ROMÂNIA VORBEȘTEŢara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe! (C.Z.Codreanu)

De la 1 ianuarie 2011, statul român va introduce obligativitatea cărţilor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conţine informaţii personale, printre care imaginea facială şi amprentele.

Practic, tot ce ne defineşte pe noi ca personae: numele părinţilor, naţionalitatea nu vor mai conta, pentru că practic vom fi o serie de amprente într-o uriaşă bază de date. Vom fi toţi, INDIFERENT de statut, asemeni criminalilor şi infractorilor din bazele de date americane, aşa cum tot vedem în filme. Şi tot asemeni filmelor, datele noastre vor fi la cheremul oricui va avea putere, chef şi interes să le vadă.

Motivaţia oficială, că vor fi mai bine urmăriţi infractorii este ilară, ca să nu mai spunem penibilă. Din 22 de milioane de români, câţi sunt/ au fost infractori? Un grup minuscul, un număr minuscul, din totalul populaţiei. Atunci? Cum poate fi justificată o astfel de încălcare grosolană a drepturilor omului?

Pe scurt, practic, toţi plecăm de la prezumţia de vinovăţie, inclusiv copiii de la primul buletin. Miza reală este sclavia noastră, distrugerea demnităţii fiinţei umane.

Ce altceva poate fi această campanie, atunci când nişte autorităţi corupte, incapabile, creatoare de suferinţă şi distrugere, îşi arogă dreptul de a ne înlănţui pe noi, pentru propria noastră apărare?!

Singurii de care avem nevoie să fim apăraţi sunt chiar ei! Şi invers, ei se tem de noi, de aceea introduc aceste lanţuri electronice.

Totuşi, nu ar trebui să ne mire nimic. Acest pas face parte din Campania de distrugere a fiinţei umane, a scoaterii Binelui din sufletul nostru. Au făcut totul pentru a ne distruge credinţa, a ne convinge să ne lepădăm de ceea ce ne-au transmis strămoşii noştri, de ceea ce ne-a ţinut unitatea şi demnitatea timp de peste doua milenii.

Dar, acesta nu este sfârşitul! Acesta este începutul luptei pentru împlinirea Apocalipsei. Azi vor fi cipuri în acte, ne vom lupta, poate vom obţine mici victorii, şi atunci vor trece direct la ceea ce vor de fapt: însemnarea noastră ca pe nişte vite!

„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.

Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.

Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”, Apocalipsa, 13.

Dar nu disperaţi: rugaţi-vă, credeţi, fiţi demni şi simpli, depindeţi cât mai puţin de “facilităţile” lor, astfel încât, când va veni vremea, să fim pregătiţi! Dumnezeu nu ne va lasa singuri!

Răsai asupra mea

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Rugăciune

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi ado­rată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântu­lui
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noas­tre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Mihai Eminescu

După prigoane crâncene, după crime oribile împotriva legionarilor, aceștia înțeleg scopul sacrificiilor. Poate cea mai răsunătoare la acea vreme este cea a lui Ionel Moța și a lui Vasile Marin care împreună cu o echipa legionară pleacă spre Spania însângerata de război civil, pentru a lupta în trupele naționaliste împotriva celor care, după cum spunea Moța, trăgeau cu mitraliera în obrazul Lui Hristos.

Netemători de moarte, pe câmpia de la Majadahonda, cad în luptă primi doi mari martiri ai Lui Hristos și ai Legiunii. Citeste mai departe »

Mulțumită rugăciunilor credincioșilor, starea Părintelui Justin este mult mai bună. Astăzi, 7 Aprilie 2010, este deja a doua zi când nu mai are oscilații de temperatură și medicii confirmă că reacționează foarte bine la medicația pe care i-au prescris-o. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în câteva zile Părintele Justin se va întoarce din nou acasă, așa cum a promis. Textul de mai jos este alcătuit de părinții din mânăstire pen-tru credincioșii care întreabă ce poate face fiecare din noi pentru a ajuta în situația de față.

