ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

De la 1 ianuarie 2011, statul român va introduce obligativitatea cărţilor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conţine informaţii personale, printre care imaginea facială şi amprentele.

Practic, tot ce ne defineşte pe noi ca personae: numele părinţilor, naţionalitatea nu vor mai conta, pentru că practic vom fi o serie de amprente într-o uriaşă bază de date. Vom fi toţi, INDIFERENT de statut, asemeni criminalilor şi infractorilor din bazele de date americane, aşa cum tot vedem în filme. Şi tot asemeni filmelor, datele noastre vor fi la cheremul oricui va avea putere, chef şi interes să le vadă.

Motivaţia oficială, că vor fi mai bine urmăriţi infractorii este ilară, ca să nu mai spunem penibilă. Din 22 de milioane de români, câţi sunt/ au fost infractori? Un grup minuscul, un număr minuscul, din totalul populaţiei. Atunci? Cum poate fi justificată o astfel de încălcare grosolană a drepturilor omului?

Pe scurt, practic, toţi plecăm de la prezumţia de vinovăţie, inclusiv copiii de la primul buletin. Miza reală este sclavia noastră, distrugerea demnităţii fiinţei umane.

Ce altceva poate fi această campanie, atunci când nişte autorităţi corupte, incapabile, creatoare de suferinţă şi distrugere, îşi arogă dreptul de a ne înlănţui pe noi, pentru propria noastră apărare?!

Singurii de care avem nevoie să fim apăraţi sunt chiar ei! Şi invers, ei se tem de noi, de aceea introduc aceste lanţuri electronice.

Totuşi, nu ar trebui să ne mire nimic. Acest pas face parte din Campania de distrugere a fiinţei umane, a scoaterii Binelui din sufletul nostru. Au făcut totul pentru a ne distruge credinţa, a ne convinge să ne lepădăm de ceea ce ne-au transmis strămoşii noştri, de ceea ce ne-a ţinut unitatea şi demnitatea timp de peste doua milenii.

Dar, acesta nu este sfârşitul! Acesta este începutul luptei pentru împlinirea Apocalipsei. Azi vor fi cipuri în acte, ne vom lupta, poate vom obţine mici victorii, şi atunci vor trece direct la ceea ce vor de fapt: însemnarea noastră ca pe nişte vite!

„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.

Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.

Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”, Apocalipsa, 13.

Dar nu disperaţi: rugaţi-vă, credeţi, fiţi demni şi simpli, depindeţi cât mai puţin de “facilităţile” lor, astfel încât, când va veni vremea, să fim pregătiţi! Dumnezeu nu ne va lasa singuri!

Toată presa română este inundată zilele acestea de cuvinte mari: DRAMĂ, TRAGEDIE, NENOROCIRI, COMPASIUNE, COPII… dar pe cât sunt de mari, pe atât sunt goale.

E simplu, toate aceste titluri mari nu înseamnă nimic, dacă sunt spuse şi trâmbiţate de aceiaşi care anunţă cu zâmbetul pe buze noi manele, noi bătăi de joc la adresa oamenilor care muncesc cinstit, noi piţipoance sau pornografie.

Toţi fac pe intelectualii. Toţi vorbesc de “falimentul sistemului”, al ţării, dar nimeni nu crede de fapt ce spune. O repetă ca pe o poezie. Sunteti niste falsi! O spun si o repet. Sunteti niste mizerii, dejectii ale fiintei umane!

Acceptaţi cu seninătate ştiri false, minciuni grosolani, neintersându-vă pe cine afectează, neinteresându-vă de răul pe care îl faceţi altora, pentru ca apoi să clamaţi superioritate intelectuală şi morală în defavoarea celor pe care i-aţi umilit…

N-are nicio vină sistemul de aer condiţionat domnilor şi doamnelor “analişti”. A fost doar mijlocul prin care Dumnezeu v-a trimis un avertisment. Tocmai sistemul care purifică artificial aerul pe care l-aţi împuţit voi prin toate campaniile pe care le-aţi promovat: mizeria morală, mizeria intelectuală, corupţia şi compromisul, toate acestea au dus mizeria naturii de care vă chinuiţi să scăpaţi acum.

Dar nu e corect. Nu e corect să aruncăm totul în spatele lor. Să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat tuturor credinţa şi mintea. Să le folosim. Da, voi, cei care vă daţi evlavioşi, dar în acelaşi timp cumpăraţi jurnale mizerabile pentru a bârfi şi/sau a saliva la formele unor nefericite.

Da, voi babelor, care staţi drepte în biserică şi vă faceţi zece cruci – şi alea strâmbe – în tramvaie, dar apoi vă călcaţi în picioare pentru a lua un mic şi-o bere în plus, nemaiţinând cont de nimic!

