INFRACTORII DIN MARAMURES SAU IMPLINIREA APOCALIPSEI

0

Postat pe data de : 03-09-2010 | De catre : Romanasul

De la 1 ianuarie 2011, statul român va introduce obligativitatea cărţilor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conţine informaţii personale, printre care imaginea facială şi amprentele.

Practic, tot ce ne defineşte pe noi ca personae: numele părinţilor, naţionalitatea nu vor mai conta, pentru că practic vom fi o serie de amprente într-o uriaşă bază de date. Vom fi toţi, INDIFERENT de statut, asemeni criminalilor şi infractorilor din bazele de date americane, aşa cum tot vedem în filme. Şi tot asemeni filmelor, datele noastre vor fi la cheremul oricui va avea putere, chef şi interes să le vadă.

Motivaţia oficială, că vor fi mai bine urmăriţi infractorii este ilară, ca să nu mai spunem penibilă. Din 22 de milioane de români, câţi sunt/ au fost infractori? Un grup minuscul, un număr minuscul, din totalul populaţiei. Atunci? Cum poate fi justificată o astfel de încălcare grosolană a drepturilor omului?

Pe scurt, practic, toţi plecăm de la prezumţia de vinovăţie, inclusiv copiii de la primul buletin. Miza reală este sclavia noastră, distrugerea demnităţii fiinţei umane.

Ce altceva poate fi această campanie, atunci când nişte autorităţi corupte, incapabile, creatoare de suferinţă şi distrugere, îşi arogă dreptul de a ne înlănţui pe noi, pentru propria noastră apărare?!

Singurii de care avem nevoie să fim apăraţi sunt chiar ei! Şi invers, ei se tem de noi, de aceea introduc aceste lanţuri electronice.

Totuşi, nu ar trebui să ne mire nimic. Acest pas face parte din Campania de distrugere a fiinţei umane, a scoaterii Binelui din sufletul nostru. Au făcut totul pentru a ne distruge credinţa, a ne convinge să ne lepădăm de ceea ce ne-au transmis strămoşii noştri, de ceea ce ne-a ţinut unitatea şi demnitatea timp de peste doua milenii.

Dar, acesta nu este sfârşitul! Acesta este începutul luptei pentru împlinirea Apocalipsei. Azi vor fi cipuri în acte, ne vom lupta, poate vom obţine mici victorii, şi atunci vor trece direct la ceea ce vor de fapt: însemnarea noastră ca pe nişte vite!

„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.

Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.

Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”, Apocalipsa, 13.

Dar nu disperaţi: rugaţi-vă, credeţi, fiţi demni şi simpli, depindeţi cât mai puţin de “facilităţile” lor, astfel încât, când va veni vremea, să fim pregătiţi! Dumnezeu nu ne va lasa singuri!

PAUL TECUCEANU, LA UN PAS DE A OBTINE DOSARUL MEDICAL AL FRATELUI SAU!

0

Postat pe data de : 18-08-2010 | De catre : Romanasul

Ceea ce parea imposibil, este acum foarte aproape de a deveni realitate. Dupa o lupta dusa mai bine de sapte luni, Paul Tecuceanu se afla la doar un pas de a intra in posesia dosarului medical al fratelui sau, regretatul actor Toni Tecuceanu.

Senatorul Iulian Urban, care il sprijina neconditionat pe jurnalist, s-a luptat din rasputeri sa modifice Legea Sanatatii, iar Comisia Juridica din Senat a decis ieri aprobarea noului proiect de lege. Redam mai jos informatiile despre modificarea Legiii Sanatatii pubicate de senatorul Iulian Urban pe blogul personal (www.urbaniulian.ro).

“Urmare a cazului Toni Tecuceanu, a cazului Laura Avram de la Baia Mare sau a cazului Vuza, am pus presiune pe Guvern si acesta a decis modificarea legii sanatatii asa cum se poate vedea in initiativa legislativa L439/2010 – Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii .

Practic, familia unui pacient decedat ca urmare a unui caz de malpraxis medical va avea acces la dosarul medical.
Textul legii se poate vizualiza aici http://webapp.senat.ro/pdf/10L439FG.pdf
Comisia Juridica din Senat a decis la 17 aug. sa aprobe cu unanimitate de voturi adoptarea unui aviz de admitere pentru acest proiect de lege.

Daca va intra in vigoare, inclusiv in cazul Toni Tecuceanu, Spitalul Matei Bals si managerul acestuia, dl. Streinu-Cercel va fi obligat sa acorde acces imediat la dosarul medical al regretatului actor Toni Tecuceanu.
Traseul legii se poate vizualiza aici http://webapp.senat.ro/sergiusenat.proiect.asp?cod=15285&pos=0&NR=L439&AN=2010″.

