ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

Răsai asupra mea

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Rugăciune

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi ado­rată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântu­lui
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noas­tre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Mihai Eminescu

“A înviat Hristos, sădind nădejdea învierii din morţi; că viața noastră nu se termină aici, la aceşti așa de trecători 60-70 de ani; că se prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni iar cu cei dragi ai noştri și nu ne vom mai desparţi niciodată. Că vom învia din morţi în numele lui Hristos, adică în afară de credinţa în Hristos nimeni nu va învia și nu va fi mântuit.”
“A Înviat Hristos. Aşa va învia și dreptatea neamului romanesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; sa li se pue pe cap coroană de spini, să urce pe Golgota în genunchi, cu Crucea în spate, și sa se lase răstigniţi! … Fiţi voi copiii aceştia!” (15 aprilie 1928)

Acestea erau gîndurile Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, acel om care a dat exemplu de martiraj pentru învirea noastră din morți. Alături de el, în sacrificiu suprem, a stat o generație întreagă de tineri care a avut capacitatea de a înțelege modul de luptă legionar. Erau aceeia care nu făcau politică spre propășirea materiala a românilor ci aveau un țel mult mai înalt, acela al vieții și morții întru Hristos, pentru ispășirea păcatelor neamului nostru și pentru viața lui veșnică.

Hristos și-a dus misiunea sacrificiului său pentru noi oamenii și pentru iertarea păcatelor noastre s-a suit pe cruce, pe scara mântuirii noastre. Hrist și-a dat viața și a coborât în iad pentru noi. A ieșit de acolo biruind iadul și a înviat a treia zi făcând trecerea de la vechea lege la cea nouă, a sacrificiului de sine pentru celâlalt și pentru mântuire. Și astfel trebuie să îl urmăm pe Hristos cu sacrificiul nostru, al celor ce ducem acea cruce de a nu putea rămâne indiferenți de cel de lângă noi.

În vremurile acestea din urmă, vremuri ale patimilor noastre, vremuri de prigoană antihristică trebuie ca prin rugăciune, dragoste și neconformare la modul de viață generalizat în aceste vremuri, să biruim păcatul din noi ca atunci când antihrist va urca pe pământ, noi cei ce până atunci va trebui să fi biruit păcatul din noi, să putem lupta cu el și să ne aducem și noi prinosul de sânge alături de martirii neamului spre mântuirea noastră și a neamului nostru românesc.

Apelul Câpitanului de la din 15 aprilie 1928, de Paște, rămâne la fel de actual și astăzi pentru că este de fapt repetarea îndemunului Hristic de a mărturisi pe Hristos în fața necredincioșilor, indiferent că va trebui să îndurăm urcușul Golgotei noastre până ne vom răstigni și noi pe scara noastră către cer, pe care va urca în urmă, tot neamul. Să mărturisim și să ne scrificăm pentru Hristos spre binele nostru și al neamului nostru pe care îl vom reprezenta în fața Judecătorului în ziua pe care Codreanu o vedea ca „o zi a marii biruințe”, în ziua învierii noastre din morți.

Vă îndemn în ziua aceasta de Paște a anului 2010 să încercați să deveniți treptele scării mântuirii neamului românesc! Să fie sângele vostru alături cel al Hristosului nostru Dumnezeu! Așa cum Hristos s-a sacrificat pentru noi, așa și noi să reușim să ne sacrificăm pentru El, pentru ca el să nu își întoarcă fața de la noi în ziua judecații, astfel condamnând la moartea cea veșnică tot neamul nostru! Și în clipele lovirilor, să vă aduceți aminte de Hristos și de suferința sa pentru păcatele noastre și să fiți bucuroși că puteți sacrifica pentru El, căci sacrificiul vostru va rupe robia sufletului și veti vedea adevărata lumină și veți avea adevărata libertate.

Hristos a înviat!