Nu în ultimul rând, este vina voastră, generaţia de consumatori corporatizaţi, pentru care totul este un produs sau un serviciu, în care sufletul este opţional dar mai degrabă ne-aducător de beneficii. Voi, toţi cei cărora li se pare normal să existe săraci, pentru că nu-i aşa, “aşa-e-n capitalism”, aţi plătit acum cu vârf şi îndesat.

Voi, toţi cei care vă batjocoriţi bătrânii, ucigându-i prin nepăsare, “pentru că nu produc”, aţi fost pedepsiţi, Dumnezeu luându-vă viitorul.

Dumnezeu nu loveşte cu parul şi va sosi vremea când se va ridica generaţia care va spăla păcatele acestui neam…

Trăim vremuri incredibile, pentru cine mai are puţină demnitate şi sentiment pentru ţara asta.

Cronologic vorbind, întâiul român al ţării a invitat elita intelectuală a societăţii să-şi părăsească locurile natale pentru a se stabili în străinătate. Un gest de o iresponsabilitate ieşită din comun, asta ca să nu mă considere “oamenii secolului XXI” retrograd, dacă l-aş fi numit ceea ce este: o trădare.

Sigur, acea parte din oamenii activi ai ţării pe care o să-i denumesc “corporatiştii spălaţi pe creier” o să aibă un zâmbet batjocoritor în colţul gurii, la citirea acestei păreri. Dacă mai rezistă să nu apese pe x, ar veni cu următorul contra-argument:
“Păi suntem în secolul XXI băi retrogradule! (ce ne mai plac etichetele!) Nu vezi că acum nu mai sunt graniţe, că străinii vin să muncească la noi, există circulaţia forţei de muncă? Nostalgic-extremistule!”. Citeste mai departe »

S-au scris multe despre problema ţigănească. Da, e ţigănească, apelativul pe care îl folosesc acum neavând nimic în comun cu realitatea istorică şi cu felul în care îşi zic ei înşişi.

Au fost şi sunt două moduri de a aborda problema: cel păgubos, respectiv de a arunca vina în spatele majorităţii româneşti, care nu face destule eforturi pentru a-i integra în societate şi cel realist dar hulit de apostolii „europenismului şi democraţiei”, anume că ţiganii nu doresc şi nu fac niciun efort pentru a se adapta vieţii civilizate, în condiţiile legii şi ordinii. Citeste mai departe »

Mi-a fost dat să citesc pe site-ul gazetei sportive „Pro Sport” un articol semnat Radu Paraschivescu, articol ce pune în discuție problema rasismului în general, având ca studiu de caz problema rasismului/antirasismului de la Campionatul Mondial de Fotbal, ce tocmai se desfășoara în Africa de Sud. Modalitatea în care Radu Paraschivescu pune problema este una foarte clară și la subiect, este usturătoare datorită adevărului care îl poartă. Alte comentarii ar fi de prisos. Redăm mai jos textul integral al articolului.

Înaintea fiecărui sfert de finală, căpitanii echipelor au recitat la microfon un text de lemn calitatea I despre lupta împotriva rasismului. Nu e clar ce anume a declanşat această vigilenţă festivistă. În mod sigur, nu statisticile. Consultate la vreme de regizorii şi heralzii antirasismului, ele ar fi arătat că 100% dintre infractorii care au orbitat în jurul Cupei Mondiale au fost negri şi că 100% dintre personajele din genericele TV care au deschis şi au închis meciurile au provenit din acelaşi bazin pigmentar. Prin urmare, preocuparea pentru antirasism ca urgenţă planetară trebuie căutată altundeva. Unde? În liturghiile corectitudinii politice, unde valoarea se apreciază în funcţie de cromatica epidermei, nu de merit, valoare sau talent. Citeste mai departe »

De 20 de ani, în România nu s-a născut nici un reprezentant de seamă pentru a veni în contrapondere cu clasa ce domină prin hoție și jaf, prin șantaj și amenințări, prin bătaie de joc și totală ură față de cetățean și față de integritatea națională. Toate grupurile, organizațiile, fundațiile și asociațiile create pentru apărarea conștiinței naționale ori sunt false si urmaresc doar captarea oamenilor cu mare capacitate de a face ceva concret pentru a-i ține în letargie prin acțiuni prostești și nerelevante, fie atunci când chiar s-au născut din dorință vie și din dragoste de neam, au deviat datorită neatenției la alegerea oamenilor, astfel pătrunzând în cadrul lor tot felul de indivizi certați cu bunul simț și fără niciun Dumnezeu. Citeste mai departe »

Bazele Mișcării Legionare se pun încă din timpul luptelor studențești împotriva curentului comunist promovat de studenții evrei în universitățile din țară. În acest fel, luptând contra ateismului și a pericolelor ce veneau odată cu fenomenul comunist, studenții romani din întreaga țară se ridica împotriva evreimii comuniste ce acaparase centrele universitare. Numerus Clausus era țelul studențimii romanești. Aceasta condiție impunea distribuirea locurilor din facultăți după originea etnica în funcție de procentajul etniei în cadrul populației României. Astfel evreii nu mai puteau depăși numeric pe românii din universități, oprind astfel expansiunea fenomenului comunist. Citeste mai departe »