“Flota” se pregăteşte de atacul asupra Iranului

0

Postat pe data de : 15-08-2010 | De catre : Haiducul

Trăim vremuri incredibile, pentru cine mai are puţină demnitate şi sentiment pentru ţara asta.

Cronologic vorbind, întâiul român al ţării a invitat elita intelectuală a societăţii să-şi părăsească locurile natale pentru a se stabili în străinătate. Un gest de o iresponsabilitate ieşită din comun, asta ca să nu mă considere “oamenii secolului XXI” retrograd, dacă l-aş fi numit ceea ce este: o trădare.

Sigur, acea parte din oamenii activi ai ţării pe care o să-i denumesc “corporatiştii spălaţi pe creier” o să aibă un zâmbet batjocoritor în colţul gurii, la citirea acestei păreri. Dacă mai rezistă să nu apese pe x, ar veni cu următorul contra-argument:
“Păi suntem în secolul XXI băi retrogradule! (ce ne mai plac etichetele!) Nu vezi că acum nu mai sunt graniţe, că străinii vin să muncească la noi, există circulaţia forţei de muncă? Nostalgic-extremistule!”. Citeste mai departe »

Radu Paraschivescu: Rasismul Antirasismului

1

Postat pe data de : 06-07-2010 | De catre : Zapciul

Mi-a fost dat să citesc pe site-ul gazetei sportive „Pro Sport” un articol semnat Radu Paraschivescu, articol ce pune în discuție problema rasismului în general, având ca studiu de caz problema rasismului/antirasismului de la Campionatul Mondial de Fotbal, ce tocmai se desfășoara în Africa de Sud. Modalitatea în care Radu Paraschivescu pune problema este una foarte clară și la subiect, este usturătoare datorită adevărului care îl poartă. Alte comentarii ar fi de prisos. Redăm mai jos textul integral al articolului.

Înaintea fiecărui sfert de finală, căpitanii echipelor au recitat la microfon un text de lemn calitatea I despre lupta împotriva rasismului. Nu e clar ce anume a declanşat această vigilenţă festivistă. În mod sigur, nu statisticile. Consultate la vreme de regizorii şi heralzii antirasismului, ele ar fi arătat că 100% dintre infractorii care au orbitat în jurul Cupei Mondiale au fost negri şi că 100% dintre personajele din genericele TV care au deschis şi au închis meciurile au provenit din acelaşi bazin pigmentar. Prin urmare, preocuparea pentru antirasism ca urgenţă planetară trebuie căutată altundeva. Unde? În liturghiile corectitudinii politice, unde valoarea se apreciază în funcţie de cromatica epidermei, nu de merit, valoare sau talent. Citeste mai departe »

Va veni momentul!

2

Postat pe data de : 02-07-2010 | De catre : Zapciul

De 20 de ani, în România nu s-a născut nici un reprezentant de seamă pentru a veni în contrapondere cu clasa ce domină prin hoție și jaf, prin șantaj și amenințări, prin bătaie de joc și totală ură față de cetățean și față de integritatea națională. Toate grupurile, organizațiile, fundațiile și asociațiile create pentru apărarea conștiinței naționale ori sunt false si urmaresc doar captarea oamenilor cu mare capacitate de a face ceva concret pentru a-i ține în letargie prin acțiuni prostești și nerelevante, fie atunci când chiar s-au născut din dorință vie și din dragoste de neam, au deviat datorită neatenției la alegerea oamenilor, astfel pătrunzând în cadrul lor tot felul de indivizi certați cu bunul simț și fără niciun Dumnezeu. Citeste mai departe »

George Roncea despre mineriade la Vox News

0

Postat pe data de : 16-06-2010 | De catre : Zapciul

George Roncea – 20 de ani de mineride(voxNews) from Apologeticum.wordpress.com on Vimeo.

Romania, te iubesc!

9

Postat pe data de : 29-05-2010 | De catre : Haiducul

Plâng bătrânii în spitale și copiii în școli murdare… România este o ţară în colaps. Bine, asta nu e nici o noutate, dar rezultatele a 20 de ani de mancurtizare se văd azi mai clar ca niciodată.

Deşi tensiunea în rândul oamenilor este foarte mare, din cauza dezastrului şi stării de înstrăinare pe care o resimt, populaţia nu se răscoală, nu iese în stradă, practic, se uită la televizor. Cum se explică? Păi foarte simplu. Oamenii nu ies în strada pentru că nu știu cum să o facă şi mai ales nu au pentru cine să o facă! Citeste mai departe »

DECORARE CU IZ MASONIC!

