politică, Legiunea, în viziunea ctitorului ei, este mai întâi o școală. Înțelegând nevoia acută de oameni de calitate, Căpitanul strânge în jurul sau și educă o adevărată elită a țării. În jurul lui se strâng încet-încet cei mai buni oameni ce doresc stârpirea politicianismului, a minciunii, a dezonoarei și a hoției. În Legiune, organizație foarte strictă, omul trebuia să devina altul, un erou, un om care să înțeleagă că idealul sfânt legionar se obține prin sacrificiu. Citeste mai departe »
Bazele Mișcării Legionare se pun încă din timpul luptelor studențești împotriva curentului comunist promovat de studenții evrei în universitățile din țară. În acest fel, luptând contra ateismului și a pericolelor ce veneau odată cu fenomenul comunist, studenții romani din întreaga țară se ridica împotriva evreimii comuniste ce acaparase centrele universitare. Numerus Clausus era țelul studențimii romanești. Aceasta condiție impunea distribuirea locurilor din facultăți după originea etnica în funcție de procentajul etniei în cadrul populației României. Astfel evreii nu mai puteau depăși numeric pe românii din universități, oprind astfel expansiunea fenomenului comunist. Citeste mai departe »
„Legiunea este o organizație întemeiată pe ordine și disciplină.
Legiunea e călăuzită de un naționalism curat, izvorât din nemărginita dragoste de Neam și Tară.
Legiunea vrea să trezească la luptă toate energiile creatoare ale Neamului.
Legiunea apără altarele Bisericii pe care dușmanii vor să ni le dărâme.
Legiunea îngenunche înaintea crucilor vitejilor și mucenicilor Neamului.
Legiunea stă scut neclintit în jurul Tronului, din care voevozi și regi s’au jerfit pentru apărarea și înăltarea Patriei.
Legiunea vrea să clădească din suflete tari și brațe vânjoase o Tară puternică, o Românie nouă.”
Corneliu Zelea Codreanu – Cărticica Sefului de Cuib
83 de ani se împlinesc de când Corneliu Zelea Codreanu infinita Legiunea Arhanghelului Mihail. După ani de lupta studențească, luptă ce a avut ca scop principal combaterea curentului comunist din universități și din întreaga țară, conducătorul mișcărilor studențești naționaliste părăsește L.A.N.C. și pe profesorul A.C.Cuza pentru a crea cel mai frumos fenomen social din istoria neamului românesc. Ghidați de credința în Dumnezeu, de iubire de neam și țară, de onoare și responsabilitate, legionarii încep sa își facă simțită prezența din ce în ce mai puternic în societatea românească și mai apoi și în politică, dar urmau să sfârșească sacrificați pentru idealurile lor național-creștine, sub trei regimuri criminale. Conduși de spuma intelectualității românești de la acea vreme, sub ordinele lui Corneliu Zelea Codreanu, acea minte strălucită pe care o respectau profesori mari ai țării, legionarii își propun să clădească o țară nouă, o țară clădită pe credință, din cărămizile onoarei și tencuită cu sânge legionar. Citeste mai departe »
Astăzi 22 iunie 2010, se împlinesc 69 de ani de la ordinul Mareşalului Ion Antonescu prin care trupele Armatei Române au trecut Prutul pentru a “reîmplini codrii voievodali ai Basarabiei” la patria mumă.
Dorind să arătăm că servim interesul naţional înainte de toate, amintim de acest ultim act de curaj şi demnitate al poporului roman prin care a arătat că e în stare să lupte cu arma-n mână pentru ce este al său. Citeste mai departe »
Articol nepublicat, scos dintr’un fund de sãltar. Poartã data de 22 Mai 1929. Il public acum, deoarece mã simt si astãzi tot atât de legat de mãnunchiul de gânduri cuprinse în aceste pagini (scrise, poate, cu o oarecare stângãcie, fiind mãrturisiri prea subiective). Il mai public si în semn de dragoste pentru trei scumpi camarazi ai nostri, cari au simtit mai mult decât noi toti durerile desrãdãcinãrii din propria ta viatã, spre a te da unui destin înãltãtoar dar cumplit. (Ion Mota)
Mã întreb: oare sub ce zodie e sortit a se naste (sufleteste) si a trãi, legionarul? Ursitoarele acestei renasteri sufletesti în duh legionar, ce soartã vor fi frebuit sã hãrãzeascã celui care a pornit astfel pe calea aceasta nouã, unde cea dintâi datorie este uitarea de sine si dãruirea totalã pentru rãscumpãrarea unui mai bun destin românesc? Citeste mai departe »
Pe 9 mai 1877 primul ministru al României, Mihail Kogalniceanu, declara că suntem “dezlegaţi de legăturile noastre cu Înaltă Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de şine stătătoare”, iar pe 10 mai 1877 Regele României Carol I proclama Independența Țării.