Sistemului îi e frică de popor. Adică, de noi. Latenţi, anesteziaţi, amnezici, puţini, aşa cum suntem, dar celor care ne-au condus/ne conduc, le este tare teamă de noi…

Cum aşa? E întrebarea care-ţi vine în cap citind rândurile de mai sus. Manelele sunt (încă) la putere, prostia şi ignoranţa domină opinia publică şi mass-media, iar acţiunile civice ale populaţiei sunt cvasi inexistente. Am spus cvasi pentru că există “noii” golani. Citeste mai departe »

George Roncea – 20 de ani de mineride(voxNews) from Apologeticum.wordpress.com on Vimeo.

Plâng bătrânii în spitale și copiii în școli murdare… România este o ţară în colaps. Bine, asta nu e nici o noutate, dar rezultatele a 20 de ani de mancurtizare se văd azi mai clar ca niciodată.

Deşi tensiunea în rândul oamenilor este foarte mare, din cauza dezastrului şi stării de înstrăinare pe care o resimt, populaţia nu se răscoală, nu iese în stradă, practic, se uită la televizor. Cum se explică? Păi foarte simplu. Oamenii nu ies în strada pentru că nu știu cum să o facă şi mai ales nu au pentru cine să o facă! Citeste mai departe »

Scrisoarea studentilor si a cadrelor didactice de la istorie adresata presedintelui si parlamentului, cu privire la noua lege a invatamantului, o lege care printre alte mari nerozii, scoate istoria din programa.

Pledoarie pentru viitor

Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului României,

Vă adresăm această scrisoare în calitatea pe care o aveţi, de depozitari ai încrederii oferite de societatea românească prin votul care v-a fost acordat. În spaţiul public s-a extins progresiv, în ultimii douăzeci de ani, un discurs care tinde să diminueze şi să marginalizeze în conştiinţa publică importanţa trecutului societăţii româneşti.

Departe de a contesta dreptul la liberă gândire şi expresie, noi înşine fiind membri ai unui corp profesional ce îşi fondează existenţa pe gândirea critică, atragem aici atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă devalorizarea studierii sistematice şi a cunoaşterii istoriei naţionale, precum şi a istoriei în general. Punctul de vedere pe care îl susținem nu este unul politic şi partizan, diversitatea afilierilor noastre în acest sens fiind evidentă, nu este nici unul naţionalist, ci izvorăşte din perspectiva pe care ne-o oferă profesiunea şi din datoria pe care o avem ca intelectuali și cetățeni.

România contemporană traversează o criză de identitate care o împiedică să-şi definească obiectivele şi să atingă un minim consens necesar oricărui progres. Lipsa de echilibru a ideologiei oficiale comuniste în tratarea istoriei a fost urmată, după 1990, în discursul public, de un exces simetric în sensul erodării oricărui simţ al încrederii în sine, în valorile şi modelele pe care le-ar putea avea poporul nostru.

Suntem alarmaţi de faptul că această viziune riscă să fie favorizată prin diminuarea constantă a rolului istoriei în educaţia generaţiei tinere, sugerată de unele poziţii mai mult sau mai puţin oficiale venite din partea unor reprezentanți ai Ministerului Învăţământului. Nu este vorba numai despre posibila reducere a numărului de ore dedicat disciplinei, dar şi de dispariţia acesteia din examenele care încheie ciclurile de învăţământ. Vă invităm să reflectaţi alături de noi la importanţa pe care o au studiile istorice: departe de a fi nepractice, acestea sunt o sursă de coeziune socială, oferă repere morale şi identitare în absenţa cărora nici o societate nu poate avansa. Pentru viitorul României, inclusiv în contextul european în care, pe bună dreptate, considerăm că se află destinul nostru, apărarea acestor repere este una dintre îndatorile pe care trebuie să le asumăm noi ca intelectuali şi profesionişi şi dumneavoastră ca lideri şi responsabili politici.

Toate momentele importante ale fondării statului modern, toate deciziile hotărâtoare care au făcut România să progreseze în ultimii două sute de ani s-au bazat, la fel ca în cazul oricărei alte naţiuni, pe conştiinţa istorică, pe credinţa în dreptul nostru de a avea un destin. Oricare ar fi proiectele pe care le propuneţi societăţii româneşti astăzi, ele nu pot porni de la ignorarea acestui trecut, cu toate momentele sale, constructive sau controversate. Proiectarea viitorului cere solidaritate socială, or tocmai aceasta nu se poate obţine prin erodarea valorilor pe care le avem în comun.