Iubiți ucenici ai Părintelui Justin Pârvu,
Cu toții suntem îngrijorați de starea sănătății Părintelui nostru iubit. Știm că sunt multe persoane în întreaga țară sau în afara granițelor care ar vrea să facă ceva să-l ajute. S-ar cuveni deci să facem și noi o mică jertfă pentru dânsul așa cum și el o viață întreagă s-a jertfit pentru neamul nostru românesc și pentru fiecare dintre noi în parte.

Credem cu toată convingerea în cuvintele Mântuitorului redate de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în cap. 18: Daca doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18, 19–20).

Pentru aceea să ne învoim și noi să facem o mică rugăciune cu toții pentru sănătatea sufletească și tru-peasca a Părintelui nostru Justin. Să ne întâlnim cu toții în rugăciune, indiferent de locul unde ne aflăm și să cerem mila lui Dumnezeu. Întâlnirea aceasta, în duh, ne-am gândit să o facem în fiecare zi la ora 2100(ora Bucureștiului), citind primul Paraclis al Maicii Domnului, iar la sfârșit sa adăugăm și rugăciunea de înțelegere de mai jos:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu ai spus cu preacinstitele Tale buze: Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Neschimbate sunt cuvintele Tale, Doamne, fără de margini ești în iubirea Ta față de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfârșit.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților, Bunule, nu trece cu vederea rugăciunile robilor Tăi, pe care după porunca Ta le facem pentru Părintele Justin, ci le plinește pe ele, dăruindu-i sănătate, mântuire și îndelungare de zile.

Iar cine vrea să mai adauge și alte rugăciuni să nu pregete. Fiecare să se roage după puterea și dragostea sa, și după timpul ce-l are la dispoziție: unul 5 minute, altul 15, altul o ora, iar altul chiar și un minut.

Obștea Mânăstirii Petru Voda,
Miercurea Luminată, 7 aprilie 2010

“A înviat Hristos, sădind nădejdea învierii din morţi; că viața noastră nu se termină aici, la aceşti așa de trecători 60-70 de ani; că se prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni iar cu cei dragi ai noştri și nu ne vom mai desparţi niciodată. Că vom învia din morţi în numele lui Hristos, adică în afară de credinţa în Hristos nimeni nu va învia și nu va fi mântuit.”
“A Înviat Hristos. Aşa va învia și dreptatea neamului romanesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; sa li se pue pe cap coroană de spini, să urce pe Golgota în genunchi, cu Crucea în spate, și sa se lase răstigniţi! … Fiţi voi copiii aceştia!” (15 aprilie 1928)

Acestea erau gîndurile Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, acel om care a dat exemplu de martiraj pentru învirea noastră din morți. Alături de el, în sacrificiu suprem, a stat o generație întreagă de tineri care a avut capacitatea de a înțelege modul de luptă legionar. Erau aceeia care nu făcau politică spre propășirea materiala a românilor ci aveau un țel mult mai înalt, acela al vieții și morții întru Hristos, pentru ispășirea păcatelor neamului nostru și pentru viața lui veșnică.

Hristos și-a dus misiunea sacrificiului său pentru noi oamenii și pentru iertarea păcatelor noastre s-a suit pe cruce, pe scara mântuirii noastre. Hrist și-a dat viața și a coborât în iad pentru noi. A ieșit de acolo biruind iadul și a înviat a treia zi făcând trecerea de la vechea lege la cea nouă, a sacrificiului de sine pentru celâlalt și pentru mântuire. Și astfel trebuie să îl urmăm pe Hristos cu sacrificiul nostru, al celor ce ducem acea cruce de a nu putea rămâne indiferenți de cel de lângă noi.

În vremurile acestea din urmă, vremuri ale patimilor noastre, vremuri de prigoană antihristică trebuie ca prin rugăciune, dragoste și neconformare la modul de viață generalizat în aceste vremuri, să biruim păcatul din noi ca atunci când antihrist va urca pe pământ, noi cei ce până atunci va trebui să fi biruit păcatul din noi, să putem lupta cu el și să ne aducem și noi prinosul de sânge alături de martirii neamului spre mântuirea noastră și a neamului nostru românesc.