10 mai fiind și Ziua Regelui, odată cu venirea regimului comunist, Independența a fost serbată pe 9 mai, ziua când primul ministru declara că suntem o Națiune de sine stătătoare, dată ce rămâne ca oficială.
Oare? Pe 9 mai 2010,în România se serbează ziua Europei și ziua victoriei sovietice.
Concerte,sarmale și vin gratis, porumbei eliberați să zboare deasupra Bucureștiului… toate acestea, pe 9 mai, dar nu în memoria celor ce au murit pentru Independența acestei Țări, ci pentru că e ziua Europei. La tv este alocat mult spațiu pentru evenimentele de la Moscova, ziua victoriei sovietice, ample desfășurări de forțe. Nimic însă despre Generalul Alexandru Cernat, despre Colonelul Mihail Cerchez, sau despre cei 130 de mii de Români, strămoșii noștri, ce au luptat pentru suveranitatea și Independența noastră.
Concluzia mea firească este ca nu mai suntem independenți, fiind obligați să sărbătorim victoriile și sărbătorile stăpânului nostru.
Trebuie iar să curgă sânge la o altă Plevnă sau la o altă Griviță pentru a fi iar mândrii, pentru a fi iar suverani și independenți, pentru a putea vorbi de la egal la egal cu oricine de pe continentul european și din această lume? Sau Strămoșii noștri au murit degeaba și atunci nu îi merităm?
Doliul care a acoperit Polonia în aceste zile, la 70 de ani de la masacrul de la Katyn, nu ne poate lăsa indiferenți și ne aduce și nouă românilor o fărâmă din durerea polonezilor. Pare desprins din altă istorie, acest eveniment prezentat ca datorându-se unei erori, tehnice sau de orice altă natura. Dar este istoria din care facem și noi parte, sunt timpurile când orice se poate întâmpla, fie el om de rând sau demnitar. Pare surprinzător și totuși nu este. Oricât de dureros ar fi pentru polonezi ca președintele ales de ei să stea acum mort pe un catafalc, și oricât de fierbinte ar fi subiectul și durerea lor, sunt mulți care se întreabă dacă a fost într-adevăr un accident nefericit. Așa ne întrebăm și noi și încercăm ca trecând peste șocul veștii, încercăm să dăm un răspuns acestui caz.
Probabil mulți vor zice că este o teorie a conspirației, dar încercăm totuși să gândim logic. Nu este posibil ca un președinte de stat, oricare ar fi acel stat, să moară din greșeală, datorită unei erori de orice fel. Când securitatea din jurul unui președinte este ridicată la cote înalte de fiecare dată când demnitarul întreprinde vizite, ieșiri în public, deplasări de orice fel, orice posibilitate de eroare este înlăturată. Planificările de securitate a președinților se fac cu săptămâni daca nu chiar luni înainte de evenimentul la care va participa. Și când vorbesc de securitatea unui demnitar vorbesc de toate detaliile organizării ei. Orice detaliu este verificat și para-verificat astfel încât este imposibil ca o eroare să se strecoare.