2

Postat pe data de : 12-04-2010 | De catre : Romanasul

Preşedintele Traian Băsescu le-a râs în nas din nou românilor. Într-un moment în care ţara se află din toate punctele de vedere la pământ, şeful Statului a ţinut să-i mulţumească public lui Adrian Streinu-Cercel pentru modul în care a reuşit să prostească o ţară întreagă cu inventatul virus AH1N1 folosindu-se de moartea actorului Toni Tecuceanu.

Astfel, la data de 8 aprilie, Băsescu l-a decorat pe „fratele” de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Profesor Doctor „Matei Balş” cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor. Ciudat este faptul că gestul preşedintelui a venit chiar în ziua în care Streinu-Cercel s-a judecat cu Paul Tecuceanu în procesul în care acesta speră să afle adevărul despre modul dubios în care cârcotaşul şi-a pierdut viaţa. Distincţia oferită managerului de la Balş a fost conferită cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, care însă a fost sărbătorită cu o zi înainte. Conform decretului presidenţial emis cu această ocazie şi publicat in Monitorul Oficial, preşedintele şi-a argumentat gestul într-un mod mai mult decât strigător la cer. Streinu-Cercel a fost decorat “pentru contribuţia deosebită în cercetarea şi practica medicală, precum şi în semn de apreciere a activităţii meritorii în cadrul sistemului sanitar”. Vă veţi întreba ce activitate meritorie a intreprins şeful INBI Profesor Doctor “Matei Balş”. Răspunsul este unul singur: a băgat în conturile masoneriei minimum 19 milioane de euro, bani proveniţi din valorificarea morţii lui Toni Tecuceanu!

În plus, alţi doi “purtători de şorţuleţ”, Sorin Oprescu şi chirurgul Şerban Brădişteanu, au fost fost şi ei decoraţi de către Băsescu. Primarul Capitalei a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, în timp ce Şerban Brădişteanu a fost recompensat cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler.

Dacă despre Sorin Oprescu se ştiu foarte destule, mulţi dintre dumneavoastră vă veţi întreba “cine este Brădişteanu?”sau “ce a făcut el?” . Ei bine, cu doi ani în urmă, chirurgul a fost acuzat de DNA că a luat mită nu mai puţin de 3,5 milioane de euro pentru că a trucat o licitaţie în urma căreia au fost achiziţionate echipamente medicale pentru sistemul penitenciarelor. Mai mult, Agentia Naţională de Integritate a solicitat atunci instanţei chiar confiscarea averii nejustificate a lui Brădişteanu. Însă, cum era de aşteptat, mai marii din masonerie au intervenit, iar la sfţrşitul anului 2009, medicul a fost achitat!

Astfel, când alţi români reuşesc prin munca lor să ne facă să fim mândrii că ne-am născut între Carpaţi, Traian Băsescu îi decorează pe unii dintre cei mai dubioşi oameni din această ţară. Ruşine, domnule preşedinte!

Un președinte nu moare din greșeală!

2

Postat pe data de : 12-04-2010 | De catre : Zapciul

Doliul care a acoperit Polonia în aceste zile, la 70 de ani de la masacrul de la Katyn, nu ne poate lăsa indiferenți și ne aduce și nouă românilor o fărâmă din durerea polonezilor. Pare desprins din altă istorie, acest eveniment prezentat ca datorându-se unei erori, tehnice sau de orice altă natura. Dar este istoria din care facem și noi parte, sunt timpurile când orice se poate întâmpla, fie el om de rând sau demnitar. Pare surprinzător și totuși nu este. Oricât de dureros ar fi pentru polonezi ca președintele ales de ei să stea acum mort pe un catafalc, și oricât de fierbinte ar fi subiectul și durerea lor, sunt mulți care se întreabă dacă a fost într-adevăr un accident nefericit. Așa ne întrebăm și noi și încercăm ca trecând peste șocul veștii, încercăm să dăm un răspuns acestui caz.

Probabil mulți vor zice că este o teorie a conspirației, dar încercăm totuși să gândim logic. Nu este posibil ca un președinte de stat, oricare ar fi acel stat, să moară din greșeală, datorită unei erori de orice fel. Când securitatea din jurul unui președinte este ridicată la cote înalte de fiecare dată când demnitarul întreprinde vizite, ieșiri în public, deplasări de orice fel, orice posibilitate de eroare este înlăturată. Planificările de securitate a președinților se fac cu săptămâni daca nu chiar luni înainte de evenimentul la care va participa. Și când vorbesc de securitatea unui demnitar vorbesc de toate detaliile organizării ei. Orice detaliu este verificat și para-verificat astfel încât este imposibil ca o eroare să se strecoare.