Apelul Câpitanului de la din 15 aprilie 1928, de Paște, rămâne la fel de actual și astăzi pentru că este de fapt repetarea îndemunului Hristic de a mărturisi pe Hristos în fața necredincioșilor, indiferent că va trebui să îndurăm urcușul Golgotei noastre până ne vom răstigni și noi pe scara noastră către cer, pe care va urca în urmă, tot neamul. Să mărturisim și să ne scrificăm pentru Hristos spre binele nostru și al neamului nostru pe care îl vom reprezenta în fața Judecătorului în ziua pe care Codreanu o vedea ca „o zi a marii biruințe”, în ziua învierii noastre din morți.

Vă îndemn în ziua aceasta de Paște a anului 2010 să încercați să deveniți treptele scării mântuirii neamului românesc! Să fie sângele vostru alături cel al Hristosului nostru Dumnezeu! Așa cum Hristos s-a sacrificat pentru noi, așa și noi să reușim să ne sacrificăm pentru El, pentru ca el să nu își întoarcă fața de la noi în ziua judecații, astfel condamnând la moartea cea veșnică tot neamul nostru! Și în clipele lovirilor, să vă aduceți aminte de Hristos și de suferința sa pentru păcatele noastre și să fiți bucuroși că puteți sacrifica pentru El, căci sacrificiul vostru va rupe robia sufletului și veti vedea adevărata lumină și veți avea adevărata libertate.

Hristos a înviat!

Mesajul de Paște al Părintelui Iustin Pârvu

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului și suferințele și persecuțiile neamului nostru să ne dea tăria să înfruntăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne așa cum ne-am născut în Tradiția noastră ortodoxă și să nu ne rătăcească nimeni cu învățături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, așa cum au mărturisit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toți martirii neamului nostru. Vedeți totuși, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învatat smerenia, să fim creștini, să ne daruim. Ne-a învățat smerenia, școala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufletească. Prin mândria satanică a comuniștilor, noi de fapt am câștigat daruri duhovnicești de la Hristos. Așa să aveți și voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre. (Revista ATITUDINI nr. 10, interviu realizat de monahia Fotini, 24 martie, 2010)

Doamna Aspazia Otel despre Sfintele Pasti in inchisori
Încărcat de VRTV. – Watch feature films and entire TV shows.

Buna Vestire (sau Blagoveștenia, cum se mai numește în popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sărbătoare cu dată fixă (25 martie), de la care începe să curgă perioada de 9 luni – până la Crăciun – cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus.

Fecioara din Nazaret, crescută în Templu până la 15 ani și apoi dată în tutelă dreptului Iosif (caci parinții ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu și a primit inștiințare prin Arhanghelul Gavriil: “Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei… și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca 1, 28-32). Iar Fecioara, cutremurându-se în sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicând: “Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). și Arhanghelul l-a vestit în vis și pe Iosif (tutorele și logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar în grijă) de zămislirea și nașterea cea minunată: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfant…” (Matei 1, 20).

Pe 26 martie, imediat după Buna Vestire, e sărbătorit Soborul Sf. Arhanghel Gavriil, crainicul lui Dumnezeu. Arhanghelii, cum le-o spune și denumirea de origine grecească, sunt “îngeri întaistatatori”. Echivalând termenul grecesc, tradiția romaneasca îi numește și Voievozi. Conform tradiției evreiești, ei sunt în numar de 7, dar în Biblie nu sunt numiți decât 3 (Mihail, Gavriil și Rafail).

(Sursa: CrestinOrtodox)

Sfinții 40 de Mucenici sunt praznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 martie. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius(308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor. A murit. Cei ramași să îndure gerul au început să se roage: “Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am măntuit strigând către Tine“. în urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.
Pentru ca au fost scosi vii din lac, trupurile lor au fost arse și oasele aruncate în lac. Dupa trei zile, Sfinții s-au aratat episcopului Petre, cerandu-i sa-i scoata din apa. Creștinii le-au scos și le-au ingropat cu mare cinste.

Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Tradiții de Mucenici sau Măcinici

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară, în ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru a ieși căldura, sau jocul copiilor peste foc.

În ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, iar în dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primavară, presărat cu numeroase obiceiuri.

Patruzeci sau patruzeci și patru de mucenici?

După tradiția creștina, sfinții martiri au fost 40, în unele zone, există până astăzi credința că acești sfinți au fost 44