Acest lucru fiind stabilit, rămâne o singură posibilitate. Aceea a asasinării președintelui și a intereselor din jurul asasinării. Este cunoscut, mai ales în istoria recentă că atunci când un șef de stat devine incomod intereselor internaționale și internaționaliste a marilor puteri, acel șef de stat dispare ca prin minune. Dispariția se poate produce în mai multe feluri, ultimul fiind asasinatul. Pot da câteva exemple de dispariții ale unor șefi de stat din fața intereselor marilor puteri care nu sunt neapărat state ci și corporații ale căror reputație în aceste cazuri este pătată cu mult sânge. Primul ar fi în 1953 în Iran când primul ministru Mohammad Mosaddegh, este înlăturat de la conducere de revolte populare de care astăzi se știe că au fost provocate de agenți CIA(în special Kremit Roosevelt), pentru că politica sa prevedea protecționism economic în fața companiilor exploatatoare de petrol ce concesionaseră câmpurile petrolifere ale Iranului și chiar naționalizarea rezervelor de petrol. Alt exemplu poate să fie cel din 1954 din Guatemala, la acea dată fiind sub controlul economic al unor companii americane cum ar fi United Fruit. Jacobo Árbenz Guzmán, președintele Guatemalei este înlăturat datorită faptului că se opunea companiilor ce dominau economic. United Fruit a finanțat o campanie media puternică pentru a face din Arbenz un inamic al Statelor Unite, un pion al Uniunii Sovietice în plin Război rece. Arbenz este înlăturat militar iar Guatemala a picat iar sub dominația corporațiilor. 1981 – Ecuador, altă înlăturare asemănătoare cu cea actuală, este momentul înlăturării președintelui ales în mod democratic, Jaime Roldos care câștigase pentru că dorea să redea resursele(în special petrol) Ecuadorului poporului ecuadorian. Avionul său cade dintr-o „eroare”, dar nu înainte ca agenți economici trimiși de companiile americane să încerce să îl corupă și să îl facă să aleagă înavuțirea personală în favoarea companiilor americane dar în detrimentul poporului. Martorii evenimentului au murit și ei în accidente de mașină. Omar Terijos, peședintele Panama moare și el asasinat în 1981, tot prim prăbușirea avionului prezidențial, pentru că dorea ca Statele Unite să plătească datoriile construcției canalului. „Nu vreau bani, vreau daor ca țara mea să fie tratată corect.” Au fost cuvintele sale atunci când agenții încercau să îl mituiască și a fost conștient că va fi asasinat pentru politica sa. În 2002 în Venezuela s-a încercat înlăturarea lui Hugo Chavez, renumit pentru poziția sa anti-americană și anti-corporatistă. Au fost plătiți agenți provocatori care au început revolte care au fost exagerate prim media pentru a ridica poporul împotriva lui Chavez. Miza este tot petrolul. Minciuna amenințării teroriste, Irak, 2003, invazia americană, ocuparea Irakului, execuția lui Saddam, după multe alte încercări de asasinare nereușite – iar petrol. Anul trecut, 2009, este anul unei noi încercări de asasinare a unui președinte incomod. Este vorba de Evo Morales, președintele Boliviei. Asasinii sunt executați de securitatea Boliviană înainte de a putea face ceva. Și să nu uităm de Željko Ražnatović, supranumit Arkan, șeful organizației paramilitare sârbe Tigrii, oponent și el al politicilor americane și europene în ceea ce privea Serbia, care este asasinat de agenții CIA în 2000.
Sunt exemple ale eliminării unor demnitari incomozi politicilor marilor puteri, guvernate și ele de marile corporații. Și cu toate că pare o teorie a conspirației, nu este!
Președintele Polonez, Lech Aleksander Kaczyński cade și el cu avionul, de această dată în Rusia. Este cunoscut faptul că Lech Kaczyński era un om al dreptei poloneze, un patriot și un opozant al politicilor europene care din punct de vedere economic și social ruinează Polonia, așa cum ruinează și România. Lech Kaczyński a fost unul din liderii revoltelor anticomuniste din Polonia alături de Lech Walesa și era și el un opozant a Rusiei și al intereselor ei în Polonia. Dorea o Polonie puternică, care să aibă un cuvânt de spus în politica internațională și în cadrul UE. A fost unul dintre puținii șefi de state nou aderate la UE care a ridicat condiții în ce privește politica intra-UE a Poloniei. Nu se aseamănă cu nimic unuia ca Traian Băsescu care în fața șefilor UE nu știe decât să aprobe și să execute întocmai ca un cățel bine dresat. De aceea Traian Băsescu nu va cădea niciodată cu avionul!