Mesajul de Paște al Părintelui Iustin Pârvu

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului și suferințele și persecuțiile neamului nostru să ne dea tăria să înfruntăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne așa cum ne-am născut în Tradiția noastră ortodoxă și să nu ne rătăcească nimeni cu învățături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, așa cum au mărturisit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toți martirii neamului nostru. Vedeți totuși, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învatat smerenia, să fim creștini, să ne daruim. Ne-a învățat smerenia, școala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufletească. Prin mândria satanică a comuniștilor, noi de fapt am câștigat daruri duhovnicești de la Hristos. Așa să aveți și voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre. (Revista ATITUDINI nr. 10, interviu realizat de monahia Fotini, 24 martie, 2010)

Buna Vestire (sau Blagoveștenia, cum se mai numește în popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sărbătoare cu dată fixă (25 martie), de la care începe să curgă perioada de 9 luni – până la Crăciun – cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus.

Fecioara din Nazaret, crescută în Templu până la 15 ani și apoi dată în tutelă dreptului Iosif (caci parinții ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu și a primit inștiințare prin Arhanghelul Gavriil: “Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei… și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca 1, 28-32). Iar Fecioara, cutremurându-se în sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicând: “Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). și Arhanghelul l-a vestit în vis și pe Iosif (tutorele și logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar în grijă) de zămislirea și nașterea cea minunată: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfant…” (Matei 1, 20).

Pe 26 martie, imediat după Buna Vestire, e sărbătorit Soborul Sf. Arhanghel Gavriil, crainicul lui Dumnezeu. Arhanghelii, cum le-o spune și denumirea de origine grecească, sunt “îngeri întaistatatori”. Echivalând termenul grecesc, tradiția romaneasca îi numește și Voievozi. Conform tradiției evreiești, ei sunt în numar de 7, dar în Biblie nu sunt numiți decât 3 (Mihail, Gavriil și Rafail).

(Sursa: CrestinOrtodox)

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro

FRAȚI ROMÂNI din județele Covasna, Harghita și Mureș!

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă și să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010! Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita și Mureș, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmasii celor care secole de-a rândul au înfruntat ,,cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa și maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.

Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite și astăzi împotriva identităţii și dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România! Asa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita și Mureș, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Mureșului, și de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici și civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „ţinut secuiesc”, și să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Presedinţiei, Guvernului, precum și întregii societăţi românesti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile – să ia atitudine și să-si exprime, public și neechivoc, o poziţie transantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste și separatiste, care atentează făţis la unitatea și suveranitatea statului și naţiunii române.

Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori și direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreste refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, și a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreste legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice și sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în asa – zisul „ţinut secuiesc” și apoi în toată Transilvania, și nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare și deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.

Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriuletnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări și subdezvoltare și nicidecum dezvoltarea armonioasă și echilibrată a României. Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale. Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile și discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum și cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei românesti din zonă, în structurile decizionale legislative și administrative locale și centrale. Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor crestine și europene, și nu separatismul și enclavizarea. România a dovedit că este și rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteste deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.

Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională și reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară și din străinătate.

De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita și Mureș, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale și să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar și pentru apărarea unităţii și integrităţii României, pentru ca pruncii nostri să aibă un viitor, aici, în vatra strămosească.

Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Tg. Mureș,

6 martie 2010

Sfinții 40 de Mucenici sunt praznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 martie. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius(308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor. A murit. Cei ramași să îndure gerul au început să se roage: “Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am măntuit strigând către Tine“. în urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.
Pentru ca au fost scosi vii din lac, trupurile lor au fost arse și oasele aruncate în lac. Dupa trei zile, Sfinții s-au aratat episcopului Petre, cerandu-i sa-i scoata din apa. Creștinii le-au scos și le-au ingropat cu mare cinste.

Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Tradiții de Mucenici sau Măcinici

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară, în ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru a ieși căldura, sau jocul copiilor peste foc.

În ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, iar în dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primavară, presărat cu numeroase obiceiuri.

Patruzeci sau patruzeci și patru de mucenici?