Acest lucru fiind stabilit, rămâne o singură posibilitate. Aceea a asasinării președintelui și a intereselor din jurul asasinării. Este cunoscut, mai ales în istoria recentă că atunci când un șef de stat devine incomod intereselor internaționale și internaționaliste a marilor puteri, acel șef de stat dispare ca prin minune. Dispariția se poate produce în mai multe feluri, ultimul fiind asasinatul. Pot da câteva exemple de dispariții ale unor șefi de stat din fața intereselor marilor puteri care nu sunt neapărat state ci și corporații ale căror reputație în aceste cazuri este pătată cu mult sânge. Primul ar fi în 1953 în Iran când primul ministru Mohammad Mosaddegh, este înlăturat de la conducere de revolte populare de care astăzi se știe că au fost provocate de agenți CIA(în special Kremit Roosevelt), pentru că politica sa prevedea protecționism economic în fața companiilor exploatatoare de petrol ce concesionaseră câmpurile petrolifere ale Iranului și chiar naționalizarea rezervelor de petrol. Alt exemplu poate să fie cel din 1954 din Guatemala, la acea dată fiind sub controlul economic al unor companii americane cum ar fi United Fruit. Jacobo Árbenz Guzmán, președintele Guatemalei este înlăturat datorită faptului că se opunea companiilor ce dominau economic. United Fruit a finanțat o campanie media puternică pentru a face din Arbenz un inamic al Statelor Unite, un pion al Uniunii Sovietice în plin Război rece. Arbenz este înlăturat militar iar Guatemala a picat iar sub dominația corporațiilor. 1981 – Ecuador, altă înlăturare asemănătoare cu cea actuală, este momentul înlăturării președintelui ales în mod democratic, Jaime Roldos care câștigase pentru că dorea să redea resursele(în special petrol) Ecuadorului poporului ecuadorian. Avionul său cade dintr-o „eroare”, dar nu înainte ca agenți economici trimiși de companiile americane să încerce să îl corupă și să îl facă să aleagă înavuțirea personală în favoarea companiilor americane dar în detrimentul poporului. Martorii evenimentului au murit și ei în accidente de mașină. Omar Terijos, peședintele Panama moare și el asasinat în 1981, tot prim prăbușirea avionului prezidențial, pentru că dorea ca Statele Unite să plătească datoriile construcției canalului. „Nu vreau bani, vreau daor ca țara mea să fie tratată corect.” Au fost cuvintele sale atunci când agenții încercau să îl mituiască și a fost conștient că va fi asasinat pentru politica sa. În 2002 în Venezuela s-a încercat înlăturarea lui Hugo Chavez, renumit pentru poziția sa anti-americană și anti-corporatistă. Au fost plătiți agenți provocatori care au început revolte care au fost exagerate prim media pentru a ridica poporul împotriva lui Chavez. Miza este tot petrolul. Minciuna amenințării teroriste, Irak, 2003, invazia americană, ocuparea Irakului, execuția lui Saddam, după multe alte încercări de asasinare nereușite – iar petrol. Anul trecut, 2009, este anul unei noi încercări de asasinare a unui președinte incomod. Este vorba de Evo Morales, președintele Boliviei. Asasinii sunt executați de securitatea Boliviană înainte de a putea face ceva. Și să nu uităm de Željko Ražnatović, supranumit Arkan, șeful organizației paramilitare sârbe Tigrii, oponent și el al politicilor americane și europene în ceea ce privea Serbia, care este asasinat de agenții CIA în 2000.

Sunt exemple ale eliminării unor demnitari incomozi politicilor marilor puteri, guvernate și ele de marile corporații. Și cu toate că pare o teorie a conspirației, nu este!

Președintele Polonez, Lech Aleksander Kaczyński cade și el cu avionul, de această dată în Rusia. Este cunoscut faptul că Lech Kaczyński era un om al dreptei poloneze, un patriot și un opozant al politicilor europene care din punct de vedere economic și social ruinează Polonia, așa cum ruinează și România. Lech Kaczyński a fost unul din liderii revoltelor anticomuniste din Polonia alături de Lech Walesa și era și el un opozant a Rusiei și al intereselor ei în Polonia. Dorea o Polonie puternică, care să aibă un cuvânt de spus în politica internațională și în cadrul UE. A fost unul dintre puținii șefi de state nou aderate la UE care a ridicat condiții în ce privește politica intra-UE a Poloniei. Nu se aseamănă cu nimic unuia ca Traian Băsescu care în fața șefilor UE nu știe decât să aprobe și să execute întocmai ca un cățel bine dresat. De aceea Traian Băsescu nu va cădea niciodată cu avionul!

Kaczyński a fost într-adevăr un om de stat, un om care și-a pierdut viața pentru că a dorit binele Poloniei în defavoarea intereselor internaționale. Rămâne totuși întrebarea: Al cui a fost interesul mai mare în moartea sa? Tot al corporațiilor care domină politicile statale și suprastatale, aceste cangrene care ne domină și ne țin într-un nou mod, modern, de sclavie.