Kaczyński a fost într-adevăr un om de stat, un om care și-a pierdut viața pentru că a dorit binele Poloniei în defavoarea intereselor internaționale. Rămâne totuși întrebarea: Al cui a fost interesul mai mare în moartea sa? Tot al corporațiilor care domină politicile statale și suprastatale, aceste cangrene care ne domină și ne țin într-un nou mod, modern, de sclavie.
Sperând că am fost înțeles, repet: Un președinte nu moare din greșeală!!!
Dumnezeu să îl ierte și să dea Poloniei ceea ce merită după un astfel de sacrificiu! O cârmă dreaptă și un loc în Ceruri pentru neamul polonez.
Este vorba de afirmaţii de genul: “Normal ca îi respect pe ăia batrâni, care au facut puşcărie”. Nu cred că e cazul sa discutăm acum de fenomenul “respectului” la nivel general, despre cum toată lumea respectă pe toată lumea, si e respectată de toată lumea, dar la nivel verbal si atât.
Vorbim doar de afirmaţii ca cea de mai sus, si care sunt făcute atunci când vrem sa ne legitimam o opinie, invocand greutatea unor idei sau personaje validate de trecerea timpului. In mediul naţionalist, cand se pune problema respectării unei linii de luptă, sa zicem, legionară, inevitabil, apare o asemenea declaratie. Mai pe scurt, înseamnă cam asa: “Eu merg pe drumul drept, chiar dacă o mai cotesc dupa cum mă taie capul.” E folosită de oameni care, deşi blamează sistemul de gândire individualist, îi cad in plasă încântaţi, justificându-şi viciile spunând ca “asa sunt ei”. Sunt oameni care vorbesc de educatia legionară, de stilul de luptă legionar, dar ajung sa confunde verdele cămăşii cu verdele diferitor frunze, sau care înlocuiesc dusmanul real, colosal şi, deci, înspăimântător, cu unul mai convenabil, reprezentat de facţiuni anonime, periculoase mai curând pentru stocurile de alcool ale barurilor de pretutindeni, decat pentru Naţiunea Română.
Am zice ca asemenea exemplare sunt rare, sau nereprezentative, însă greşim. Odată, pentru că mare parte din lumea ” de dreapta” aşa se comportă si gândeşte, şi, mai grav, este acceptată chiar ca model si lider de opinie, pentru ca afirmaţia de care vorbim rezonează adânc si, indirect, implică o frază nespusă: “eu îi respect pe ăia batrâni, deci sunt bun, daca mă contrazici, înseamnă ca tu nu îi respecti, deci eşti rău”. Si, în al doilea rând, pentru că aceştia sunt cei sinceri, sau cei pe care îi ia gura pe dinainte, si vorbesc ceea ce gândesc. E o prostie izvorâtă din sentimentul ca dacă nu se fac auziti, nu există. Noi, restul, acceptam însă acelaşi stil de a gândi, trecem peste reguli, doar că o facem tacit.
Ceea ce vreau sa spun, in definitiv, e ca, DA, cu toţii facem bine ca îi respectăm pe bătrânii care au suferit in puşcărie pentru Dumnezeu si Neam.. Doar că… respectul nostru valorează ceva? Nu doar in ochii bătrânilor eroi, ci în ochii oricui. Ce am realizat pâna acum, pe linia de luptă pe care spunem că am adoptat-o., si care nu se limitează la “actiuni”, ci se răsfrânge in toate aspectele vieţilor noastre? Să nu ne amăgim, răspunsul e NIMIC! Şi poate că un “zero” al realizărilor ne-ar da dreptul sa îi respectăm, de la nivelul unor copii care abia acum păşesc in viaţă si in luptă, având în faţă modelul luminos al eroilor lor.