După tradiția creștina, sfinții martiri au fost 40, în unele zone, există până astăzi credința că acești sfinți au fost 44

Botezul Domnului

In suita celor 12 sărbători importante creştine se numără și Boboteaza (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an, în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viata publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte și Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din sec. 3, poate și mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este ca în “Constituţiile Apostolice” Boboteaza figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun și de Paşti.

Este sărbătorită, încă de la început, în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul aşa cum a rămas pana astăzi în practica Bisericii Ortodoxe Ruse și a Bisericii Armene.
Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie și el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuinţă sa fiu botezat de tine și tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urma de către Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul său.

Boboteaza (6 Ianuarie) și cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape că formează una și aceeaşi sărbătoare. În ajun, preotul sfinţeşte casele cu apa care a fost sfinţită în dimineaţa aceea după Liturghie. Oamenii ţin post negru pana ce vine preotul și beau din aceasta apă sfinţită. Preotul este precedat de copii îmbrăcați în cămăşi albe, sunând din clopoţei și deschizând calea preotului, strigând Kira Leisa, adică pronunţarea românească a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieşte). Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cântă colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). În ziua aceasta, în afara de preot, nimeni nu se duce colindând din casa în casa.

În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii și pădurarii satului împușcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este frig, se pregăteşte o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei și la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, chiar daca este ger. Se crede ca în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite; de aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile pana la sfârşitul praznicului.

Soborul Sf. Prooroc Înainte-mergătorului și Botezătorului Ioan

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către arhanghelul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de arhanghelul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta și a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“.

Tradiții și obiceiuri românești de Bobotează și de Sf. Ion

Iordănitul femeilor: în satele din nordul țării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă și luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu. În noaptea de Bobotează, tinerele fete isi visează ursitul. Ele isi leagă pe inelar un fir roşu de mătase și o bucăţică de busuioc; busuioc se pune și sub pernă. Fetele care cad pe gheată în ziua de Bobotează pot fi sigure ca se vor mărita în acel an.

Udatul Ionilor: are loc în Transilvania și Bucovina. în Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/purificaţi.

Adaptare după texte de pe: www.crestinortodox.ro

În jurul Sfintei Sărbători a Crăciunului toate televiziunile difuzează filme, emisiuni cu tematică. Din păcate tematica pe care ei o abordează nu are nici pe departe legătura cu adevăratul eveniment al Crăciunului. Vedem filme cu Moş Crăciun, cu daruri, copii veseli, lumi de poveste la care doar gândurile copiilor mai spera, dar acestea au doar o mică legătura cu adevărata semnificaţie a acestor zile. Am văzut filme și emisiuni tv pentru copii în care nici măcar nu se pomenea că, de fapt, Crăciunul este Naşterea Domnului. Semnificaţia creştină este marginalizată în favoarea temelor cu caracter materialist. Vedem cadouri, un moşuleţ simpatic, cu un nas mare și roşu de beţiv, imbricat în rosul Coca Cola, care împarte daruri, uneori doar prin concurs. El pare bun și sufletist dar îl cam strică imaginea. Niciodată nu am auzit să se pomenească de faptul că el este un sfânt intre toţi sfinţii cerurilor și de multe ori îl vedem prezentat intr-o bășcălie primitivă, păgâna și total anticreştina. Oare acesta este moşul sfânt ce s-a căit în fața Maicii Domnului după minunea petrecuta cu şotia sa? Moş Crăciun trebuie prezentat intr-o altă lumină, în lumina unei mântuiri bruşte, în lumina unei revelaţii de care sufletul său s-a bucurat la întâlnirea Domnului.

Prezentarea de tip materialist a Sfântului Crăciun nu este chiar întâmplătoare. Nu din neştiinţă mediei romaneşti se face profan din sfânt. Este pur și simplu tendinţa generală. Nu este vorba doar de noi și de România și e vorba de toata lumea. Este o politică a paşilor mărunţi spre a face uitată toata spiritualitatea creştină. În acest fel Crăciunul se rezuma la porc, la cadouri, la brad și băutură iar Sfintele Paşti se rezuma la miel, ouă roşii și iar băutură. Aceste două sărbători care ar trebui să ne apropie de Domnul și să ne învețe ce înseamnă atitudine creştină de milă, smerenie și recunoştinţă sunt transformate de maşina media în motive de blasfemie. Tradiţiile sunt prezentate și ele dar doar cu aspectul unor ”obiceiuri ciudate” pe care unii români se încăpățânează să le mai țină în aceasta lume ”bună”, democratică și plina de bucurii materiale.