Sperând că am fost înțeles, repet: Un președinte nu moare din greșeală!!!

Dumnezeu să îl ierte și să dea Poloniei ceea ce merită după un astfel de sacrificiu! O cârmă dreaptă și un loc în Ceruri pentru neamul polonez.

Despre democraţie

6

Postat pe data de : 29-03-2010 | De catre : Romanasul

Din 1990 şi până azi ni se vorbeşte despre democraţie. Ni se spune cât de bună şi necesară este ea. Dar, totuşi, mulţi am început să ne dăm seama că România sub democraţie a devenit încet, dar sigur o unealtă în mâna marilor puteri. Îngropată în datorii, ţara noastră pare asemenea unui bolnav internat într-o secţie de terapie intensivă. Este regretabil că ne-am lăsat duşi de nas, că am crezut în vorbele foştilor comunişti, deveniţi peste noapte democraţi. Păcăliţi de mirajul Europei, am acceptat să fim sclavii celor bogaţi, în loc să construim o Românie puternică, care să nu fie nevoită să consume doar resturile venite dinspre vestul bătrânului continent sau din SUA. Şi toate acestea în condiţiile în care am fost avertizaţi cu mult timp înainte despre pericolele democraţiei. A făcut-o chiar fondatorul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, a cărui părere despre democraţie o redau în cele ce urmează:

„Trăim în hainele, în formele democraţiei. Sunt oare bune? Democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, împrăştiindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunîndu-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice, într-un moment greu al istoriei sale.

Numai acest argument este atât de grav pentru existenţa noastră, încât ar fi un suficient motiv ca această democraţie să fie schimbată, cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci viaţa. Căci dezbinarea noastră înseamnă moartea.

Democraţia este incapabilă de continuitate în efort. Pentru că împărţită în partide care guvernează, câte un an, doi sau trei, este incapabilă de a concepe şi realiza un plan de lungă durată. Un partid anulează planurile şi eforturile celuilalt. Ce s-a conceput şi s-a clădit de unul azi, se dărâmă în ziua următoare de altul.

Într-o ţară în care este nevoie de construcţie, al cărei moment istoric este însăşi construcţia, acest dezavantaj al democraţiei este o primejdie. Ca într-o gospodărie în care s-ar schimba în fiecare an stăpânii, venind fiecare cu alte planuri, strcând ce au făcut unii şi apucîndu-se de alte lucruri care şi ele să fie stricate de cei ce vor veni mâine.

Democraţia pune în imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria către neam. Omul politic de cea mai bună bunăvoinţă devine în democraţie sclavul partizanilor săi, întrcât, ori le satisface poftele personale, ori aceştia îi distrug gruparea.

Democraţia este în slujba marii finanţe. Din cauza sistemului costisitor şi a concurenţei dintre diferite grupări, democraţia cere să fie alimentată cu bani mulţi. Ca o consecinţă firească ajunge sluga marii finanţe internaţionale care o subjugă, plătind-o. În modul acesta soarta unui neam este dată pe mâna unei caste de bancheri.” (Corneliu Zelea-Codreanu – „Pentru legionari”).

Unde e Basarabia? Sau Dintr-o uniune intr-alta fără unire!

1

Postat pe data de : 28-03-2010 | De catre : Zapciul

Mai sunt câteva zile până la 9 aprilie(27 martie pe stil vechi), zi în care Basarabia și toți copii ei se întorceau la mama lor, România. România încă există și o vedem în fiecare zi, așa cum e ea, urâtă dar pașnică, poate prea pașnică. De Basarabia începe să se uite. Uităm din ce în ce mai mult că peste Prut trăiesc tot ai noștri, cu probleme identice cu ale noastre, ale celor ”de la București”. Uităm alături de Basarabia pe toti morții și sfinții ei, dar ei nu ne uită și se roagă pentru noi și pentru a ne lumina într-un sfârșit, pentru a reafla că suntem la fel, vorbim aceeași limbă și ne închinăm aceluiași Dumnezeu. Suntem la fel și trăim împărțiți, separați, de parcă am fi fost marfa unui târg de sclavi.

Se apropie și acele zile în care se va împlini un an de la revoltele de la Chișinău, care deși regizate și manevrate din umbră și-au găsit ”proștii” care să iasă în stradă și involuntar să se lase manevrați de aceleași forțe oculte care ne-au manevrat și pe noi în 89. Da, au ieșit acei „proști” în care mai bate o inimă de român adevarat, au ieșit ”proștii” care prin sacrificiul lor au incercat să schimbe ceva și să ne aducă și nouă aminte că a fost odată când eram uniți și mândri de o țară care ținea în brațele ei un neam întreg.