Abandonarea educaţiei istorice, diminuarea rolului său în şcoală, va conduce la adâncirea crizei valorilor, cu efecte auto-distructive. Nici una dintre naţiunile membre ale Uniunii Europene nu a ales o asemenea cale şi nu a abdicat de la valorile sale definitorii, ci a căutat modalităţi de a le asocia identităţii europene aflată astăzi în plină construcţie. Documentele europene 94/C229/01 şi 2006/962/EU consideră studierea istoriei naţionale, europene şi universale în şcoală ca element fundamental pentru constituirea solidarităţii europene, cu un rol esenţial în formarea competenţelor civice ale cetăţenilor uniunii (una dintre cele 8 competenţe–cheie caracteristice educaţiei durabile). Două recomandări ale Consiliului Europei, 1283/1996 şi 15/2001 sunt dedicate numai predării istoriei în şcoală în secolul XXI.

Noi, semnatarii acestei scrisori, precum şi dumneavoastră, destinatarii săi, aparţinem unor generaţii variate. Unii dintre noi am fost martorii unor schimbări radicale de regim politic, ai unor evoluţii dramatice ale lumii, care ne semnalează valoarea formatoare pe care o are studiul istoriei într-o societate cuprinsă de globalizare. Înţelegerea mecanismelor schimbării şi a diversităţii culturale reprezintă un instrument util şi o resursă indispensabilă pentru cei care, putem anticipa, vor trăi în deceniile viitoare transformări accelerate şi frecvente ale realităţii.

Pledoaria noastră nu este una în favoarea trecutului, ci în favoarea utilizării înţelepte a trecutului pentru câştigarea dreptului la viitor. Acesta a fost dintotdeauna rolul principal al studierii istoriei, iar o simplă privire asupra sistemelor de educaţie în ţări pe care le admirăm, din Europa sau din afara sa, ne arată că rolul ei nu s-a epuizat, ci este permanent revalorizat. Vă adresăm această scrisoare având încredere în dorinţa dumneavoastră de a face alegerile cele mai bune pentru societatea românească. Nu există viitor fără solidaritate şi identitate, iar identitatea unei naţiuni nu poate fi construită fără cele trei repere fundamentale din care se compune: istoria, limba şi cultura. Diminuarea statutului lor în şcoală nu va conduce la un învăţământ care să ne reconstruiască societatea, ci la unul care să-i adâncească alienarea şi confuzia.

Doliul care a acoperit Polonia în aceste zile, la 70 de ani de la masacrul de la Katyn, nu ne poate lăsa indiferenți și ne aduce și nouă românilor o fărâmă din durerea polonezilor. Pare desprins din altă istorie, acest eveniment prezentat ca datorându-se unei erori, tehnice sau de orice altă natura. Dar este istoria din care facem și noi parte, sunt timpurile când orice se poate întâmpla, fie el om de rând sau demnitar. Pare surprinzător și totuși nu este. Oricât de dureros ar fi pentru polonezi ca președintele ales de ei să stea acum mort pe un catafalc, și oricât de fierbinte ar fi subiectul și durerea lor, sunt mulți care se întreabă dacă a fost într-adevăr un accident nefericit. Așa ne întrebăm și noi și încercăm ca trecând peste șocul veștii, încercăm să dăm un răspuns acestui caz.

Probabil mulți vor zice că este o teorie a conspirației, dar încercăm totuși să gândim logic. Nu este posibil ca un președinte de stat, oricare ar fi acel stat, să moară din greșeală, datorită unei erori de orice fel. Când securitatea din jurul unui președinte este ridicată la cote înalte de fiecare dată când demnitarul întreprinde vizite, ieșiri în public, deplasări de orice fel, orice posibilitate de eroare este înlăturată. Planificările de securitate a președinților se fac cu săptămâni daca nu chiar luni înainte de evenimentul la care va participa. Și când vorbesc de securitatea unui demnitar vorbesc de toate detaliile organizării ei. Orice detaliu este verificat și para-verificat astfel încât este imposibil ca o eroare să se strecoare.