Ce se întâmplă la Piteşti în timpul prigoanei comuniste cu studenţii și elevii încarceraţi acolo, se întâmpla astăzi pe scară mare, prin media care a luat funcţie de torţionar al sufletelor romanilor. Scopul este acelaşi: uitarea originilor și tradiţiilor și robirea spirituală a omului care uita și se lasă manevrat.

Numai ca nu prea merge în România. Romanul prin felul sau de a fi nu lasă să ii intre în suflet mizeria aruncată de media și are un sistem imunitar pe care numai un neam născut creştin îl poate avea. Noi ca suflet avem creştinismul și Domnul nu ne lasă. Cei ce cad totuşi în greşeala uitării și blasfemiei sunt cei ce se vor cerne și astfel ei părăsesc neamul nostru fără conştientizare. Ei fac parte din alt neam, nu din adevăratul Israel, neamul creştin, ci dintr-un neam al satanei ce pedepsit va fi în veac. Cei ce rămânem sperăm în mai bine și tainele sărbătorilor sfinte ne bucură sufletul. De au sa pice toţi în latura blasfemiei în afara de unul, acela unul va fi neamul și Biserica Lui Hristos.

Doamne ajuta!

În fiecare an pe data de 6 decembrie, creştinii ortodocşi de pretutindeni îl cintesc pe Sfântul Nicolae. Cel mai cunoscut sfânt de cei mai mulţi dintre noi încă din copilărie. Sfântul Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Şi, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinătatea şi propovăduind cu îndrazneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au inchis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Şi de vreme ce marele Şi bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi, cu ei împreună, a fost slobozit şi marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strans de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Şi i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe trei oameni năpăstuiţi, care prinzand de veste ca sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, că, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa şi pe dânşii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pară nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înştiintat cu amănuntul, arătându-i ca erau nevinovaţi, pârâţi din pizma. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci batrâneţi, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici dup] moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevărată şi neindoită credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din luna mai a anului 1087, moaştele Sfântului Nicolae se afla la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţa, din toate părţile creştinătăţii.

Mâna dreaptă a sfântului se află în Bucureşti

Puţină lume ştie că Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, situată la kilometrul 0 al Capitalei, adăposteşte de 410 ani mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.Ctitorie a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, Biserica a primit un cadou neaşteptat de la Mircea Viteazu. Cronicarul Radu Greceanu a notat: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.Mihai Viteazul avea mare evlavie pentru Sf Nicolae pentru că, acesta îi salvase viaţa. Ban al Craiovei şi condamnat la moarte de către Alexandru cel Rău, a scăpat cu viaţă prin o minune a Sf Nicolae. În drum spre locul execuţiei, Mihai Viteazul a cerut voie gărzilor să intre în Biserica Alba – Postavari pentru a înălţa o ultimă rugăciune. S-a rugat la icoana Sf Nicolae şi a scăpat.

Legenda

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Sfântul Nicolae în tradiţia populară

În tradiţia populară Moş Nicolae sau Sân-Nicoară este un moş cu barbă albă, călare pe un cal alb, patronul marinarilor, soldaţilor, călătorilor, văduvelor, orfanilor şi fetelor sărace nemăritate. Barba albă a lui Moş Nicolae este semn că în ziua de 6 decembrie trebuie să ningă, când moşul îşi scutură barba, iar calul alb simbolizează zăpada care cade la începutul iernii. Sân-Nicoară este un păzitor al soarelui, la fel ca şi Sântandrei, el stând de veghe la porţile cerului dinspre apus, lucru ce simbolizează victoria luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului.