Comunismul a dispărut de la putere la Chișinău, și totuși a rămas totul la fel. Nici unire, nici frăție și odată cu uitarea noastră parcă dispare și sepranța. Aceiași hoți și vânduți au cules rodul sacrificiului unor tineri, de acum martiri ai românismului, aceiași lătrăi antinaționali ca și cei de la București au pus mâna pe puterea de la Chișinău, promițând, mințind că vor face totul pentru unitatea românilor. Nu i-am crezut niciodată și nu îi pot acuza personal de minciună pentru că știu cum sunt. Dar îi acuz în fața celor ce azi zac în morminte pentru că au vrut libertate, au vrut unire, iar acum, peste mormintele lor joacă oculta internațională care nu vrede decât scopul ei și care si-a început propaganda pro ”uniune” și peste Prut. Acești nenorociți care nu vor decât binele lor, aceste cozi de totpor ale masoneriei care au pus mâna pe putere și aici in România după 89 dar și de anul trecut la Chișinău sunt vinovații pentru dezastrul unității românești! Aceștia care au cârma celor două țări ne vând ca sclavi noii uniuni.

Am auzit multe voci care susțin teoria conform căreia o unire a României cu Republica Moldova este posibilă și este de dorit doar prin aderarea micului stat de peste Prut la noua și criminala Uniune Europeană. Susțin aceste voci o nouă cale unionistă, calea europeană, calea prin care o să fim uniți dar fără uniri, doar uniuni. Tot aceste voci susțin că este deșuet să mai credem în reale uniri, și vorbesc doar de Republica Moldova, spunând Basarabia. Dar unită că Republica Moldova nu e o Basarabie completă și mai există o problemă, acei români din sudul Basarabiei, aceia pe care îi vor vrea uniți cu România poate prin aderarea Ucrainei la UE. Visul acesta european, mult prea vehiculat și ridicat în slăvi se poate transforma ușor în coșmarul unui neam rupt și vândut. În spatele frumoaselor ambalaje propagandistice se ascund pericole care în cealaltă uniune, aceea de tristă amintire, nici măcar nu existau. Practic, din comunism în capitalism, de la regimul libertății subjugate la un regim al libertații exagerate și malefice. Uninea Europeană este un fel de Siberie mai „civilizată”, ale cărei lagăre nu au garduri pentru că drumul spre libertatea adevărată este prea lung pentru ca cineva să se mai încumete.

Acestora care propun uniri prin uniuni le spun doar atât: Sunteți niște proști, niște idioți, niște cretini vânduți și corupți unor interese care numai spre binele nostru nu tind, al româmnilor de pe cele două malui ale Prutului. Noi, cei care mai gândim clar pe lumea asta prină de gunoaie materiale și umane, nu o să acceptăm niciodată „căi europene”, niciodată nu o să credem minciunile voastre și niciodată nu ne vom încrede în zâmbetul vostru parșiv ce vă ascunde interesele și maschează genocidul sufletelor spre care ne-ați împins și spre care vreți să îi împingeți și pe frații basarabeni! Jegurilor! Vom recunoaște mereu Unirea adevărată, într-o românie Adevărată așa cum au dorit-o toți străbunii noștiri care răscolesc pâmântul mormintelor lor când vă aud vorbind despre „căile vostre euorpene”. Și data viitoare când vom avea ocazia nu o să mai mai stăm în Piața Universității să vă vedem fluturând steaguri albastre cu steluțe și să vă auzim ridicând in slăvi democrația Uniunii Europene! Vom striga atunci ROMÂNI TRECEȚI PRUTUL! și chiar și singuri îl vom trece chiar și înnot! Nu o sa ne mai lăsăm păcăliți de manevre securite ca cele din 7-9 aprilie 2009 când ne-ați ținut în loc de la sacrificul nostru și poate alta va fi situația la Chișinău și poate întorși la București o vom schiba și aici! Și poate ne va ajuta Preaînaltul!

Apelul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș

8

Postat pe data de : 14-03-2010 | De catre : Redactia ROVB

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro

FRAȚI ROMÂNI din județele Covasna, Harghita și Mureș!

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă și să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010! Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita și Mureș, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmasii celor care secole de-a rândul au înfruntat ,,cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa și maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.

Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite și astăzi împotriva identităţii și dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România! Asa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita și Mureș, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Mureșului, și de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici și civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a asa-zisului „ţinut secuiesc”, și să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Presedinţiei, Guvernului, precum și întregii societăţi românesti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile – să ia atitudine și să-si exprime, public și neechivoc, o poziţie transantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste și separatiste, care atentează făţis la unitatea și suveranitatea statului și naţiunii române.

Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori și direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreste refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, și a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreste legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice și sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în asa – zisul „ţinut secuiesc” și apoi în toată Transilvania, și nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare și deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.

Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriuletnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări și subdezvoltare și nicidecum dezvoltarea armonioasă și echilibrată a României. Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale. Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile și discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum și cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei românesti din zonă, în structurile decizionale legislative și administrative locale și centrale. Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor crestine și europene, și nu separatismul și enclavizarea. România a dovedit că este și rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteste deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.

Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională și reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară și din străinătate.

De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita și Mureș, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale și să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar și pentru apărarea unităţii și integrităţii României, pentru ca pruncii nostri să aibă un viitor, aici, în vatra strămosească.

Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Tg. Mureș,

6 martie 2010

E ceva putred în România…

0

Postat pe data de : 12-03-2010 | De catre : Cuvantul Cititorului

România este o ţară de poveste. O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Credeti-ne, pe cuvânt!

La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând.
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse.
- Medicamentele gratuite trebuie cumpărate.
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut.
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură.
- Plătim asistenţa medicală gratuită.
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l întrebe niciodată.
- Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari.
- Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi.
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă.
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă.
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%.
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300000.
- Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul.
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale.
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite.
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%.
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru.
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea.
- Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa.
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane.
- Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat.
- Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza.
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară.
- Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine dar o ducem de două ori mai prost.
- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii.
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari.
- Copii au manuale pe care le cumpara la inceputul anului scolar, dar, invata dupa culegeri pe care le cumpara la recomadarea profesorilor.
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente.
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent.
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi.
- Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări.
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel.
- Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
- Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt.
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!

Mai sunt şi alte minuni în ţara asta. În România, minunile nu se sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu şi mereu conducătorii cei mai capabili de minunăţii!
Poveste adevărată, scrisă de un cetăţean adevărat al acestei ţări adevărate.

(Primit pe email de la Rodica)

Adevărul despre Dinamo spus de Cornel Dinu

7

Postat pe data de : 20-02-2010 | De catre : Zapciul

Citeam astazi, ca în fiecare zi, site-ul gsp.ro. Știri sportive, transferuri, bălării, până am dat de un articol pe cât de corect pe atât de șocant. Șocant din punctul meu de vedere, pentru că nu credeam că poate trece de cenzura democratică și corect politică, un astfel de articol; și în al doilea rând pentru ca eu sunt dinamovist și mă simt exact cum se simte Cornel Dinu, adică un urmaș și un susținător al Unirii Tricolor, nu al clubului bolșevic creat pe temelia fostei echipe de la Obor. Mai jos prefer să redau articolul de pe gsp.ro.

Dinu şochează: “Dinamo e o creaţie bolşevică!”

Mister vorbeşte despre legăturile Unirii Tricolor cu Mişcarea Legionară, al cărei adept se declară. Şi acceptă ideea că roş-albii au apărut dintr-o ambiţie a Internelor de sorginte sovietică

Nume de legendă în Ştefan cel Mare, Cornel Dinu admite că povestea lui Constantin Anghelache despre naşterea lui Dinamo printr-o manevră de forţă a regimului comunist e o realitate incontestabilă. “Aţi deschis un subiect delicat şi aţi atins o latură foarte sentimentală pentru mine!”, a comentat Procuroru’. O mărturie şocantă despre rădăcinile clubului Dinamo venită dinspre un personaj care aproape că se identifică cu istoria “cîinilor”.

- Domnule Dinu, v-au surprins mărturisirile şocante ale lui Constantin Anghelache despre anii de început ai clubului Dinamo?
- Domne, profesorul Anghelache este un om de o educaţie fantastică, de mare cultură. Şi a avut o viaţă absolut nemaipomenită. Eu nu pot decît să-l confirm de la un capăt la altul. Trebuie să acceptăm adevărul istoric: Dinamo e o creaţie a Direcţiei Politice a Ministerului de Interne bolşevic, care a acţionat pentru desfiinţarea Unirii Tricolor.

“Eu sînt urmaşul Unirii Tricolor”

- V-a mişcat faptul că aţi fost numit drept singurul dinamovist care duce încă mai departe spiritul vechiului club de la Obor?
- Sînt un adept al dreptei creştine şi aşa voi fi pînă mă voi stinge! Ne sacrificăm în folosul naţiei române! Unirea Tricolor era legată mental de această mişcare(Mișcarea Legionară), singura de dreapta care n-a fost condamnată la procesul de la Nurnberg, după căderea nazismului. Şi asta s-a întîmplat fiindcă avea această componentă creştină! Şi o să rîdeţi, dar inclusiv Ceauşescu a crescut în acest spirit de dreapta, pe care, în cel mai pur stil al confuziilor tipic româneşti, a vrut să-l preia către stînga! Dovadă şi versurile “Pe-al nostru steag e scris Unire”, un cîntec legionar, pe care-l preluaseră o perioadă comuniştii, pentru propagandă!