Problema e că mulţi nu mai suntem copii, suntem oameni in toată firea, şi nu doar că nu mergem pe linia de luptă aleasă şi inteleasa ca fel de a fi, ci mai şi strâmbăm acest cod. Poate că şi Codreanu ar fi fumat diverse… dacă ar fi avut. Si Codreanu s-ar fi îmbătat o data, de doua ori pe săptămână (zi?), daca avea o viaţă aşa grea ca mine, sau dacă era un suflet neinţeles (ca mine). Plus că timpurile şi obiceiurile s-au schimbat, dar noi tot pentru aia luptăm, si nu contează ce facem in timpul liber, dacă suntem acolo când trebuie… niţel buimaci, ameţiţi, dar acolo.
Să fim brutali, dar sinceri: lupta, oricare ar fi ea, presupune abnegaţie. Adică timpul liber, petrecut nu in folosul, ci spre desfătarea noastra, nu există. “Timpul liber e cea mai mare invenţie a diavolului”, spunea părintele Arsenie Papacioc. Cred in omul nou? Omul nou, in viziunea Căpitanului, spune Cioran, era un dac împlinit in sens creştin. Adică nu era nimic nou in fond, ci valorile tradiţionale erau sterse de praf si repuse la loc de cinste. Schimbarea timpurilor nu are nimic de-a face cu legile morale pe care sustinem că le apărăm. Iar acestea nu se apără pentru a fi asezate la muzeu, ci în ideea de a le putea trăi in mod real, adică invers decât suntem îndemnaţi sa o facem.
Câtă vreme una spunem, alta facem, am o singură întrebare: cu ce drept îi respectăm “pe ăia bătrâni”, pe Corneliu Zelea Codreanu, pe eroii de la Maraşeşti şi pe toţi voievozii si martirii Neamului?
Mai sunt câteva zile până la 9 aprilie(27 martie pe stil vechi), zi în care Basarabia și toți copii ei se întorceau la mama lor, România. România încă există și o vedem în fiecare zi, așa cum e ea, urâtă dar pașnică, poate prea pașnică. De Basarabia începe să se uite. Uităm din ce în ce mai mult că peste Prut trăiesc tot ai noștri, cu probleme identice cu ale noastre, ale celor ”de la București”. Uităm alături de Basarabia pe toti morții și sfinții ei, dar ei nu ne uită și se roagă pentru noi și pentru a ne lumina într-un sfârșit, pentru a reafla că suntem la fel, vorbim aceeași limbă și ne închinăm aceluiași Dumnezeu. Suntem la fel și trăim împărțiți, separați, de parcă am fi fost marfa unui târg de sclavi.
Se apropie și acele zile în care se va împlini un an de la revoltele de la Chișinău, care deși regizate și manevrate din umbră și-au găsit ”proștii” care să iasă în stradă și involuntar să se lase manevrați de aceleași forțe oculte care ne-au manevrat și pe noi în 89. Da, au ieșit acei „proști” în care mai bate o inimă de român adevarat, au ieșit ”proștii” care prin sacrificiul lor au incercat să schimbe ceva și să ne aducă și nouă aminte că a fost odată când eram uniți și mândri de o țară care ținea în brațele ei un neam întreg.
Comunismul a dispărut de la putere la Chișinău, și totuși a rămas totul la fel. Nici unire, nici frăție și odată cu uitarea noastră parcă dispare și sepranța. Aceiași hoți și vânduți au cules rodul sacrificiului unor tineri, de acum martiri ai românismului, aceiași lătrăi antinaționali ca și cei de la București au pus mâna pe puterea de la Chișinău, promițând, mințind că vor face totul pentru unitatea românilor. Nu i-am crezut niciodată și nu îi pot acuza personal de minciună pentru că știu cum sunt. Dar îi acuz în fața celor ce azi zac în morminte pentru că au vrut libertate, au vrut unire, iar acum, peste mormintele lor joacă oculta internațională care nu vrede decât scopul ei și care si-a început propaganda pro ”uniune” și peste Prut. Acești nenorociți care nu vor decât binele lor, aceste cozi de totpor ale masoneriei care au pus mâna pe putere și aici in România după 89 dar și de anul trecut la Chișinău sunt vinovații pentru dezastrul unității românești! Aceștia care au cârma celor două țări ne vând ca sclavi noii uniuni.