Acest lucru fiind stabilit, rămâne o singură posibilitate. Aceea a asasinării președintelui și a intereselor din jurul asasinării. Este cunoscut, mai ales în istoria recentă că atunci când un șef de stat devine incomod intereselor internaționale și internaționaliste a marilor puteri, acel șef de stat dispare ca prin minune. Dispariția se poate produce în mai multe feluri, ultimul fiind asasinatul. Pot da câteva exemple de dispariții ale unor șefi de stat din fața intereselor marilor puteri care nu sunt neapărat state ci și corporații ale căror reputație în aceste cazuri este pătată cu mult sânge. Primul ar fi în 1953 în Iran când primul ministru Mohammad Mosaddegh, este înlăturat de la conducere de revolte populare de care astăzi se știe că au fost provocate de agenți CIA(în special Kremit Roosevelt), pentru că politica sa prevedea protecționism economic în fața companiilor exploatatoare de petrol ce concesionaseră câmpurile petrolifere ale Iranului și chiar naționalizarea rezervelor de petrol. Alt exemplu poate să fie cel din 1954 din Guatemala, la acea dată fiind sub controlul economic al unor companii americane cum ar fi United Fruit. Jacobo Árbenz Guzmán, președintele Guatemalei este înlăturat datorită faptului că se opunea companiilor ce dominau economic. United Fruit a finanțat o campanie media puternică pentru a face din Arbenz un inamic al Statelor Unite, un pion al Uniunii Sovietice în plin Război rece. Arbenz este înlăturat militar iar Guatemala a picat iar sub dominația corporațiilor. 1981 – Ecuador, altă înlăturare asemănătoare cu cea actuală, este momentul înlăturării președintelui ales în mod democratic, Jaime Roldos care câștigase pentru că dorea să redea resursele(în special petrol) Ecuadorului poporului ecuadorian. Avionul său cade dintr-o „eroare”, dar nu înainte ca agenți economici trimiși de companiile americane să încerce să îl corupă și să îl facă să aleagă înavuțirea personală în favoarea companiilor americane dar în detrimentul poporului. Martorii evenimentului au murit și ei în accidente de mașină. Omar Terijos, peședintele Panama moare și el asasinat în 1981, tot prim prăbușirea avionului prezidențial, pentru că dorea ca Statele Unite să plătească datoriile construcției canalului. „Nu vreau bani, vreau daor ca țara mea să fie tratată corect.” Au fost cuvintele sale atunci când agenții încercau să îl mituiască și a fost conștient că va fi asasinat pentru politica sa. În 2002 în Venezuela s-a încercat înlăturarea lui Hugo Chavez, renumit pentru poziția sa anti-americană și anti-corporatistă. Au fost plătiți agenți provocatori care au început revolte care au fost exagerate prim media pentru a ridica poporul împotriva lui Chavez. Miza este tot petrolul. Minciuna amenințării teroriste, Irak, 2003, invazia americană, ocuparea Irakului, execuția lui Saddam, după multe alte încercări de asasinare nereușite – iar petrol. Anul trecut, 2009, este anul unei noi încercări de asasinare a unui președinte incomod. Este vorba de Evo Morales, președintele Boliviei. Asasinii sunt executați de securitatea Boliviană înainte de a putea face ceva. Și să nu uităm de Željko Ražnatović, supranumit Arkan, șeful organizației paramilitare sârbe Tigrii, oponent și el al politicilor americane și europene în ceea ce privea Serbia, care este asasinat de agenții CIA în 2000.

Sunt exemple ale eliminării unor demnitari incomozi politicilor marilor puteri, guvernate și ele de marile corporații. Și cu toate că pare o teorie a conspirației, nu este!

Președintele Polonez, Lech Aleksander Kaczyński cade și el cu avionul, de această dată în Rusia. Este cunoscut faptul că Lech Kaczyński era un om al dreptei poloneze, un patriot și un opozant al politicilor europene care din punct de vedere economic și social ruinează Polonia, așa cum ruinează și România. Lech Kaczyński a fost unul din liderii revoltelor anticomuniste din Polonia alături de Lech Walesa și era și el un opozant a Rusiei și al intereselor ei în Polonia. Dorea o Polonie puternică, care să aibă un cuvânt de spus în politica internațională și în cadrul UE. A fost unul dintre puținii șefi de state nou aderate la UE care a ridicat condiții în ce privește politica intra-UE a Poloniei. Nu se aseamănă cu nimic unuia ca Traian Băsescu care în fața șefilor UE nu știe decât să aprobe și să execute întocmai ca un cățel bine dresat. De aceea Traian Băsescu nu va cădea niciodată cu avionul!

Kaczyński a fost într-adevăr un om de stat, un om care și-a pierdut viața pentru că a dorit binele Poloniei în defavoarea intereselor internaționale. Rămâne totuși întrebarea: Al cui a fost interesul mai mare în moartea sa? Tot al corporațiilor care domină politicile statale și suprastatale, aceste cangrene care ne domină și ne țin într-un nou mod, modern, de sclavie.

Sperând că am fost înțeles, repet: Un președinte nu moare din greșeală!!!

Dumnezeu să îl ierte și să dea Poloniei ceea ce merită după un astfel de sacrificiu! O cârmă dreaptă și un loc în Ceruri pentru neamul polonez.

Pornind de la unul din motto-urile site-ului, respectiv “Țara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, vreau să explic situația în care se zbate să supraviețuiască aceasta națiune azi.

Ceea ce bine a înțeles și Corneliu Zelea Codreanu e că “acea lipsă a oamenilor” este efectul zecilor și sutelor de ani de întuneric în care poporul român a fost ținut și este în continuare.

Din păcate, nimic nu s-a schimbat de-atunci. Oamenii simpli sunt îndobitociți prin îndoctrinare cu concepte care le sunt străine și sunt învățați de mici că “patriotismul e demodat, America e cea mai tare, românii sunt de rahat și n-avem cultura”, asta ca să sintetizez.

De câte ori n-ați auzit personalități publice vorbind la TV( locul de unde 70% dintre români își iau informațiile) despre români și România astfel, cu o lehamite ieșită din comun?