În fiecare an pe 8 noiembrie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc sărbătoarea „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tututor Puterilor cereşti celor fără de trupuri”. Sfântul Arhanghel Mihail, în limba ebraică, înseamnă „Cine este ca Dumnezeu ?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi, cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut”. Pe seama sa se pune călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Arhanghelului Mihail. Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă, în limba ebraică, „bărbat-Dumnezeu”. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că îşi va asuma firea omenească. Păstorilor le arată că S-a născut Pruc; pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic. Călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

Sfinţii Arhangheli în tradiţia populară

In folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptator impotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărazit să mai traiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stapânii acestor animale făceau o turta mare din făină de porumb, numita „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiti de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. În satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

Astăzi credincioșii ortodocși, prăznuiesc una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului: „Înălțarea Sfintei Cruci”. Aceasta este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic) cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.

Semnificația praznicului se referă la comemorarea a două evenimente din istoria lemnului crucii de pe Golgota. În primul rând este vorba de aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în văzul tuturor de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie a anului 335 d. Hr. De remarcat este faptul că acest eveniment are loc la doar 22 de ani de la celebrul „Edict de la Milan” prin care împăratul Constantin cel Mare declara creștinismul religie legală în Imperiul Roman. Al doilea eveniment de care se leagă semnifiația „Înălțării Sfintei Cruci”, se referă la readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629 d.Hr, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630 d.Hr. Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Clavarului și al îngropării lui Iisus (vestita biserica a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțina vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin. Însă sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629 d.Hr. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Ierusalimul, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin razboi, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635 d.Hr, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat pâna astăzi în cultul bizantin al sărbatorii din 14 septembrie.
Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem și dusă în bătalia de la Hattin. Au rămas doar bucațile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma. În România acest praznic este cinstit prin slujbe speciale, iar la sate preoții ies împreună cu credincioșii la troițe pentru a se ruga.

Ziua luptătorilor anticomuniști închiși la Aiud

Ziua Crucii are și o semnificație aparte pentru memoria miilor de luptatori anticomuniști morți în condiții de exterminare în penitenciarul de la Aiud și în toată țara. Aici între 1945-1964, au fost omorâți și îngropați fără cruce și în secret, detinuții politici exterminați de comuniști. În urmă cu mai mulți ani, Părintele Iustin Pârvu, de la Mănastirea Petru Vodă, a adus în mănăstirea ridicată de el cinci cranii ale foștilor deținuți politici, din groapa comună de la Râpa Robilor de lângă Penitenciarul Aiud. Le păstrează într-o raclă și le slăvește ca pe sfinte moaște. Părintele Iustin, el însuși supraviețuitor al inchisorii de la Aiud, a ridicat singura biserică închinată memoriei victimelor comunismului. Aiudul a însemnat, în primul rând, torturarea intelectualilor, a preoțimii, în special. Fie ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace iar spiritul lor să vegheze la păstrarea identității neamului românesc. La Aiud, pe locul gropii comune a fost tidicat un monument închinat celor martirizați în perioada prigoanei comuniste. Monumentul serveste si ca biserică, biserică ce poartă hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. În curând, pe acele locuri se va ridica o mănăstire ortodoxă.

„Înălțarea Sfintei Cruci” în tradiția populară

În popor acest praznic mai este cunoscut și sub numele de „Ziua Crucii”. Este o zi în care se postește, evitându-se și consumul alimentelor considerate a fi marcate cu semnul crucii (pește, nucă, usturoi). Se dau pomeni (ulcele noi cu apă acoperite cu colacel și lumânari) mai ales la casele cu copii. Tradiția populară consideră aceasta zi drept „închiderea pământului”, adică toate gânganiile și serpii intra în pământ unde iernează până la Alexii (17 martie). Este și ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se țin slujbe speciale de binecuvântare a rodului și a butoaielor pentru vin. Peste an, când pe om îl apucă o spaimă, îi trece dacă își aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Se mai spune că dacă se găsesc fragi, după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncați, ei fiind socotiți morților.