- Revenim?
- Da, eu sînt un urmaş al Unirii Tricolor, un urmaş al acelor oameni care au preferat să se ducă la puşcărie decît să pactizeze cu bolşevismul distrugător al spiritului unei echipe negustoreşti. Această alăturare dintre Unirea Tricolor şi Dinamo e cel puţin nefericită.

- De aici şi opoziţia pe care aţi avut-o în ’90 faţă de revenirea clubului la vechea denumire?
- Corect! Ştiam povestea mai demult de la profesorul Anghelache şi m-am simţit dator să nu permit o asemenea confuzie. Fiindcă Unirea Tricolor n-are nimic de-a face cu Dinamo şi cu metodele barbare puse în practică pentru desfiinţarea acelei formaţii.

“Costică Anghelache este creatorul şcolii de fotbal de la Bacău. Înainte să le predea fotbal copiilor, îi învăţa cum să mănînce şi să se comporte, îi trimitea la limbi străine” Cornel Dinu

“Dinamo a apărut printr-un mizerabil subterfugiu politic. Internele de sorginte sovietică au dorit în ’47 să desfiinţeze Unirea Tricolor, club suspectat că ar fi un cuib de legionari. Aveau nevoie de o echipă a poporului, vezi Doamne!

O comemorare rușinoasă

24

Postat pe data de : 08-02-2010 | De catre : Axa

Acum câteva zile am vazut la televizor butonând din întâmplare o emisiune aşa zis Ediţie Specială unde printre mai mulţi invitaţi de origine etnică evreiască existau şi câţiva etnici români inclusiv o fostă consilieră a fostului preşedinte Emil Constantinescu care vorbeau despre ceea ce ei numeau … (nu îl putem numi, începe cu HO, ştiţi voi care citiţi mai bine daca am spune am fi sub incidenţa legii în epoca cenzurii opiniei aşa zis publice care de fapt este mult mai periculoasă decât cea oficială a regimului opresiv comunist) românesc.

Această campanie ruşinoasă care se desfăşoară pentru spălarea creierelor noastre şi pentru a ne simţi stingheri de trecutul nostru pentru a ne repudia personalităţile, doar pentru că nu au avut crezul kominternist al uni Iţic sau Solomon galiţian, trebuie să se termine deoarece jigneşte profund sentimentul naţional românesc. Sub masca unei critici aşa zis obiective şi democratice a trecutului şi o asumare „conştientă”, pentru ca în mentalul colectiv al tineretului să domnească „adevărul”, în fapt varianta convenabilă şi în fapt falsă a celor cu interese străine faţă de neamul nostru.

De ce nu vorbesc cei care ne acuză de cele 2 milioane de evrei galiţieni care au sosit în ţară după 1918? De ce nu ne spun că la Framacie , Drept, Medicină şi alte facultăţi procentajul de stundeţi evrei era de peste 50% ajungând la Farmacie la 70 %? De ce nu ne spun sau cred ca suntem proşti, că elita de mâine este cea care dă direcţia şi ea trebuie să fie neapărat de orgine etnică majoritară pentru că statul avea un nume România şi nu putea fi condus de altă etnie decât cea românească, fără a neglija valorile minoritarilor, care trebuie să îşi găsească împlinirea profesională dar fără a ameninţa prin număr şi sistem clientelar viitorul elitei majoritare? De ce nu ne spun de faptul că toată elita românească interbelică a tăcut, cu excepţia Ligii Apărării Naţionale Creştine şi Legiunii Arhanghelul Mihail care au fost singurele organizaţii ale autohtonilor care au tras semnalul de alrmă faţă de încălcarea Constituţiei din 1923 şi colonizarea pământului românesc cu gintă străină ostilă majorităţii entice româneşti, fapt dovedit de aderenţa la comunism şi masonerie, curente funciarmente ostile intereselor naţionale româneşti, a foarte multor evrei după 1918?

Când vorbim de trecut şi vrem să aruncăm cu noroi în onoarea şi obrazul unei naţii trebuie să avem în vedere cauzalitatea să continuăm cu elaborarea de ipoteze şi apoi cu găsirea soluţiei pentru a nu se ajunge la o violenţă inutilă fie ea venită din partea minoritarilor sau majoritarilor. Când domnii de la Ediţia Specială de pe postul naţional o să ne răspundă la o parte din întrebările pe care le-am formulat aici vom discuta cu argumente şi nu cu ceea ce ni se reproşează de multe ori nejustificat nouă naţionaliştilor, iraţionalitate şi subiectivism.