Ceea ce trebuie sa înțelegem este că totul are un scop. Nimic, nici personalitățile, nici ce spun, nici unde o spun, nu este întâmplător. Care e scopul? Simplu. Scopul e TU să spui și să te convingi că “suntem niște hoți, lași, țigani, ÎN CARE NU POȚI AVEA ÎNCREDERE”. Ce naște dintr-un astfel de popor? O țară în care toată lumea îl privește pe celalalt cu suspiciune, un popor speriat care se refulează la volan, un popor care acceptă sărăcia și mizeria ca normalitate, pe scurt, un popor supus conducătorilor și intereselor, incapabil să ridice vocea.

Totul pleacă de la conducători și patronii de presă. Daca faceți o cercetare, veți vedea niște legături indestructibile între ei. Vă reamintesc doar cum un bărbos în geaca se afla, ‘întâmplător’ lângă tovarășul Iliescu în clădirea CC din 1989? E oare întâmplător ca același tovarăș a IMPUS denumirea de rom pentru țigani în România, deși Consiliul Europei nu obliga pe nimeni la adoptarea măsurii?

E oare întâmplător ca televiziunea acelui bărbos a promovat intensiv țiganii și manelele, batjocorind inclusiv Ziua Națională și Imnul de stat? E oare întâmplător ca același bărbos l-a promovat ca mare analist și om de„ valoare” pe acest torționar stalinist, Silviu Brucan, pe numele adevărat Saul Bruckner?

Și totul continuă în ierarhiile inferioare. Sunt angajați numai cei care cred în noile “doctrine” sau ignoranți care sunt numai buni de manipulat și pe care atât îi duce capul.

Din acest motiv, nu există oamenii de care vorbea C.Z. Codreanu. De aceea, dorea sa creeze ‘omul nou’. De aceea, sunt promovate numai non-valorile care ne spun că nu putem, că nu suntem buni, că trebuie sa ne vaccinam pentru boli imaginare, că trebuie să cumpărăm în prostie ca să fim fericiți.

Nu e nevoie de o minune pentru a ne schimba. Schimbarea trebuie să vină din noi înșine. Putin câte puțin. Nu le mai citiți ziarele, căutați informații despre “dizidenții” Mircea Dinescu sau Stelian Tănase, închideți televizoarele când apare non-cultura. E în puterea noastră. Suntem mulți, dar trebuie să aflam întâi dacă trăim sau nu. Pentru că cea mai mare victorie a noastră va fi atunci când vom avea încredere în noi. Atunci se vor teme.

Poate că nu era nevoie să îmi pierd timpul răspunzând acestui individ de culoare care cere ceea ce este imposibil de oferit. Dar, dacă nu cumva are destule răspunsuri din partea „gagiilor”, am să îi mai las eu unul, poate prea rasist și xenofob, dar cât se poate de adevărat. Și menționez că adevărul nu este niciodată rasist sau xenofob, este purul adevăr.

Am observat că în ultimul timp au început să apară atacuri la adresa românilor din partea unora dintre țigani. Și mă surprinde faptul că au început să învețe și ei „normele europene” de corectitudine politică și sar ca arși de fiecare dată când li se pare că cineva nu îi place. Asta este într-un fel bine, pentru că demonstrează că au început să învețe să citească și să gândească pentru ei. Problema e că din învățatul literelor în colaborare cu mentalitatea lor rezultă o formă de „literatură” de-a dreptul grotescă și niște cereri aberante.

“Nu cerem sa ni se acorde un tratament preferential. Ne dorim doar acelasi respect ca toti ceilalti – SI NOI ROMI VREM RESPECT. Ma numesc Edu Adrian si sunt presedinte al Asociatiei Crestin Democrate a Romilor din Romania, expert pe probleme de romi in Primaria Municipiului Bucuresti, voluntar la Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, membru al ANOFM.

Acest Adrian Edu cere și el RESPECT! Poate că în piață la Moghioroș nu se mai găsea Vă atenționez că greșiți cu această cerere din simplu motiv că respectul de câștigă nu se oferă pe tavă între oameni.

PREJUDECATILE, STIGMATIZAREA SI DISCRIMINAREA NOASTRA A ROMILOR
Un mare numar de romi se confrunta cu obstacole semnificative in accesul la resurse si servicii de baza, care pentru majoritatea populatiei rome sunt un lucru de la sine inteles. Romii sunt una din minoritatile europene cele mai afectate de respingere si valorizare negativa, ceea ce duce la crearea unor bariere in calea incluziunii sociale, de la obtinerea unui loc de munca, educatie, servicii, sanatate si servicii sociale.