Am auzit multe voci care susțin teoria conform căreia o unire a României cu Republica Moldova este posibilă și este de dorit doar prin aderarea micului stat de peste Prut la noua și criminala Uniune Europeană. Susțin aceste voci o nouă cale unionistă, calea europeană, calea prin care o să fim uniți dar fără uniri, doar uniuni. Tot aceste voci susțin că este deșuet să mai credem în reale uniri, și vorbesc doar de Republica Moldova, spunând Basarabia. Dar unită că Republica Moldova nu e o Basarabie completă și mai există o problemă, acei români din sudul Basarabiei, aceia pe care îi vor vrea uniți cu România poate prin aderarea Ucrainei la UE. Visul acesta european, mult prea vehiculat și ridicat în slăvi se poate transforma ușor în coșmarul unui neam rupt și vândut. În spatele frumoaselor ambalaje propagandistice se ascund pericole care în cealaltă uniune, aceea de tristă amintire, nici măcar nu existau. Practic, din comunism în capitalism, de la regimul libertății subjugate la un regim al libertații exagerate și malefice. Uninea Europeană este un fel de Siberie mai „civilizată”, ale cărei lagăre nu au garduri pentru că drumul spre libertatea adevărată este prea lung pentru ca cineva să se mai încumete.
Acestora care propun uniri prin uniuni le spun doar atât: Sunteți niște proști, niște idioți, niște cretini vânduți și corupți unor interese care numai spre binele nostru nu tind, al româmnilor de pe cele două malui ale Prutului. Noi, cei care mai gândim clar pe lumea asta prină de gunoaie materiale și umane, nu o să acceptăm niciodată „căi europene”, niciodată nu o să credem minciunile voastre și niciodată nu ne vom încrede în zâmbetul vostru parșiv ce vă ascunde interesele și maschează genocidul sufletelor spre care ne-ați împins și spre care vreți să îi împingeți și pe frații basarabeni! Jegurilor! Vom recunoaște mereu Unirea adevărată, într-o românie Adevărată așa cum au dorit-o toți străbunii noștiri care răscolesc pâmântul mormintelor lor când vă aud vorbind despre „căile vostre euorpene”. Și data viitoare când vom avea ocazia nu o să mai mai stăm în Piața Universității să vă vedem fluturând steaguri albastre cu steluțe și să vă auzim ridicând in slăvi democrația Uniunii Europene! Vom striga atunci ROMÂNI TRECEȚI PRUTUL! și chiar și singuri îl vom trece chiar și înnot! Nu o sa ne mai lăsăm păcăliți de manevre securite ca cele din 7-9 aprilie 2009 când ne-ați ținut în loc de la sacrificul nostru și poate alta va fi situația la Chișinău și poate întorși la București o vom schiba și aici! Și poate ne va ajuta Preaînaltul!
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro
FRAȚI ROMÂNI din județele Covasna, Harghita și Mureș!
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă și să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010! Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita și Mureș, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmasii celor care secole de-a rândul au înfruntat ,,cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa și maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.
Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite și astăzi împotriva identităţii și dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România! Asa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita și Mureș, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Mureșului, și de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici și civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „ţinut secuiesc”, și să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Presedinţiei, Guvernului, precum și întregii societăţi românesti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile – să ia atitudine și să-si exprime, public și neechivoc, o poziţie transantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste și separatiste, care atentează făţis la unitatea și suveranitatea statului și naţiunii române.
Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori și direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreste refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, și a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreste legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice și sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în asa – zisul „ţinut secuiesc” și apoi în toată Transilvania, și nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare și deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.
Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriuletnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări și subdezvoltare și nicidecum dezvoltarea armonioasă și echilibrată a României. Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale. Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile și discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum și cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei românesti din zonă, în structurile decizionale legislative și administrative locale și centrale. Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor crestine și europene, și nu separatismul și enclavizarea. România a dovedit că este și rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteste deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.
Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională și reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară și din străinătate.
De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita și Mureș, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale și să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar și pentru apărarea unităţii și integrităţii României, pentru ca pruncii nostri să aibă un viitor, aici, în vatra strămosească.
Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Tg. Mureș,
6 martie 2010