Răspuns:
Prima frază are sens doar în prima parte, a doua fiind o varză totală de exprimare. Eu știu că statele europene, inclusiv România, au programe dezvoltate special pentru integrarea țiganilor iar motivul pentru care ei nu au acces la serviciile de bază, muncă, educație, se datorează în special refuzului lor, al țiganilor de a învăța, munci, etc. Eu nu cred că există medici care refuză să acorde ajutor țiganilor deși de cele mai multe ori riscă să li se mute pe holurile spitalelor întreaga șatră, cu tot tacâmul de înjurături și insulte în caz că respectivul medic nu reușește din diverse motive(care în general țin de prostul sistem sanitar românesc) să vindece țiganul cu probleme de sănătate. Este foarte plăcut ca după mulți ani de studiu și muncă sisifică, un medic să fie bătaia de joc a unora care semnează punând degetul.

DISCRIMINAREA GAGIILOR
Discriminarea poate sa fie un factor agravant al unor probleme de atitudine care ii doare in cur de situatia Romilor, sanatate mentala, cum ar fi stresul, depresiile, pesimismul. Discriminarea tacita din partea gagiilor nesimtiti, pentru ca sunteti niste gagii nesimtiti voi romanii si toti albinosii, poate sa joace un rol si in ce priveste traiul in zone segregate si defavorizate unde romii sau tiganii, cum va place sa ii numiti sau ii strigati, cred ca trebuie sa faceti un efort pentru a inceta cu jignirea tuturor Romilor si sa demonstrati ca nu sunteti nesimtiti si xenofobi. Sa nu credeti ca am jignit pe cineva intentionat, dar asta este realitatea. Nu cred ca trebuie sa va suparati, dar asta sunteti cativa dintre voi GAGII sunteti suparati pe TIGANI.

Răspuns:
Data viitoare când încercați să mai dați comunicate asigurați-vă că au logică și sunt bine scrise în limba în vare doriți să scrieți. Este adevărat că unii dintre români nu plac țiganii, dar întâi ar trebui să vedem care sunt motivele pentru care se întâmpla asta. Nu cred că trebuie să comentez atitudinea țiganilor față de români și toată toleranța de care am dat dovadă de-a lungul timpului, când țiganii s-au dedat la acte de care nici cele mai barbare popoare nu pot fi mândre. Noi românii, gagii nesimțiți cum suntem am acceptat ca alături de noi să trăiască și neamul vostru venit de la mama-dracu, nespălat și necinstit, un neam de hoți și criminali, un neam de curve și pești, de vrăjitoare mincinoase și de puradei mucoși. Noi, așa nesimțiți cum suntem am încercat de fiecare dată să vă integrăm în comunitățile noastre, să vă dăm de lucru și să vă educăm, în speranța ca voi, țiganii să lăsați obiceiurile voastre dăunătoare. Dar nu prea s-a putut, intențiile noastre izbindu-se violent de zidul de refuz al etniei țigănești. Și totuși nu v-am omorât, nu v-am dat foc, nu v-am izgonit, ci am fost de fiecare dată bucuroși să vedem că există și țigani care pot să treacă de impedimentele neamului din care se trag și prin muncă și cu cinste și-au ales meserii de care sunt mândri. Aici exemple sunt destule, Neluțu Ploieșteanu, Ion Voicu, Johnny Răducanu și mulți alții, dar nu la fel de mulți ca cei ce nu au uitat hoția și crima, înșelătoria și cămătăria. Atunci când numărul celor ce se aseamănă cu primii vor depăși numărul hoților și criminalilor țigani, atunci respectul va veni de la sine. Până atunci, cât timp ne vom feri portofelele de țiganii din autobuze, sau cât timp ne va fi frică să facem observație unor puradei care mănâncă semințe în tramvai ascultând behăieli manelistice, până atunci românii vor avea repulsie, o repulsie naturală cauzată de contactul direct cu reprezentanții etniei țigănești.

DE CE OARE? Voi majoritari aveti raspunsul corect, FITI MAI BUNI FRATI ROMANI.

Răspuns:
Noi majoritarii avem răspunsul. Problema nu este a noastră, nu este cauzată de noi direct, ci direct de voi, țiganii care nu vă vedeți lungul nasului și nu vedeți care este calea spre respectul românilor. Dacă eram răi vă dădeam de mult afara din țară și poate că ar fi fost bine, nu am mai fi avut atâtea bătăi de cap, nici noi nici voi.

Ați sărit pe Cheloo de la Paraziții că ar fi rasist pentru că purta un tricou prin care își exprima mândria de a fi alb dar nu vedeți că voi țiganii prin acțiunile voastre și prin comportamentul față de români sunteți cei mai rasiști? Rasismul nostru este cauzat de al vostru! Iar dacă tu, Edu Adrian ești mândru de pielea ta, după logica voastră, și tu ești rasist! Și ar trebui să te dăm în judecată, lucru pe care este foarte posibil să îl și facem. Sau doar majoritarii au acest privilegiu de a fi rasist? Cât despre jigniri și insulte mai bine ti le-ai ține pentru tine și țiganii tăi! Cât timp suntem majoritari și trăim în democrație, care se bazează pe majorități, noi avem dreptate!
Așa că… CIOCU MIC!

Este vorba de afirmaţii de genul: “Normal ca îi respect pe ăia batrâni, care au facut puşcărie”. Nu cred că e cazul sa discutăm acum de fenomenul “respectului” la nivel general, despre cum toată lumea respectă pe toată lumea, si e respectată de toată lumea, dar la nivel verbal si atât.

Vorbim doar de afirmaţii ca cea de mai sus, si care sunt făcute atunci când vrem sa ne legitimam o opinie, invocand greutatea unor idei sau personaje validate de trecerea timpului. In mediul naţionalist, cand se pune problema respectării unei linii de luptă, sa zicem, legionară, inevitabil, apare o asemenea declaratie. Mai pe scurt, înseamnă cam asa: “Eu merg pe drumul drept, chiar dacă o mai cotesc dupa cum mă taie capul.” E folosită de oameni care, deşi blamează sistemul de gândire individualist, îi cad in plasă încântaţi, justificându-şi viciile spunând ca “asa sunt ei”. Sunt oameni care vorbesc de educatia legionară, de stilul de luptă legionar, dar ajung sa confunde verdele cămăşii cu verdele diferitor frunze, sau care înlocuiesc dusmanul real, colosal şi, deci, înspăimântător, cu unul mai convenabil, reprezentat de facţiuni anonime, periculoase mai curând pentru stocurile de alcool ale barurilor de pretutindeni, decat pentru Naţiunea Română.

Am zice ca asemenea exemplare sunt rare, sau nereprezentative, însă greşim. Odată, pentru că mare parte din lumea ” de dreapta” aşa se comportă si gândeşte, şi, mai grav, este acceptată chiar ca model si lider de opinie, pentru ca afirmaţia de care vorbim rezonează adânc si, indirect, implică o frază nespusă: “eu îi respect pe ăia batrâni, deci sunt bun, daca mă contrazici, înseamnă ca tu nu îi respecti, deci eşti rău”. Si, în al doilea rând, pentru că aceştia sunt cei sinceri, sau cei pe care îi ia gura pe dinainte, si vorbesc ceea ce gândesc. E o prostie izvorâtă din sentimentul ca dacă nu se fac auziti, nu există. Noi, restul, acceptam însă acelaşi stil de a gândi, trecem peste reguli, doar că o facem tacit.

Ceea ce vreau sa spun, in definitiv, e ca, DA, cu toţii facem bine ca îi respectăm pe bătrânii care au suferit in puşcărie pentru Dumnezeu si Neam.. Doar că… respectul nostru valorează ceva? Nu doar in ochii bătrânilor eroi, ci în ochii oricui. Ce am realizat pâna acum, pe linia de luptă pe care spunem că am adoptat-o., si care nu se limitează la “actiuni”, ci se răsfrânge in toate aspectele vieţilor noastre? Să nu ne amăgim, răspunsul e NIMIC! Şi poate că un “zero” al realizărilor ne-ar da dreptul sa îi respectăm, de la nivelul unor copii care abia acum păşesc in viaţă si in luptă, având în faţă modelul luminos al eroilor lor.

Problema e că mulţi nu mai suntem copii, suntem oameni in toată firea, şi nu doar că nu mergem pe linia de luptă aleasă şi inteleasa ca fel de a fi, ci mai şi strâmbăm acest cod. Poate că şi Codreanu ar fi fumat diverse… dacă ar fi avut. Si Codreanu s-ar fi îmbătat o data, de doua ori pe săptămână (zi?), daca avea o viaţă aşa grea ca mine, sau dacă era un suflet neinţeles (ca mine). Plus că timpurile şi obiceiurile s-au schimbat, dar noi tot pentru aia luptăm, si nu contează ce facem in timpul liber, dacă suntem acolo când trebuie… niţel buimaci, ameţiţi, dar acolo.

Să fim brutali, dar sinceri: lupta, oricare ar fi ea, presupune abnegaţie. Adică timpul liber, petrecut nu in folosul, ci spre desfătarea noastra, nu există. “Timpul liber e cea mai mare invenţie a diavolului”, spunea părintele Arsenie Papacioc. Cred in omul nou? Omul nou, in viziunea Căpitanului, spune Cioran, era un dac împlinit in sens creştin. Adică nu era nimic nou in fond, ci valorile tradiţionale erau sterse de praf si repuse la loc de cinste. Schimbarea timpurilor nu are nimic de-a face cu legile morale pe care sustinem că le apărăm. Iar acestea nu se apără pentru a fi asezate la muzeu, ci în ideea de a le putea trăi in mod real, adică invers decât suntem îndemnaţi sa o facem.

Câtă vreme una spunem, alta facem, am o singură întrebare: cu ce drept îi respectăm “pe ăia bătrâni”, pe Corneliu Zelea Codreanu, pe eroii de la Maraşeşti şi pe toţi voievozii si martirii Neamului?